Erau ele trei fete la părinţi. Frumoase, deştepte şi… refugiate. Abia se terminase războiul şi trebuiseră să-şi părăsească oraşul din Basarabia, venind în România, anume în Banat. Într-un sat. Părinţii le erau învăţători. Şi-au găsit, aşadar, de lucru la şcoala din sat, au învăţat oamenii şi locurile cât de cât şi au purces la continuarea educaţiei copilelor.
Cea mare, Maria, s-a dus la facultate, la Cluj. La Filologie. Celelalte două au mers la liceu, la Lugoj. Maria era frumoasă şi-un pic semeaţă, cum îi şade bine unei fete care-apropie douăzeci de ani. Nu se obişnuise cu strămutarea, îi era dor de Basarabia ei, nu căuta să-i afle-n obiceiurile lor pe oamenii satului unde ajunsese dimpreună cu părinţii şi surorile, se căuta pe ea, până la urmă. Şi, ca orice refugiat cu traiul, Maria s-a refugiat cu mintea şi cu inima în ceva, adică în cărţi.
De când plecase la facultate, ajungea mai rar pe-acasă, că era drum lung şi greu. Dar chiar şi-aşa, ochii unui băiat au văzut-o, iar de-atunci odihnă sufletul lui n-a mai avut. Era cioban, ca şi tatăl lui. S-a frământat el o vreme, apoi şi-a luat curajul în dinţi şi s-a dus la tătâne-său, să-i spuie oful. Bătrânul, hotărât şi mândru de ficior, a bătut, împreună cu băiatul, la uşa casei basarabenilor venetici.
Au fost primiţi, aşezaţi şi-ntrebaţi de pricina-ntâlnirii. Asta fiindcă nu trimiseseră vorbă-nainte, prin peţitoare „profesioniste“, aşa cum cere datina. Că peţitul nu-i orice, aşa că nu se face oricum. Cum multe nu se fac prin sate, da, încă şi azi. Întâi se trimite vorbă şi-abia apoi se-ntâlnesc „părţile“. Ba, pot fi două întâlniri, prima între părinţi şi cealaltă şi cu bieţii împricinaţi. Oricum, vederile astea au loc noaptea fiindcă, în caz că nu se poate cădea la vreo pace cu logodnă, să nu ştie satul c-au fost în vorbe.
Dar bătrânul cioban şi-a văzut fiul trist şi supt la faţă, aidoma sfinţilor luptători din naosul bisericii din sat, aşa că l-a luat cu el şi-au purces, siguri fiind c-au s-aducă noră-n casă. Părinţii fetei au împietrit, au despietrit, au priceput, s-au bucurat că Maria nu-i de faţă şi-au încercat să contracareze atât obiceiul locului, cât şi cererea venită de la un necunoscut:
– Mulţumim dumneavoastră, dar fata noastră n-a dat semn c-ar vrea să se mărite.
– Domnule dragă, a zis baciul, i-a căzut dragă ficiorului, noi suntem oameni cu stare, oi multe, pământ, roadă, şi-o vrem noră-n casa noastră.
– Înţelegem şi suntem onoraţi, dar Maria nu se gândeşte la altceva decât la şcoală. Apoi, trebuie să vă gândiţi şi dumneavoastră tocmai la lucrul ăsta, fata noastră face o facultate…
– Apăi, nu-i bai, sare tânărul îndrăgostit, o iau şi-aşa, cu facultace!
Citiţi şi
Cu verighete sau fără verighete?
De ce nu se mai căsătorește lumea?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
