În Yaounde nu sunt multe distracții. Mă rog, pentru oameni de vârsta și obârșia noastră… Așa că profităm când sunt scurte vacanţe și plecăm în excursii de tipul „să ne cunoștem țara”. Una din zonele de predilecție este în regiunea de vest. Odată, pentru că este o regiune mai sigură, unde nu au ajuns raiduri Boko Haram, dar și pentru că este locul unde este cel mai bine exprimată societatea tradițională africană. De altfel, zona este înscrisă în patrimoniul UNESCO sub numele „La route des chefferies”. Să nu mai vorbim că este și o zonă cu un peisaj special, zona podișurilor înalte, învelite în pășuni nesfârșite. I se mai spune și zona „grassland” – ținutul ierburilor. Am vizitat câteva chefferies. Unele de mare anvergură, conduse de regi /sultani, dar și unele de rang mai mic, la nivel de comitate, să zicem. Și tot ce am văzut și am citit invită la reflecţii…
Societatea cameruneză este condusă într-o măsură importantă de ierarhiile și instituțiile tradiționale. Este o relație complicată, în care șefii tradiționali (chefs de village sau fons sau lamido sau rois) păstrează pe de o parte o autoritate morală, charismatică, dar mai au (în multe cazuri) încă drepturi și autoritate funciară și pot să dea în folosință terenuri, în numele comunității, de obicei chiar sunt proprietarii ancestrali ai pământurilor, „descălecătorii”, să zicem așa. Poate cel mai bine este pus în evidență acest aspect aici, în vestul ţării, unde regatele Bamileke, Bafut sau Bamun și regii lor sunt activi, unde rănile provocate de conflicte armate din perioada independenței și a unificării încă dor, chiar dacă nu mai sângerează.
La curtea regelui Bamun… Clădirea a fost construită în 1911 după planurile reşedinţei guvernatorului german.
Dincolo de aspectele legate de autoritatea charismatică și funciară, sunt datoriile și puterile administrative care le revin transmise de statul camerunez. Fondatorii statului independent Camerunez au realizat un echilibru între puterile statului și puterile șefilor tradiționali. Un echilibru care până acum s-a dovedit trainic. Astfel, fonii au jurisdicție asupra delictelor și conflictelor domestice, asupra conflictelor legate de moșteniri și succesiuni, asupra delictelor și conflictelor legate de vrăjitorie și vindecătorii tradiţionali, vraci. Dincolo de aceste atribute, ei se implică în unele aspecte legate de dezvoltarea socio-economică. Propunerile de sistematizare urbană, de autorizare de construcții importante, toate trec și prin filtrul acestora…
M-am interesat cum se susțin financiar acești lideri. Sigur, ei primesc stipendii din partea statului pentru funcțiile care le au, însă întreaga logistică a palatului, a „curții” a „societațiilor secrete” sunt sprijinite de contribuțiile voluntare ale „supușilor”. Am asistat la festivalul anual într-un astfel de sat, unul modest de altfel, când se strâng și donațiile, și se desfașoară întreg arsenalul cultural și spiritual al comunității… Timp de câteva ore, în paralel cu dansuri, cu focuri de armă și sub privirile regelui și ale curții sale (neveste, prinți și prințese, și sfătuitori, și oaspeți de vază – cum am fost noi) au venit supușii, unul câte unul, să aducă contribuții sau ofrande, sau, dacă vreți, tributul… Aceste sărbători sunt toate în sezonul uscat, când s-a strâns și vândut recolta. Inițial, tributul era parte din recoltă, pe care o plăteai în schimbul folosinței terenului și pentru serviciile militare ale șefului. Cam ca în evul mediu european, nu? Astăzi, sigur că se oferă și ceva manioc sau porumb sau vânat, dar majoritatea aduceau bani, iar suma era trâmbițată tare de „crainicul curții” și notată de „chelar” și strânsă de „vistiernic”.
Ce este interesant este că în anumite „regate”, cum ar fi la Bamun, regele este și „judecat“ cu aceasta ocazie. Supușii nedreptățiți pot veni și spune în fața „societatii secrete” și a curții ce păsuri are. Iar, în teorie, dacă chiar nu și-a făcut treaba, „consiliul celor nouă”, pairii regatului cum era în Franţa medievală, îl poate „detrona” și înscăuna un alt membru al familiei regale.
Dar de unde vine puterea charismatică a acestor șefi? În cazul regilor noștri creștini, aceasta venea din „harul divin” transmis odată cu „ungerea”, cu „taina divină” a mir-ului pe frunte. În cazul șefilor africani, procesul este mai elaborat și mai profund în același timp… Odată ales rege dintre posibilele odrasle regești – primogenitura nu este un criteriu foarte important – acesta se retrage pentru o perioadă – până la două săptămâni – în „Casa spiritelor”. O construcție tradițională, foarte veche, unde sălășluiesc spiritele tuturor regilor morți. În regatul Bafut, această casă este una din cele mai vechi structuri din lemn din Africa, din secolul XIII. Acolo, singur, regele postește, meditează și se „impregnează” cu înțelepciunea și spiritualitatea bătrânilor dinaintea lui… Deci el devine nu numai purtătorul unui sânge nobil, ci și al puterilor spirituale ale înaintașilor lui și principalul comunicator cu lumea spiritelor…
„Societatea secretă” este și ea, la rândul ei, o instituție puternică, parte din sistemul de guvernare. În cea mai simplă formă, ea reprezintă „consiliul local” ai cărui membri sunt cunoscuți, ca și deciziile lor, secrete fiind numai deliberările. Însă în cazurile mai complexe, cum ar fi la curțile regale de rang superior, există mai multe astfel de „societăți”, unele cu caracter iniţiatic, secrete. Unele au rolul de judecătorii. În regatul Bafut, reclamantul și pârâtul își expun, pe rând, cazul unui grup de judecători ascunși după niște rogojini. Fiecare pledează o dată. Apoi, judecătorii deliberează și dau verdicte la care nu se poate face apel. Și până de curând, mai exista o societate secretă, a călăilor, a executorilor, care îndeplineau condamnările la moarte.
Să nu credeți ca acesti șefi, foni, sunt niște inculți obscuri care țopăie în fuste de iarbă. Regele Bamun are studiile făcute la ENA în Franța, a fost functionar în ministerul de externe, apoi ambasador, parlamentar și apoi ministru timp de 20 de ani în diverse ministere, iar la moartea tatălui lui a fost ales rege de consiliul celor nouă. A renunțat la toate mandatele ca să devină regele Bamun. L-am văzut în cadrul unei ceremonii, la palatul lui din Fumban. În costum traditional, înconjurat de femei și bărbaţi înarmați cu lăncii sau cu simbolurile funcțiilor lor. Regele aducea un omagiu defunctului şef al breselei „forgeron-ilor”. Totul foarte decent, după un protocol antic, dar încă viu. Sunt locuri unde poți călca și locuri unde nu, sunt gesturi care nu se pot face (de exemplu, nu ai voie să-ți încrucișezi picioarele. Numai regele are acest privilegiu.
Un alt fon este şeful Fontem-ului, un „domeniu” din Camerunul anglofon, de vest. Îl chema Fonkem, deși eu l-am cunoscut inițial ca Michael, un băiat jovial și cam superficial, colegul meu de bursă Hubert Humphrey în America, acum 20 de ani. Acum, Fonkem este profesor la Universitatea din Wisconsin și vine în fiecare vacanță înapoi la Fontem, să-și împlinească datoriile de șef. Când vine, se scoate o tobă mare, tradiţională, care anunță în toată regiunea venirea lui sau începutul festivalului anual, sau adunarea șefilor de familii etc. Deși telefonul mobil a pătruns și aici, toba rămâne mijlocul de comunicare tradiţional, cel mai eficient… A stat la mine câteva zile și am avut discuții fascinante. Veselul și superficialul Michael era acum un foarte serios şef Fonkem, cu un rol în probleme politice majore ale Camerunului, un rol relativ riscant pe care și-l asumă pentru că este al lui, al șefului Fontem…
Cu Majestatea Sa Michael Fonkem Fon-ul Fumbot la mine acasă
Dimensiunea culturală și spirituală este liantul care menține vie această structură, această instituţie puternică și vie, africană! Cântece, măști, statui, costume… toate sunt catalizatori ai reacției dintre lumea spiritelor cu tradițiile și cu indivizii. O reacție complexă, autentică. Eu am un oarecare dispreț pentru artefactele făcute pentru turistul alb și pufos. Însă am și un respect aproape reverențios când sunt pus în fața unui costum și a unei măști din spatele căreia se pronunțau decizii de viață și de moarte sau de război și pace. Unele măști au seminificații faste, sunt simboluri ale recoltei bogate, ale dragostei și fertilității sau sunt simboluri ale funcțiilor administrative. Altele sunt reprezentări ale unor indivizi excepționali, statui, dacă vreți. Dar altele sunt măști cu încărcătura negativă, vrăjitorească. Ele parcă emană ceva drăcesc, necurat. Fără să intru în ezoterism, eu am avut trei astfel de măşti, Bambara, un trib din Mali. Autentice, foarte vechi, simbolizând diavoli…Coincidență sau nu, după ce le-am luat și pus pe perete, a urmat o perioadă nefastă. Supărări, divorț etc. Am vrut să le ard, dar un prieten care nu credea în „prostii”, le-a luat el să le pună în casa lui de la țară. Care a luat foc și ars toată după câteva luni… Știu două case în care nu vor mai fi niciodată măști africane…
Costumele tradiționale și maștile sacre sunt în continuare folosite „pour les rites”, ritualuri inițiatice care exorcizează, vindecă, ajută morții să intre în lumea spiritelor etc. Și, pentru a înțelege cu adevărat acești oameni, trebuie întotdeauna știut că lumea spiritelor este foarte aproape de ei. Menajera noastră, Esthere, mi-a povestit cu necaz un caz edificator. Fiul ei a murit, Dumnezeu să-l ierte! Purta numele unuia din bunici, om mai în vârstă, sigur, dar care era pe picioarele lui, relativ sănătos. Guerisseur-ul/vraci-ul local i-a spus ce s-a întâmplat și că „numele lui” a murit, a trecut în lumea spiritelor. Din acel moment, batrânul nu a mai vorbit, nu a mai mâncat și a murit în două zile… Înmormântare dublă.
Dar dincolo de valențele spirituale, artefactele tradiționale sunt prețuite și folosite pentru valoarea lor estetică. Este o plăcere reală să vezi capturată în abanos mișcarea plină de grație a unei femei care duce o oală pe cap, sau rigiditatea și fermitatea unui războinic bafut sau macabrul unei operații chirurgicale turnate în bronz. Sculpturile în bronz sunt apanajul unei adevarate caste profesionale, „les forgerons”. Ei trăiesc toți într-un cartier al oraşului Fumban, capitala regatului Bamun. Pe la 1892, regele Njoya a invitat artizani să se stabilească în Bafusam, lângă palatul regal și le-a dat privilegii, case etc. Aceștia continuă și azi să prelucreze bronz conform aceleiași tehnologii. Știu de unde să aducă argila care, amestecată cu bălegar servește la modelare și creuzet. Modelele (matrițe) se ung cu ceară de albine, nu cu cu parafină sau alt produs sintetic. Apreciază temperatura din cuptorul primitiv în funcție de culoarea oxidării cărămizilor, nu cu vreun termocuplu. Orientarea și dispunerea gurilor de aer este rezultatul experienței, nu al introducerii tubului de oxigen sau măcar niște ventilatoare moderne… Pentru a-și vinde statuile, regele este cel care împarte spațiul expozițional. Sunt numai două „plazza” unde se pot expune obiecte artizanale și un număr limitat de galerii pe care regele le distribuie. Forgeron-ii au de înfruntat acum concurența chineză pentru minereul de cupru și de cositor exploatat artizanal. Mineri semi-artizanali chinezi sau samsarii lor iau minereul și-l exportă în containere în China, unde contribuie la marea industrie a lumii…
Mulaj acoperit cu ceară pregătit pentru turnare
În cartierul Făurarilor (forgerons), Fumban
Un leu de bronz cu… muci.
Este impresionant cât de puternică și rezistentă este instituția șefilor tradiționali. În altă țară, dar culturi înrudite, în Niger, în satele Sonray și Hausa, am făcut odată o anchetă socială prin sondaj. Populația urma să treacă prin încercări grele, să se mute cu sate cu tot. Ancheta arăta o îngrijorare firească în aproape toate sferele – viitorul domiciliu, amplasarea satului nou, mijloace de existență etc. Singurul capitol la care nu exista îngrijorare era teama de schimbări sociale. Fuseseră asigurați că nu li se schimbă șeful tradițional, că tot lui o să-i plătească taxele, așa că erau linistiți…
Reflectând asupra acestor tradiții și legături sociale, nu pot să nu mă gândesc dacă oare modelul acesta, sigur, cu anumite modificări și amplificat, nu ar fi mai bun, mai eficent prin naturalețea lui, decât administrațiile actuale ale multor state africane, copiate după modele politice și administrative europene, ale căror colonii au fost. Adminstrații care, iată, la peste 50-60 de ani după independență, se dovedesc atât de des clientelare, corupte, afectate de tribalism – boala Africii – și a căror ineficiență a dat și expresia de „failed state”. Nimeni nu ar plânge dacă aceste birocrații ar dispărea mâine, poate doar țuțerii unui Mugabe sau Museveni, dictatori înțepeniți în scaunele lor de peste 30 de ani și care asimilează preşedinția cu regalitatea, abuzând o populație care încă nu a învățat diferența…
Citiţi şi
Stelian Tănase – De ce nu mai vor venețienii turiști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
