Îmi plac oamenii care sunt mai încăpăţânaţi decât viaţa. Dacă viaţa nu vrea să fie frumoasă, atunci ei se ridică şi o fac frumoasă. As simple as that!
Îmi plac oamenii veseli. Cei care au tot timpul zâmbetul la ei, iar uneori au şi zâmbete de rezervă pentru cei cărora le lipseşte această bijuterie de preţ.
Îmi plac oamenii care trăiesc fix aşa cum simt, fără restricţii sau regrete, fără să le pese de ce zice “lumea” (am alergie la acest “ce-o să zică lumea?”).
Îmi plac oamenii care fac lucrurile cu pasiune, cu maximă dedicare, cu atât de multă strălucire în ochi, că aproape le poţi atinge sufletul cu mâna.
Îmi plac oamenii care vorbesc în culori. Da, în culori! Care, prin simplele lor vorbe sau poveşti, împrăştie curcubeie şi constelaţii pe cerurile mai puţin senine.
Îmi plac oamenii care îşi fac timp să împartă gânduri frumoase, să aprecieze, să vadă lucrurile bune din viaţa lor şi a altora, chiar şi pe cele mai năpraznice furtuni.
Îmi plac oamenii care, uneori, fără să îşi dea seama, îi inspiră, îi încurajează, îi motivează şi pe alţii prin acţiunile lor, prin hotărârea lor de a reuşi, prin fiecare pas pe care îl fac în direcţia dorită, oricât de mic ar fi acel pas.
Îmi plac oamenii cu simţul umorului, cu care poţi râde până îţi dau lacrimile, pentru ca, peste ani, să-ţi aminteşti de ce aţi râs şi să râzi din nou până îţi dau lacrimile.
Îmi plac oamenii care încă mai preţuiesc şi respectă iubirea, în adevăratul sens al cuvântului, şi nu se complac în aşa-zise relaţii care îi înjosesc spiritual, şi care nu calcă în picioare acest sentiment.
Îmi plac oamenii care respectă oamenii şi tot ce au aceştia bun de oferit.
Îmi plac oamenii despre care pot spune: “Ce copilăros!”. Aceia care, deşi au trecut de multă vreme peste pragul copilăriei, şi-au păstrat un strop de inocenţă, de naivitate, şi-au păstrat un colţ de suflet neîntinat pe care şi-l lasă la vedere vrând-ndevrând, pentru că el există încă.
De fapt, m-am răzgândit, nu îmi plac aceşti oameni… ÎI IUBESC! Şi îi mulţumesc Cerului că am reuşit să-i cunosc, fie şi numai temporar, pe unii dintre ei.
P.S. Fiecare dintre noi are sau a avut astfel de oameni minunaţi prin preajmă. Sfatul meu este să-i identificaţi şi să învăţaţi cât mai multe de la ei, să vă lăsaţi molipsiţi de lumina şi căldura pe care le emană, pentru că sunt contagioşi în cel mai bun mod cu putinţă!
Guest post by Giorgiana Izabela Savu
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
