Anișoara Melnic

Anișoara Melnic

29 articles
Născută în Basarabia, în anul revoluțiilor, 1989. Adeptă a pacifismului, revoluțiile, însă, se declanșează înăuntrul meu. Uneori sunt devastatoare, dar întodeauna născătoare de noi realități interioare. O fire solitară, gravă, rezervată, ușor melancolică. Cuprinsă de un sentiment persistent de anacronism. Fără titluri, școli „înalte”. O căutătoare de taine, adevăruri, esențe. Un om care își dorește mai mult ca orice să-și îndeplinească misiunea în viața aceasta.
Life Bites

Ce ne învață sfinții

by Anișoara Melnic / 22 January 2024

În Biserica apostolică nu există doctrine sau rugăciuni care să fie accesibile unora și ascunse altora. Totul e la dispoziția oricui: cărțile de rugăciuni, Triodul, Ceaslovul, Psaltirea. Totuși, deși citim același rugăciuni și aceeași Evanghelie, ruga unora este ascultată, iar a altora nu. De ce atunci când duhovnicul spune: ”Pace …

The Happiness Project

Nihil Sine Deo

by Anișoara Melnic / 22 June 2023

Nicolae Velimirovici explică care e diferența dintre un om credincios și un om necredincios. Cei fără Dumenzeu spun că la început a fost moartea, apoi urmează viața, viața fiind temporară, dar moartea e definitivă. Iar credința creștină (evanghelică, apostolică, a sfinților părinți, a lui Hristos) spune că la început a …

Women R Us

6 lucruri care te fac un bun părinte

by Anișoara Melnic / 7 February 2023

O preocupare comună a tuturor părinților este cum să-și educe cât mai bine copilul. Fiecare familie are propriul model parental pe care, în mare parte, l-a preluat din familia de origine și l-a mai ajustat în funcție de ideile de parenting care se vehiculează și pe care le consideră potrivite. …

Talk Tabu

Ce să faci dacă ești victima unei relații gaslighting

by Anișoara Melnic / 29 September 2022

”Când am plecat de acolo, în acea zi, am știut că orice avea să fie – oricât de minunat sau dureros, sau amândouă amestecate – va fi extrem de important” Viața mea cu Picasso – Françoise Gilot   Gaslighting este o formă de abuz psihologic, deși subtil, destul de periculos. …

Healthy You

Cine sunt anorecticele, femeile care refuză să mănânce

by Anișoara Melnic / 24 May 2022

Miller A. Și Marinov V. care au studiat anorexia și care au avut anorectice în psihoterapie constată că această patologie este greșit plasată în categoria tulburărilor alimentare și de fapt resorturile sale adânci sunt de natură psihologică. Deși anorexia încearcă să fi tratată prin creșterea greutății corporale, adevărata nevoie a …

The Happiness Project

Mame leoaice care cresc bărbați miei

by Anișoara Melnic / 29 January 2022

Revoluția culturală din anii ’60-’70 i-a plasat pe adolescenți împotriva părinților lor, precum și împotriva structurilor de autoritate înseși. Orice regulă parentală a devenit suspectă și a lăsat loc pentru rebeliune. Atunci când boomers au devenit părinți, în mare parte nu au vrut sau poate nu au putut să stabilească …

Nitty-Gritty

Suntem extrem de iraționali și ușor manipulabili. De ce se întâmplă aceasta?

by Anișoara Melnic / 6 January 2022

De ce ați procurat anume acest smartphone? De ce ași comandat un anume fel de mâncare în restaurant? La ce preț v-ați vinde locuința? Nouă ni se pare că deciziile pe care le luăm au un fundament logic și rațional, dar în majoritatea cazurilor nu este așa. Suntem extrem de …

The Happiness Project

Ne naștem în urma unei relații, suntem răniți în cadrul unei relații și ne putem vindeca tot într-o relație

by Anișoara Melnic / 1 November 2021

Care e misterul atracției? Ce este iubirea romantică? De ce ajungem la lupta pentru putere? Cum ne vindecăm rănile? Cum construim un parteneriat conștient? Iată câteva explicații din perspectiva teoriei Imago. Ne naștem în urma unei relații, suntem răniți în cadrul unei relații și ne putem vindeca tot într-o relație. …

The Happiness Project

Despre cum să-i lași să plece, având inima împăcată. Despre cum să pleci tu cu grație și recunoștință

by Anișoara Melnic / 16 September 2021

Nu-mi amintesc un timp mai frumos pe care să îl fi trăit! Ce transformări  interioare, ce întâlniri, ce trăiri, ce prilejuri! E viață în cel mai intens sens al cuvântului. Bucuria asta e despre cum să împarți și să primești lumină. Despre cum să lași oamenii să intre prin porțile …

The Happiness Project

Jocuri psihologice

by Anișoara Melnic / 19 August 2021

Aproape cu toții jucăm jocuri, unele nevinovate, altele de-a dreptul dure, uneori o facem conștient, alteori inconștient. Jocurile ne compromit relațiile, ne fac viața nenorocită, totuși frica ne determină să continuăm să jucăm. Ce sunt jocurile? De ce jucăm anumite roluri? Care sunt beneficiile jucătorilor? Cum să ieșim din joc? …

catchy.ro