Am cunoscut o zambilă fericită. Adică nu am vorbit cu ea, nu dețin probe concrete, dar cred că era fericită. Așa părea. Stătea într-o găleată, pe marginea drumului. Se împlinise, iar ața cu care era legată îi intra în carnea tulpinii.
Am simțit-o fericită și am crezut că e de datoria mea să-i strig: „Ești nebună să râzi! Te-au tăiat, te-au omorât!”
Din câte erau acolo, tocmai pe ea a ales-o mâna unui bărbat. I-a îndreptat poleiala și a scuturat-o de apă, dar bărbatul se mișca grijuliu. Parcă-i era frică să n-o spargă.
Părea și mai fericită cât au mers împreună. Credea că merg braț la braț, deși el o ținea ca și cum avea 100 de kile.
Era atât de mândră, că mi-am dat seama că le-a uitat pe surorile ei care au rămas în seră, ascunse lumii de o folie de plastic. Înfipte-n pământul mirosind a bălegar. Așa le trebuie, dacă nu s-au deschis de 1 Martie!
Florile ei au zăngănit mut când a trecut din palma lui caldă în mâna ei catifelată. Și-a dat seama – prostuța de ea – că are parfum abia când ea a mirosit-o și a văzut-o pe fată că închide ochii.
Lumea întorcea capul după ei trei, cât s-au plimbat prin parc. Un om chiar i-a privit îndelung când s-au sărutat în fața casei lor, a fetelor. Pentru că-n casă au intrat doar ele două, iar el a mai rămas la ușă, adulmecând aerul care mirosea a zambilă și a sărut.
Ce să-i spui unei zambile, că măcar altele au fost puse cu bulb cu tot în pahare mici? Că din alea măcar unele vor supraviețui, poate le pune cineva în pământ.
Aia părea o zambilă fericită. Două zile am urmărit-o cu ochii minții, dar, oricât i-a schimbat apa, i-a tăiat din coadă, florile s-au făcut mici și negre. Unele au căzut.
Într-o zi le-a vizitat el. A văzut-o pe masă și a spus:
-Ai păstrat zambila.
Proasta a crezut că pleacă din nou în parc.
-Ar trebui s-o arunci. S-a uscat.
O fi fost ea fericită, dar a sfârșit în coșul de gunoi, jenată de mirosul resturilor unui pește afumat și strivită de un bec ars, care-și legăna zeflemitor filamentul.
Am cunoscut o zambilă fericită. Cine mai era ca ea?
Aș fi vrut eu să coste 2 lei, dar a costat 4 și, până să mă tocmesc, a luat-o altul. Pe loc mi-a părut rău.
Pe Alecu îl găsiți și aici.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
