Telefonul zbârnâi de trei ori. Primise mesaje pe WhatsApp. Întrerupse scrisul la computer și verifică telefonul. Era Mihnea. Se mai auziseră sporadic în ultimele luni, se văzuseră întâmplător la o conferință, dar nimic serios de la ultima și, de fapt, singura lor întâlnire de la mare de anul trecut. Atunci se cunoscuseră pe plajă – aveau, se pare, prieteni comuni – și petrecuseră o seară de weekend plimbându-se pe malul mării și povestind vrute și nevrute. După câteva pahare de vin, el o invitase în camera de hotel unde era cazat, dar ea îl refuzase elegant, dându-i însă de înțeles că era loc și de o a doua întâlnire și poate, cine știe, și de o a treia și așa mai departe. Deși la despărțire făcuseră planuri să se vadă a doua zi dimineață la cafea, tipul dispăruse în neant fără să mai dea vreun semn.
Nu îl plăcuse atât de mult încât să sufere în urma acestui incident, dar rămăsese cu un gust amar și câteva zile după aceea purtase pe umeri un văl fin de tristețe amestecată cu deznădejde. Nu prea știa ce să înțeleagă din povestea asta. Că în anul Domnului 2017 bărbaților nu le mai plac femeile care nu se împiedică din prima? Era ea un specimen pe cale de dispariție? Sau poate întâlnise ea un exemplar cu standarde joase.
Mihnea o întreba acum ce mai face și ce program are săptămâna asta, s-ar bucura dacă ar ieși împreună într-o seară. Se gândi câteva minute dacă să îi răspundă sau pur și simplu să îl ignore. Se hotărî să dea curs invitației și îi spuse că e liberă mâine seara – sâmbătă – pe la opt. Perfect, îți scriu mâine ca să stabilim ce și cum, îi răspunse el. I se păruse cam telegrafică discuția, dar acceptă gândindu-se că vor pălăvrăgi oricum seara următoare, nu e nevoie să scrie acum romane pe WhatsApp. Sensibil entuziasmată de planurile pentru seara următoare, Adela reveni la treaba plictisitoare de birou. Continuă să scrie de zor la un articol. Din timp în timp se mai oprea din tastat, ridicând privirea din monitor și privind pe fereastră, în zare, în timp ce pe buzele cărnoase pe care și le rodea nervos cu o conștiinciozitate incurabilă încolțea un zâmbet ștrengar.
Se duse acasă cu ceva mai mult entuziasm decât de obicei, îi povesti motanului Albert despre planurile romantice de a doua zi, își făcu un duș și apoi se băgă în pat păstrând pe buze același zâmbet. A doua zi răscoli preț de un ceas tot dressing-ul încercând să găsească ceva potrivit de îmbrăcat. După un ceas, se hotărî asupra unei rochii simple din mătase, cu imprimeu floral, care lăsa să se întrevadă un decolteu generos.
Mihnea îi propusese să se întâlnească la un restaurant din centru. Luară acolo cina și apoi căzură de acord să facă o plimbare. Se simțea neașteptat de bine în compania lui Mihnea. Mult mai bine decât în seara petrecută pe malul mării. Era o seară superbă cu cer senin și un vânt blând care răcorea plăcut străzile orașului. Merseră agale pe Calea Victoriei minute bune fără să își spună nimic. Se priveau doar din când în când, zâmbind. Dintr-o dată, el îi luă mâna într-a lui și o opri în loc, în mijlocul trotuarului, chiar sub un felinar. O privi fix în ochi – era mult mai înalt decât ea – îi luă capul în mâini și o sărută apăsat, fără vreo avertizare. Luată prin surprindere de sărut, Adela își încolăci instinctiv brațe în jurul gâtului lui, de teamă să nu își piardă echilibrul. Îi luă câteva secunde să își convingă genunchii să își facă treaba și să nu o abandoneze tocmai într-un moment atât de important. Sărutul deveni extrem de pasional, acolo, în mijlocul trotuarului, pe Calea Victoriei. Semn bun, se gândi ea. Nu e chiar așa de rău cum am crezut la început. Depărtându-și gura de a ei, Mihnea o privi din nou fix și îi spuse, aproape șoptit: Hai să luăm o cameră. Uite, suntem înconjurați de hoteluri, avem de unde alege. Unde preferi? E păcat de sărutul ăsta. Ai simțit chimia dintre noi, nu? E păcat să o irosim.
Adela se uită la el siderată, încercând totuși să nu trădeze surprinderea. O cameră la hotel? Da’ ce naiba sunt eu, curvă? Asta o fi trendul acum, nu mai duci femeia acasă când vrei să i-o tragi, o duci la hotel. E un pic mai scump, dar n-ai bătăi de cap, nu trebuie să faci curățenie după, nu știe unde stai. Pentru o secundă, îi fu teamă că rostise cu voce tare întrebările astea. Dar se liniști văzând că Mihnea butonează preocupat telefonul, se pare în încercarea de a găsi cea mai bună variantă de hotel. Scumpo, ce zici de ăsta? Te inspiră? Sper că nu e o problemă, nu? Te deranjează treaba asta? Te văd puțin nehotărâtă. Eu am simțit pasiune adevărată în sărutul ăla, să știi. Nu te abține, te-am simțit, pot spune când o femeie mă vrea.
Sursă foto: smashingmagazine.com
Era ceva absurd de ilar la bărbatul ăsta, nici nu știa cum să reacționeze. Să-i tragă o palmă, să-i spună ca ea nu e curvă și să fugă? Ar fi fost o variantă. Probabil nu cea mai fericită, reveni ea asupra strategiei. Orgoliul ei de femeie la locul ei ar fi rămas intact, într-adevăr. La fel însă și Venus cu muntele ei cu tot. Aproape se făcea anul de când nu mai făcuse amor și nu era bine deloc. Așa că se hotărî să dea curs invitației neobișnuite și să se lase pradă promiscuității măcar pentru o seară. În fond, îi spuseseră mai multe prietene că e prea cuminte, că lumea s-a schimbat, femeile joacă după alte reguli, altfel riscă să rămână cu orgoliu intact, dar singure cuc și neprihănite. Așa că e cât se poate de normal ca bărbații să prefere femei de felul ăsta și să strâmbe din nas când dau de o mironosiță ca Adela. La urma urmei, ce-i trebuie atâta orgoliu? Singurul lucru la care i-a fost de folos a fost să o țină acasă, în compania – plăcută, altfel – a motanului Albert.
Hotelul ăsta de pe dreapta are camere frumoase, putem cere la un etaj superior, să avem și vedere spre oraș, propuse ea cu o voce semi-gâtuită și privindu-l cu un zâmbet timid. O idee foarte bună, scumpo. Hai să mergem, să nu lăsăm pasiunea să se stingă.
Rămase în spatele lui, cât mai departe de recepție, ca și cum nu ar fi vrut să fie văzută cu el, în contextul ăsta rușinos. Formalitățile de cazare nu durară mult, Mihnea se întoarse la ea victorios, cu cheia de la cameră. Privind spre recepție, i se păru că tipul care făcuse formele de cazare îi aruncase lui Mihnea o privire șmecherească, aprobatoare, bine, boss, ce bucată. Încercând să se debaraseze de ușorul sentiment de jenă care persista ca o pâclă, urcă în lift alături de Mihnea care o apucă pe după talie și se aplecă să o sărute pofticios. Îi răspunse, forțându-se să revină la starea plăcută pe care o avusese mai devreme, pe Calea Victoriei, sub felinar.
Camera de hotel era frumoasă, nu avea ce să reproșeze. Cu toate astea, nu se simțea în largul ei. Avea impresia că e un intrus, că nu făcea parte din acea poveste, că e acolo pentru că fusese decupată și lipită de un copil nepriceput care se străduie să compună un colaj, dar nu reușește să potrivească piesele. Îi plăcea totuși lumina difuză dată de o lampă uriașă așezată într-un colț al camerei. Era caldă și suficientă cât să te lase doar să-l ghicești pe celălalt. O ajuta, într-un fel, să estompeze senzația de femeie semi-promiscuă care urma să se dea fără prea multă greutate, într-o cameră de hotel impersonală, în care Dumnezeu știe câte astfel de povești carnale s-au consumat.
Mihnea începu să o sărute apăsat pe gură, desfăcându-i cu o dexteritate fascinată nasturii rochiei. Adela se trezi goală în doi timpi și trei mișcări. Se lăsă dusă de val și uită, pentru câteva ceasuri, unde se află și în ce împrejurări ajunsese acolo.
În miez de noapte, după ce i se domoli pulsul și respirația îi reveni la normal la finalul fericit al poveștii de amor, privi în jur, apoi la Mihnea, apoi din nou în cameră. Ochii îi sticleau lucid. Țâșni din pat, făcându-l pe Mihnea să tresară, și începu să se îmbrace în grabă, haotic. Tremura din toate încheieturile și se abținea cu greu să nu izbucnească în lacrimi. Își luă poșeta într-o mână și pantofii în cealaltă și se îndreptă spre ușa. A fost o greșeală, să nu mă mai cauți, te rog! îi spuse din ușa lui Mihnea, cu vocea gâtuită de lacrimile care se îngrămădeau în gât.
Luă un taxi din fața hotelului și îl rugă pe șofer să ajungă la destinație cât se poate de repede. Ajunse acasă, trânti ușa în urma ei și izbucni în plâns. Îi venea să urle, dar era totuși trecut de miezul nopții, vecinii s-ar fi speriat. Se dezbrăcă de rochie și de lenjeria de corp și se gândi că cel mai bine ar fi să le dea foc, să șteargă orice urmă a acelei nopți de nesăbuință, de degradare pe care sub nicio formă nu trebuia să și-o mai îngăduie vreodată, indiferent de consecințe. Se gândi totuși că hainele nu au nicio vină, chiar erau dintre preferatele ei. Așa că le aruncă pe toate în mașina de spălat, turnă peste ele o cantitate dublă de detergent plus dezinfectant și programă mașina de spălat la cel mai lung program disponibil. Măcar să spele cum trebuie rușinea. Apoi să băgă și ea sub duș unde zăbovi preț de jumătate de oră, frecându-și tot corpul cu lufa și gel de duș de câteva ori, cu aceeași speranță de a elimina orice amintire a nopții consumate în camera de hotel. Se simțea acum o femeie ieftină și i se părea că plătise prea scump cele două ore de amor cu Mihnea.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
