Vara aia a fost tare călduroasă. Mi-o amintesc acum când ninge, simt mirosul colbului, parcă mă bate soarele satului în cap. În iarnă picase Ceauşescu, iar eu putem, în sfârşit, să-mi port blugii rupţi, cu mândrie, la şcoală. Profa de fizică nu înţelegea nimic şi nu mă primea la ore, dar notele mele bune compensau comportamentul bizar, spuneau ei. Bine, nici taică-miu, militar de carieră, nu înţelegea mare lucru. Aveam părul lung şi creţ, eram rocker, iar faptul acesta îl deranja. Obişnuit cu rigorile armiei şi cu tunsorile cazone, probabil mă considera un ciudat. Oricum freza mea bogată îmi aducea săptămânal 25 de lei pentru frizer, bani pe care îi investeam conştiincios în ţigări Arberia sau BT, pe care le pufăiam masculin în buda şcolii. Observasem că dacă duhneam a mahoarcă, fetele, colegele, deveneau brusc interesate. Ce ştiau ele, iepe tinere, gândesc eu acum! În anul acela, minerii măturaseră Bucureştiul, plesnind în stânga şi în dreapta, mai ales pletoşi, pleava societăţii, drogaţi, după cum îi numeau. De frică şi întâlnind refuzul meu absolut de a mă tunde, ai mei nu m-au lăsat la mare în vara aia. Am mers la ţară, la bunici.
Acolo a venit şi ea. Era de-o seamă cu mine. Venise la o mătuşă şi ne-am văzut prima oară în sat. Ne strângeam seara la lanţuri, un loc din faţa primăriei. Ţărani sadea sau orăşeni get-beget, seara acolo se râdea pe rupte. Era timidă şi frumoasă. Cel puţin aşa mi-o descriu acum, cu anii văzuţi prin ochiul adultului. Luasem casetofonul bunicilor şi casetele cu Scorpions şi încercam să culturalizez vecinii. Megadeth sau Black Sabbath mi se părea prea greu pentru ei aşa că am decis să îi iau uşor. Le citeam poezii, le explicam fizică şi cum se formează curcubeul, mă dădeam mare cu formula apei şi cu definiţia literară a basmelor. Pălăvrăgeam câte în lună şi în stele, iar ei, cu gura căscată, mă ascultau în tăcere. Eram vedeta lor, iubită de toţi şi invidiată de mulţi. Simt şi acum gustul Bucegiului pe care îl combinam cu romul Jamaica contopit cu sucul verde de dozator. Eram bărbaţi, beam şi fumam, scuipam şi râdeam gros şi apăsat, iar ele ne admirau.
Pe ea nu am văzut-o de la început. De fapt, eu nu am văzut-o deloc. Eram absorbit în propria adulaţie. În plus, o vecină mai mare cu vreo cinci ani ca mine făcea noaptea târziu oficiile de gazdă, aşa încât nu mă intreresa decât subiectul pe care aveam să-l prezint a doua zi „la lanţuri”. Norocul meu a fost ploaia. A început o răpăială cu tunete şi fulgere, genul acela care spală pământul de păcate. Galant, mi-am instruit locotenenţii să conducă respectuos fetele acasă. Ca un făcut, ea a rămas singură, iar eu, deşi nu aveam nici un chef s-o fac, a trebuit s-o duc acasă. Stătea în capătul celălat al satului. Am plecat înainte, aruncându-i scurt un „Haide, mergi odată?“ Eram grăbit, mă aştepta „ gazda”. Mi-a spus că nu se grăbeşte, că e cald şi că ploaia va pica la fel de constant pe trupurile noastre şi dacă ne grăbeam, şi dacă nu. Habar nu aveam dacă era aşa, v-am spus, nu mă primea la fizică, dar abordarea ei mi-a ascuţit simţurile.
– Nu eşti de pe aici?, am întrebat-o.
– La fel ca tine, mi-a răspuns.
În noaptea aia ne-am plimbat pe malul Dunării până spre dimineaţă. Nu îmi amintesc exact ce şi despre ce am discutat, dar ştiu că a fost minunat. La plecare, am vrut s-o sărut şi mi-a spus că avem timp, vara de abia a început şi că ea nu se grăbeşte. Şi a avut dreptate. Am avut tot timpul din lume să ne descoperim unul pe altul. Am bătut fiecare uliţă a satului, plină de soare sau de lună, am analizat tot ce ştiam din Eminescu şi din clasici, am făcut picnic pe malul Dunării la lumina luciului de apă, am pescuit, am făcut baie, am furat caise. Ne scriam zilnic. Scrisori cu plicuri colorate pe care le cumpăram de la magazinul universal din sat şi pe care ni le lăsam ştrengăreşte în curţile fiecăruia, ca nişte cadouri de Crăciun, atunci, în miez de vară. Şi ne-am pupat cât pentru o viaţă. Fusese isteaţă. Am avut timp să ne pupăm. Ne sărutam ludic, erotic sau metafizic, copilăreşte sau ca nişte adulţi gravi. I-am cunoscut trupul cu buzele, iar obrăznicia sânilor ei de copiliţă nu mi-a ieşit niciodată din minte. Fizic nu ne-am iubit, dar mental eram amanţii universali ai Căii Lactee. Plecarea a fost grea. Am stat o noapte întreagă îmbrăţişaţi, ea plângând, eu ştergându-mi lacrimile bărbăteşte, şi făcându-ne promisiuni demne de marii creatori ai romanelor de dragoste.
Vara a trecut, ne-am scris o perioadă, ne-am sunat de câteva ori, apoi tăcere, nu mi-a mai răspuns la scrisori. După o lună şi multe plicuri trimise, răspunsul la universalitatea retoricii mele a venit simplu, scris frumos, pe hârtie colorată: „Radu, nu putem continua. Aşa e, ai dreptate, mi-ai oferit totul, deşi în realitate nu mi-ai dat nimic. Fără nimic nu pot continua!“
A fost cea mai sinceră poveste din viaţa mea, iar de atunci, metronomic, m-am întrebat unde este, ce s-a ales de planurile ei de a deveni medic, de idealurile de a schimba lumea. Pe iubirea mea de-o vară, dintr-a unşpea, încă o mai iubesc. Câteodată mai ascult şi melodia noastră pe care o puneam la casetofonul vechi al bunicilor mei.
Amor
O bucată de carne de vită de calitate (din cea cu intarsii de grăsime prin dânsa) se dă cu sare şi piper şi se lasă să ajungă la temperatura camerei. Pregătim o tigaie din cea care poate intra şi la cuptor. O încingem la maximum, punem un strop de ulei şi imediat carnea.
ATENŢIE!: tigaia trebuie să fie foarte bine încinsă. Lăsăm carnea două minute jumate pe o parte, apoi o întoarcem pe partea cealaltă, o mai lăsăm două minue, punem un cubuleţ de unt şi o introducem în cuptorul fierbinte, în aceeaşi tigaie, unde o lăsăm 6-7 minute. O scoatem, o transferăm pe un fund de lemn şi o lăsăm să respire vreo 5-6 minute.
Vom obţine friptura perfectă, medium rare. O sfeclă roşie se coace la cuptorul încins, 180°, până devine moale. Se curăţă, se taie felii şi se pune într-o tigaie în care am încins în prelabil o linguriţă de ulei de măsline extravirgin. O întoarcem vreo 3-4 minute, apoi punem vreo două linguri de oţet balsamic, vechi şi dulce, cam cum e Italia.
Sosul se va îngroşa imediat, cam după două, trei minute. Răsturnăm într-un bol, adăugăm o mână de gorgonzola, piper şi o linguriţă de seminţe de susan. Stropim cu o picătură de ulei de măsline extravirgin.
Tăiem carnea în felii mai groase, le punem în mijlocul unei farfurii, adăugăm garnitura. Am ornat cu piper roz, dulce-înţepător. Servim alături de un rosé. Memorabil pentru o noapte de dragoste. Poftă bună!
Pe Radu îl puteţi găsi aici.
Citiţi şi
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
