Am vorbit şi ne-am văzut câteva luni on-line, după care-am hotărât să plec să te cunosc… în altă ţară. Eram, oricum, nerăbdătoare să las totul în urmă şi să-mi rescriu povestea. Eram atât de încântată de ideea de a merge să trăiesc în străinătate, de noutatea pe care-o aducea, de libertate, de iubire, de viaţă… ahh… era tot ce-aveam nevoie!
Fuseseră atâtea seri care treceau pe ritmurile Radio Sufleţel (da, chiar aşa se numea) ceva on-line ascultat în special de românii plecaţi să muncească prin ţări străine şi cu multe doruri de casă. De pe Youtube alegeam numai piese cu mesaje de dragoste pe care ni le trimiteam obligatoriu în zori. Treceau pe nesimţite ore, seri şi nopţi rând pe rând… „trăiam” mai împreună decât multe cupluri din jurul meu. Timpul trecea mai repede cu un pahar de vin şi cu pachetul de ţigări la-ndemână. Aşa s-au născut planurile noastre de viitor… auzeam tot ce-mi spuneai, citeam tot ce-mi scriai şi totuşi înţelegeam prea puţin. Se năştea un „noi” cu-o forţă căreia nu ştiam să-i rezist. Mă intriga prietenia noastră, care era clar că vrem să o ducem în direcţia unei relaţii de dragoste. Dar era şi dificil în acelaşi timp pentru că lipsea aproape cu totul orice tip de aluzie… „obraznică”. Câteodată simţeam prea multă-ndrăzneală în flirturile mele din moment ce tu-mi răspundeai timid. De cele mai multe ori mă lăsam convinsă de bunul tău simţ, dar mă şi-ntrebam uneori dacă n-oi fi având vreo problemă cu mine… cu tine… Aveam să descopăr că erai perfect ok cu … mine … cu tine… doar te jucai.
Discutasem şi despre divorţul deosebit de dureros prin care ai trecut, despre custodia pe care-ai pierdut-o, despre divorţul părinţilor tăi, despre viaţa printre străini, despre bani, despre apartamentul pe care voiai să-l închiriezi pentru noi, despre serviciul tău şi despre posibilităţile mele acolo, în condiţiile în care nu cunoşteam limba, cum s-ar zice, am punctat tot ce părea important şi-acum urma doar planul pentru ca eu să pot veni la tine. Eu ţi-am spus doar data în care pot veni, de restul te-ai ocupat tu.
Drumul a fost incredibil de lung şi-a părut de-a dreptul nesfârşit până la tine. Îmi amintesc cum am coborât cu tone de emoţii din maşină, cum ne priveam ca doi tâmpiţi, în loc să coborâm mai repede bagajele şi să-l lăsăm pe şofer să plece mai departe. Cu viitorul în genţi, trecutul în urmă şi prezentul în faţa mea, ce puteam mai mult să-mi doresc? Ne-am sărutat cu foc şi te-am călcat din greşeală. Mai ştii ce mi-ai zis? Că vreau să te am sub papuc… Am chicotit puţin şi-am continuat să ne sărutăm. Erau atâta aşteptare şi-atâtea aşteptări pe buzele noastre, renăşteam atunci… acolo…
Am luat după aceea un taxi până unde locuiai tu. Ajunsesem la noua mea casă, am văzut esenţialul, pentru restul aveam timp în zilele următoare, acum nu mai conta, nu mă puteam concentra să fiu atentă sau să reţin detalii. Îmi auzeam prea tare bătăile inimii, timpanele-mi pulsau, eram agitată simţind când bucurie, când nesiguranţă… mă simţeam copleșită, de fapt. M-ai readus cu picioarele pe pământ de parcă îmi citeai direct în suflet: „Hai, fugi la un duş şi-apoi ieşim la plimbare, să vezi oraşul, să ne relaxăm, să ne cunoaştem mai bine. Ce zici?” N-am mai zis nimic, am făcut întocmai, era ce-aveam nevoie, îmi trebuia aer şi ceva timp să conştientizez unde sunt.
Mă uimeau palmierii… erau peste tot… nu mai văzusem până atunci. Mi se părea atât de exotic, nu-mi venea să cred că sunt singură într-o ţară străină pe-a cărei limba nu o vorbeam, acasă nimeni nu ştia precis unde sunt sau cu cine, eram cu un tip pe care-l vedeam atunci pentru întâia oară şi cu care venisem pregătită să-mi reiau viaţa de la zero. Chiar mi se părea de necrezut ce trăiam, mă uitam întruna pe străzi la oameni, la clădiri, la palmieri, dar mai ales la chipul tău şi-ncercam să mă conving că totul e aievea. Am observat că erai mai slab decât păreai pe web şi că ochii îţi scânteiau mai puternic. Am luat o cină târzie şi-am pornit înapoi către casă. Am vorbit mai puţin decât ne obişnuiserăm, ne-am sărutat mai rar decât m-aş fi aşteptat, numai ochii noştri ziceau mai multe, sărutau mai des, dezveleau mintea de temeri şi umpleau sufletul de iubire. Îndrăgostită venisem după tine, dar şi mai îndrăgostită devenisem în astea două-trei ore de când eram şi fizic împreună.
Ajunşi în cameră, n-am avut timp să mă-ntreb de prea multe ori cum va fi această primă noapte împreună. Ne sărutam cu dor şi patimă, mâinile căutau şi ele să se-asigure că simt cu-adevărat omul de-alături. Nu mai era aşteptare, nu mai erau speranţe, nu mai erau temeri, nu mai era nesiguranţă, era ceva între nebunie şi dragoste… şi tu, un bărbat aşa de uşor de iubit… Ne-am iubit cum nici n-aş fi crezut, cum n-am ştiut să iubesc până atunci. În aşternuturile tale s-a născut femeia din mine!
Guest post by Diana Nistor
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
