Dacă ar fi să mă iau după evaluările psihologice moderne, aș putea spune că nu m-am conectat cu tatăl meu. Cultura noastră le spune taților că nu e treaba lor pe lângă copii. Sau în bucătărie. Sau la ședințe cu părinții. Sau la parcul de joacă. Femeile noastre încearcă să …

Cum catalogăm un individ care, la înmormântarea cuiva decedat într-un accident de motocicletă, ar spune văduvei: „Păi, ce, el nu știa că e periculos cu motocicleta?! A găsit ce a căutat.” Sau ce gândim despre el atunci când, la parastasul unui fumător, decedat de cancer pulmonar: „De ce sunteți surprinși …

Psihologii spun că atunci când suntem copii avem o viziune egocentrică a lumii. Așa că este numai normal ca orice adolescent să creadă că este un miracol în devenire. E stăpânit de sentimentul că închide înlăuntrul său o trăsătură excepțională care, o dată ce va fi eliberat din chingile sociale …

Uneori privim documentare despre nazism, comunism și imaginea alb-negru, comentariul academic, ne ține deconectați de ceea ce se petrece acolo. Țâțâim indignați de crimele atroce, dacă suntem sensibili, vărsăm și o lacrimă pentru copiii trimiși „la duș” sau înfometați până la moarte. Cert este că ne simțim la adăpost de …

Îmi amintesc de timpul când cineva mi-a spus, ridicol „Nu mă judeca după ce fac și ce spun, judecă-mă după cine sunt”. M-am amuzat copios. Cine suntem, pentru ceilalți, decât ceea ce facem și ce spunem? Bunele intenții sunt doar pavele pentru drumul spre Iad și noi, ca societate, facem …

Pe Charles l-am cunoscut pe când lucram la Biroul Electoral canadian. „Lucram” e mult spus pentru că slujba, fiind la guvern, se bizuia pe principiile lui Murphy, mai ales pe cele două esențiale „numai cine muncește greșește” și „numai cine nu greșește este avansat”. În principal, frunzăream știrile, comparând versiunea …

Bunica mea era mică de putea să încapă într-o nucă. Un «boţ de om» cum ar fi spus, în nici un caz mai mult de 1,45 metri. Nu‑mi amintesc multe de ea pentru că nu se impunea. Putea fi descrisă ca pe o figură ştearsă. Vorbea puţin – şi ar …

Dintotdeauna ne-am temut de moarte. Niciodată însă spaima de moarte n-a cunoscut formele patologice ale momentului prezent. Când trăiam cu umbra ei în cârcă, n-aveam altă soluție decât s-o acceptăm, s-o integrăm în firul normal al existenței. Femeile nășteau cinci copii, îngropau doi și apoi se concentrau pe cei rămași …

Parcurg un set de poze. Poze minunate: instantanee de peisaje, scene de stradă, monumente din locurile vizitate, Gabriel serios, Gabriel zâmbind ca o starletă, Gabriel obosit, apusuri, motocicletă. Rememorarea acelor clipe îmi aducea un zâmbet pe buze. Era un zâmbet incomplet la fel ca și fotografiile din care, simțeam eu, …

Am uitat pragul anilor de maturitate… Am uitat bătrâneţea ce mă‑ncearcă, am pierdut supraEul freudian, m‑am întors în timp, în vremea nefericirii mele. Nimic nu mă mai poate cenzura, nimic nu‑mi mai poate stinge oftatul… Sunt acolo, în cartierul copilăriei, cu prietenii mei cu nume ascunse îndărătul ceţii: Nicuşor, Dana, …