Tavi avea un miros dulceag, bulion pe foc mic, se dădea cu un deodorant “Brut”, font baroc, camuflat negru pe verde închis, spray de forestier că doar a făcut IL-ul, asta înseamnă industria lemnului. Ar fi trebuit să producă scaune și măsuțe de cafea dar a ajuns să traforeze cuvinte la o televiziune de top, producător general de știri, cine spune că nu i-au folosit la nimic cei patru ani de facultate?
Îl iubeam pe Tavi și îi iubeam mirosul. Ne-am întâlnit cînd aveam 18 ani și am fost împreună de la 19 ani, el se îndrăgostea de mine și se dezdrăgostea de iubita lui mădălina sau adina sau alina. Eu mă îndrăgosteam de el și mă dezdrăgosteam de ștefan, strângeam toate amintirile cu Fane și le puneam în cutii și mă pregăteam să le dau la biserică sau la săraci sau cuiva care nu știe cum sunt sărutările în zăpadă și plimbările mână-n mână în serile de noiembrie.
Cînd am terminat curățenia, Tăvi s-a mutat cu mirosurile lui în mine, cu pasta de ardei pe care o făcea cu taică-su și cu răsuflarea duhnind a țuică și țigări Winchester, ale maica-sii, cu mirosul dulceag de deodorant Brut, ca cel de sânge de căprioară ucisă și adusă acasă de vânătorul cu păr pe piept și la subțioară, pe coapse, fund și pe picioare. Miros de bărbat.
Fumam. Fumam Assos cam la două pachete pe zi și beam bere, niciodată sub patru sticle. Aurora, și Ciucaș, și Silva. N-am mai băut Silva după ce un medic din Ardeal a murit pentru că ăia de la fabrică nu au spălat bine sticla recuperată de la o vrăjitoare care a ținut în ea acid sulfuric și otravă de șobolani.
Mâncam mujdei din usturoi frecat cu oțet și cu smântâna, gros, îl puneam peste fripturile maică-sii, cele mai bune din Europa de Est. ”Îți vine să crezi că sunt o gospodină atât de desăvârșită, că pot să gătesc dar să fiu atât de îngrijită și frumoasă, o ducesă alungată în departamentul contabilitate al RENEL-ului, perfectă, delicată, dar mână de fier cu care-l strunesc pe minunatul asta de fi-miu? Oare ce dracu o fi găsit la tine? Mai ia niște friptură, văi de capul tău, sărăcuțo!” îmi zicea ea. Mamă.
Miros de evadare din spitalul de nebuni, miros de creieri afumați care cotrobăie prin sertare să-ți arate inelul cu stemă heraldică și miros de dragoste făcută vineri dimineață, în timpul orelor de marketing sau economie politică, pe patul fără cearșafuri din apartamentul gol de la etajul 3.
Și apoi mirosul geloziei, Tavi a călcat strâmb, hop i-a fugit glezna aici și coloșea, stânga-dreapta printre rahați, a venit acasă și nu s-a șters pe cizmulițe. Eu sunt de vina, așa mi-am zis, eu sunt de vina pentru că nu fac ceea ce trebuie să fac și de aceea merge la alte fete. ”Spune-mi ce trebuie să fac că să nu mă mai înșeli?”. “Nimic iubita mea, nu s-a întâmplat nimic, nu știu cine ți-a spus prostiile astea, eu doar pe tine te iubesc.”
Mirosul minciunii și al îndoielii, iz de deznădejde.
La 25 de ani nu știu cum mai mirosea Tavi. În nări nu mai aveam decât damful răzbunărilor de o noapte, cu șefu’, cu blondu’, cu băiatu’ cu păr lung sau cu bețivul șarmant, cu crețu’ și cu fratele starului rock, unul din ei mi-a călcat rochia după ce m-a-nghesuit în garsoniera lui dichisită. Am mirosit a fier de călcat și-a cârpă umedă, pusă deasupra, să protejeze mătasea. Așa mi-a zis.
Într-o dimineață m-am trezit că nu-l mai iubesc pe Tavi.
Pur și simplu.
În noaptea aia, în mai 2000, pe la 2, iubirea a tăiat-o, fără să lase un bilet, fără să sufle o vorbă. Poate în Spania, poate în India, s-a cărat în crucea nopții și nu am mai auzit niciodată de ea. Punct. Un cuvânt prea lung pentru scurtimea emoției pe care am simțit-o atunci.
Am luat borcanul de iubire, l-am scuturat, am șters cu degetu’ înăuntru, am râcâit cu unghia, nimic, era gol-goluț, lins-prelins, o să pun gogonele-n el mi-am zis și nu l-am aruncat.
M-am ridicat și am plecat din bucătăria îmbâcsită. ”La revedere, nu mai simt nimic pentru tine.”
Fără regrete și spălături de stomac. M-am mutat în viața lui Victor, îmbrățișând mirosul de vinarom și convalescență.
26 de ani cu sinuzită, cistită, nesimțită și neauzită am putrezit pe dinăuntru, las’ că e domn’ inginer aproape și te lipește și te meșterește să fii ceea ce ai fost și chiar mai mult decât atât. Am început să adulmec mireasma încrederii în mine și să deschid ușa mirosurilor lui Victor: cărți, multe cărți și parfum Calvin Klein, salam de vară și adidașii puturoși de mers la fotbal. Nu l-am văzut niciodată jucând, nu l-am ascultat niciodată vorbind la conferințe, “nu aș putea să fac nimic, dacă aș ști că ești în public”. Asta-mi miroase a timiditate și atunci de ce spui că eu sunt o ființă castratoare?
Lui Victor nu-i plăcea duhoarea de țigară și nici să-și tocească șapte ore pe seară turul nădragilor în cârciumi, mai bine mă uit la un meci, mai bine citesc o carte, mai bine fac o campanie publicitară, cea mai bună din țară. Miros de ambițios, ce os de ros pentru un om fălos. După un an jumate împreună cu el, m-am lăsat de fumat, mi-am făcut raste și un vocabular solid în engleză.
Îmblânzirea scorpiei funcționează brici, Victor miroase a satisfacție și, mai nou, a Burberry combinat cu iz de Cristim din care mușca seară de seară vârtos.
Îl iubesc? Normal. E prietenul meu cel mai bun, e tata, e dirigu’, e profu’ de română, e Shiva și Vishnu, Demostene și Platon, e oxford english dictionary și Itzac Stern. Mă organizează, manipulează, dresează, am o lista de cheltuieli lunare și îndatoriri și un dosar cu acte și hârtii de la serviciu, am cărțile și revistele băgate în plastic să nu le îndoi, folosesc prezervativ și nu mănânc usturoi.
După doi ani jumate începe să miroasă a cazarmă, armată e bună zice Victor, lui i-a scos gărgăunii din cap și i-a adus prieteni de-o viață. La doi dintre ei am fost la nuntă, la al treilea eram plecați, cred că în Peru sau… Mongolia? Sankt Petersburg și Belize, Cuba și Thailanda. Unde n-am fost? În Finlanda.
Victor miroase a cerneală de ștampilă pe pașaport, a aer încins și eșapament răpciugos tras pe nas din tuktuk-ul alergând spre templul în care Buddha te așteaptă trântit într-o rână, a Mékong leneș și a lapte de iapa, a vin roșu și a rafting turbat.
După șase ani împreună, Victor miroase a siguranță, a ceai și pilule și șosete de lână trase-n picioare, a mână care-mi strânge mână-n avion la turbulențe și la decolare. Îl iubesc? Normal, este medicul și pilotul meu și Vishnu și Shiva și dicționarul și… dar îl iubesc? Îl urmez cum beta vine după alfa: nu mai bea, lasă țigara, ia-o pe aici, du-te colea, sunt eu-eu sau sunt altcineva?
Mă trezesc într-o zi că vreau să se uite băieții la mine, că mai vreau o șansă, că vreau să-mi fie bine. Am herpesuri la fiecare două săptămîni și crize de bilă, beau mult, și sunt șleampătă, și-mi miroase a milă. De mine mi-e milă.
Încep să văd că am ajuns că maica-mea, acră și disperată, la 35 de ani o babă terminată, aș putea să mă culc cu ăla și cu ălalalt dacă vreau! ”Ha, pe dracu!”– Victor mă lovește în ego cu ranga: ”îți arăți vârsta, păpușă, ai riduri și fața brăzdată, nu mai sta la soare că ești cam fanată.”
Fac crize și plâng, și ne certăm des, pe gură îmi ies găleți de rahat, dacă pe c*r nu iese și-s constipată, e o variantă bună să-l scot pe oral, sunt isterică, și nevrotică, și depresivă, captivă într-o relație neconcluzivă, unde-i dragostea?
Nu mai e.
Dar a fost vreodată? Victor sforăie lîngă mine, nu miroase nimic. Mie-mi pute-a sfârșit și a vreme pierdută, vreau să plec! “Unde?”. “În jurul lumii, un an, o să ne fie bine.” “Nu pot să las serviciul, înțelege. Și apoi cum facem bani?” “Avem bani, mă fac chelneriță, tu scrii.” “E o prostie și trebuie să-ți revii”.
Miros de inadecvare și poteci diferite: a mea-i spre plecări, a ta spre opriri, cine-i băiatul ăla brunet cu sacoul prea mare? Un copil, mămăiță, are 25 de ani.
E drăguț.
(într-o bună zi, va veni continuarea)
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
