E greu de stabilit cine este cel mai nesimţit om din România, avem atâtea opţiuni, slavă cerurilor! Dar forţa e puternică în alde Piedone. Nu li s-au cicatrizat rănile supravieţuitorilor din #Colectiv şi Piedone îşi vrea ciolanul înapoi. Se găsesc şi printre marile noastre vedete atârnători cu mâna întinsă care să aplaude înţeleapta hotărâre. Şi e plină ţara noastră de mii şi zeci de mii de piedoneţi şi de lache gata să li se închine. Portofele, portofele…
Am ajuns, iată, să avem şi un ciclu electoral în care să facem un recensământ al complicilor la crimă. Căci despre asta e vorba: despre un sistem corupt care nu doar ne sufocă, dar, uneori, ne lasă să ardem de vii şi să murim prin spitale infecte. În timp ce, oficial, totul e bine. Cum altfel?
Dar, vai!, spaţiul public nu e populat de extratereştri. Suntem tot noi, de-ai noştri. Vărul, unchiul, o mătuşă, un amic, cineva care ştie pe cineva care ştie pe cineva care ştie pe cineva, hai, mă, că oameni suntem, nu ne înţelegem noi? Merge şi aşa.
Credeaţi că puşcăria îl va vindeca pe alde Vanghelie de el însuşi? Cum? Re-educă puşcăria de n-ai treabă! E super-eficientă. Îţi aşterni semnătura pe cărţi care nu folosesc nici cât o hârtie igienică, fiindcă nu sunt de găsit, şi gata, trece. Şi puşcăria e tot pentru oameni, ne înţelegem noi.
Pute ţara de academicieni care, dacă îi scuturi puţin, nu ştiu nici pe a câta planetă de la soare ne aflăm.
Isteria DNA – dreptate!, dreptate! – e utilă simbolic, dar nu ne scoate din glod. Trăim o întunecime de Ev Mediu timpuriu. Şi ieşirea la lumină o fac exclusiv politicile publice. Iar la nivel de politici publice, Dumnezeu cu mila şi cu omul potrivit la locul potrivit. Sau nu. Bunul Dumnezeu, drăguţul, o avea şi altă treabă decât să ne scoată pe noi din Caracalul etern.
Iar alde Vanghelie îşi dă ochii peste cap într-un interviu pe net şi spune că prostia ucide. Ce vrea pentru ca să spună autorul în subtext? Autorul vrea să spună că nu corupţia, dacă e făcută deştept, ci prostia, o banală formă de corupţie neglijentă în serviciu, ne duce la groapă. Să ne bucurăm. Vanghelie, deşi nu ştie să conjuge verbul a fi la timpul prezent, gândeşte departe. Estem deosebiţi.
Trăim totuşi aici, la noi, unde orice mort cunoscut de gloată – de la Măriora Zăvoranu, de meserie incertă, la Fane Spoitoru, de meserie interlop – e televizat, frumos, să îl plângă poporul privitor. Să ia aminte. Să plimbăm oglinda pe la nasul prostimii, să se recunoască în ea, cum ar veni. Numai că nu e cazul. Prostimea prinde curaj cu această ocazie. Se bucură, chefuieşte. Iubim, enorm, pomenile.
Dar de unde vin totate acestea? E simplu, cetăţeni. Asta e majoritatea. Mănâncă salam fără soia, se cacă în curte şi se uită la televizor. Până aci ne-a dus progresul speciei. Estem deosebiţi.
Şi atunci, de ce vă miraţi aşa? E 2016 şi vi se pare că abia ieşirăm din grotă? Dar e cât se poate de firesc. Aici duce drumul interesului naţional. E o alegere firească între cocalari agresivi şi legionari tomnatici. Între dacopaţi şi securişti de laborator.
Trăim în interiorul unei şandaramale care este, la rigoare, doar o piramidă întemeiată pe jaf. Şi aplaudăm ca gibonii pe la garduri când îl mai bagă pe unul la puşcărie la mişto. Estem deosebiţi.
Există şi excepţii de la această regulă, desigur. O minoritate consecventă în a fi mereu prostul la tradiţionala întâlnire a hoţilor cu proştii. Ăia care duc toată mizeria asta în cârcă, tăcuţi, ca boii la jug. Tăcerea lor îi face, de asemenea, complici la crimele care vor urma.
Căci va veni într-o zi şi acel mare cutremur care va spulbera capitala ţării noastre, cu Catedrala Mântuirii Neamului şi Mega-Moschee cu tot, şi va lăsa în urmă zeci de mii de victime. Nu e vrăjeală, nu e la caternică, nu e la oha, nu e la şmecherie, nu e pe sistem, nu o să mai fie vorba de taxi bosulică?, nu. Sunt zeci de mii de oameni pe numele cărora e deja scrisă chemarea morţii. Sunt estimări realiste. Preţul nepăsării, indolenţei, tăcerilor şi amuzamentelor noastre nevinovate. Estem deosebiţi.
Aici, în România, s-au ales ca modele în business analfabeţi consecvenţi, aici s-au ales ca modele de frumuseţe feminină nişte boarfe de pe centură, aici s-au ruinat decenţa, echilibrul, moderaţia, bunul-simţ. Nu avem nevoie de educaţie. Cunoaştem. Ne merge mintea. Estem deosebiţi.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
București, centrul cărei lumi? Vedere din capitală
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
