Sufletul unui om se plămădeşte din depărtările şi-apropierile părinţilor săi; pruncul simte, cu multă vreme înainte de a se substiui propriei sale absenţe din lume, de va fi fost o simplă părere a fiinţei, un gest involuntar al trupurilor regăsite în ambiguitatea îmbrăţişării sau, spre marea lui respiraţie bucuroasă, o …

Timpul dintre noi se făcea tot mai albastru. Tu îţi revărsai tăcerea asupra nerăbdărilor mele de dor. Peste noi se purtau convoaie de clipe, înarmate cu răbdare, dar tresăririle inimii tale nu păreau să-mi fie adresate. Despre tine nu se ştia decât că exişti. Timpul meu îţi cădea clipele pe potriva …

[….] Mult mai târziu, mi s-a născut în inimă gândul că ea poartă chipul suflării de suflet pe care, din temelia vieţii mele, o aşteptam să-mi fie. Trupul ei subţire unduia aerul de dimineaţă, proaspăt şi hrănitor, al vieţii, mâinile-i străbătute de dor invitau la cina dezmierdării. În ochii-i albaştri …

Am învăţat – cu efort, e adevărat – să-mi deznod privirile sufleteşti de om, să nu mai îngenunchez la minunile-i relative, să mă depărtez de căldura lui trecătoare. Omul poartă cu sine rugăciuni ale orgoliului, ochii lui se rotesc asupra propriilor nelinişti şi vise, mai mult sau mai puţin izbăvitoare, …

Doi scriitori argentinieni, angajaţi în conversaţii pe „teme permanente” şi uniţi prin dragostea pentru literatură, muzică, istorie, filosofie, matematică, doi prieteni semănaţi de o „iubire pură, platonică, [ce] are o măreţie şi un dezinteres cum nu există în pasiunea amoroasă”. Borges (născut pe 24 august 1899), deja orb, îşi aminteşte …

Nu se poate sta la taină decât cu sărutabilii, fiinţe ce ne răcoresc privirea. Sufletul se divulgă pe sine în zâmbet, în atingere, în lacrimă. Omul care nu poate fi sărutat fizic sau metafizic nu este decât un văr al risipirii de timp şi vorbă. Spiritul se îmbracă în taina …

Ştiu acum că nu am fost niciodată un om fericit. Bucuros, da. Un gând spunea că există o vreme când râzi şi o vreme când îţi aduc aminte că ai râs. Ei bine, de râs am râs destul. Mai cu seamă până spre vârsta adolescenţei. Un copil vesel stătea la …

Pe 19 aprilie, este ziua mea. În fiecare an. Mie, unul, îmi convine. În primul rând, pentru că un an în plus este un pas mai aproape de El. Apoi, pentru că, aşa cum spune Părintele Arsenie Papacioc, sunt mai bogat în suferinţe. Mă pregătesc să scriu un roman. Este …

Copil fiind, m-am temut mereu de moarte. În primul rând de moartea mamei. Cu atât mai mult cu cât mama era unicul părinte prezent fizic în proximitatea mea. În clasa a doua aveam să o întreb pe mama „de ce m-ai făcut, dacă tot trebuie să mor”. Mă urmărea, încă …

Aglaja Veterany s-a născut la Bucureşti, într-o familie de artişti de circ. De ce fierbe copilul în mămăligă este povestea autobiografică a autoarei, surprinzând, prin ochi de copil, viaţa din România finalului de regim comunist şi existenţa aparte a omului de circ. Aglaja s-a născut într-o familie de circari, trăind …