Sunt exact ceea ce sunteți voi și înțeleg azi că așa și trebuie, indiferent ce-am visat despre mine la începutul vieții. În fiecare iubire am pășit greu, ca și cum mi s-ar fi așezat, subit și involuntar, în fiecare mușchi câte un cârcel. Și-am plecat din nefericiri târându-mi sufletul în afara lor cu mare caznă, exact ca un evadat de gleznele încătușate ale căruia atârnă bile imense de fier. Am ratat lamentabil o mulțime de împliniri, m-am rătăcit în tumultul propriilor mele dorințe ariviste, am cântat imnuri de slavă însingurării sufletești. Astăzi, însă, în fiecare dimineață îmi pieptăn atentă părul de iarbă. Mai smulg un fir nins de floare de colț și clatin din cap zâmbind. Astăzi a devenit un soi de obsesie visul meu de reabilitare. Și amintirea fericirii.