Copila fusese abandonată în maternitate pe 1 ianuarie 1980 şi cineva îi spusese Sălcioara, pentru că avea ochii verzi ca frunza de salcie primăvara. Fetiţa era înăltuţă pentru vârsta ei, avea părul subţire blond şi unduitor, mâinile şi picioruşele erau şi ele lungi, ca nişte beţe de salcie.
În maternitate se şoptea că ar fi rezultat în urmă unui viol, povestea o moaşă mai în etate că mama ei era Ana, o fată de paisprezece ani, dintr-un sat de lângă Dunăre, iar tatăl era un vecin venit ameţit bine de la cârciumă şi care voia să mai ceară de băut. Fata era singură acasă şi vecinul, tată a trei copii, năvălise peste biata copilă care era şi cam săracă la minte de felul ei şi o violase. Ca să nu facă puşcărie, că avea copii mici, îi oferise o oaie tatălui fetei ruşinate, cu condiţia să nu facă reclamaţie la poliţie şi să lase copilul în spital după ce se naşte.
Fapt este că Sălcioara a fost ţinută până la trei ani în maternitate şi apoi transferată la orfelinatul de fete de la kilometrul cinci. Era tare slăbuţă şi cu pielea albă-străvezie, numele de Sălcioară chiar i se potrivea.
Când a început clasa întâi, direcţia copilulului i-a făcut certificat de naştere, pe care scria IONESCU SĂLCIOARA, născută la 01.01.1980 în Constanţa, în dreptul mamei era trecut ANA, iar în dreptul tatălui – o liniuţă.
Fetiţa slăbuţă cu ochii verzi se străduia să înveţe bine, deşi la ea nu venea nimeni niciodată în vizită. Nu primea cum primeau celelate fetiţe bomboane sau păpuşi de pe la rude, ea era a nimănui, nimeni nu o vrea. Îi plăcea să asculte muzică şi stătea uneori pe hol, lângă sala de repetiţii a corului orfelinatului, tot acolo dansa uneori pe o muzică doar de ea auzită şi se unduia precum o ramură bătută de vânt desupra apei. Era fascinată de zborul păsărilor şi, în recreaţii, se uita deseori la porumbei şi la alte păsări ce zburau pe deasupra internatului.
A terminat liceul cu media opt şi ceva, a luat şi bacalaureatul şi în ziua când a împlinit 18 ani a trebuit să părăsească internatul.
Nu ştia unde să se adăpostească, dar atrasă de muzică a intrat pe uşa din dos a teatrului de operă şi balet. Femeia de serviciu ar fi vrut să o gonească, dar nu a lăsat-o inima şi i-a dat voie să stea pe o saltea în debaraua teatrului plină de recuzita folosită în spectacole. Trebuia să îşi găsească un serviciu şi s-a dus la garderobă să întrebe dacă au vreun post liber. Nu aveau şi, în plus, ea nu avea nicio experienţă. Într-o zi, domnul Oleg, directorul teatrului, a zărit-o şi a întrebat-o ce caută pe acolo. Ea s-a speriat şi cu ochii în pământ a spus:
– Mie îmi place muzica şi aş vrea să îmi permiteţi să mai rămân aici până îmi găsesc ceva de lucru.
– Ce studii ai? a întrebat-o.
– Păi, am terminat liceul şi am şi diplomă de bacalaureat.
A stat pe gânduri puţin şi apoi i-a spus:
– De mâine vei lucra la croitorie, la costume şi, când eşti liberă, să mergi la sala de dans, am să te învăţ să dansezi…
A lucrat ca ajutor de croitor vreo doi ani, iar directorul îşi făcea câte o jumătate de oră timp să îi arate paşii de balet.
La teatru era în repetiţii Lacul lebedelor, premieră avea să fie pe 1 noiembrie, corpul de balet repeta de zor în sala mare. Domnul Oleg i-a spus să vină şi ea în fiecare zi după muncă acolo, echipată. Era visul ei de copilă să danseseze ca un fulg în bătaia vântului. Multe seri a urmărit repetiţiile şi apoi a fost pusă de director să repete odată cu toate lebedele mici. I se părea ireal, un vis extraordinar ce se întâmplă zi de zi, şi, deşi avea piciorele pline de băşici şi răni de la poantele satinate, cu vârful tare din lemn, deşi era mereu vânătă în coate de la desele căzături, nu simţea oboseala chiar dacă uneori repetau până la ora 24 şi dimineaţa reîncepea munca istovitoare la croitorie. Se mutase cu Mărioara, femeia de serviciu a teatrului, şi plătea şi ea la chirie şi la lumină din banii de la croitorie.
După luni grele de repetiţii a venit şi ziua premierei. Distribuţia de zile mari, atmosfera de mare gală, televiziunea locală era şi ea prezentă, iar Sălcioara pregătea costumele de zor, cu mare atenţie, căci erau albe de voal fin şi satin.
A fost un spectacol grandios, pe care l-a urmărit cu sufletul la gură din culise, dintre faldurile grele de catifea. După o lună, una din balerine a făcut pneumonie şi a trebuit înlocuită; mai erau balerine care participaseră la repetiţii, dar domnul Oleg a vrut să îi dea şi ei o şansă şi a invitat-o să îi ia locul fetei care lipsea. Toate emoţiile o îndemnau să fugă, să se ascundă, dar şi-a făcut singură curaj şi a început repetiţia alături de balerinele mai vechi ale teatrului. Muzica lui Pyotr Tchaikovsky o purta într-o lume de basm. Şi a dansat din tot sufletul ei, până când s-a terminat repetiţia. A fost înscrisă în corpul de balet şi a încetat să mai lucreze la croitorie, acum era balerină.
La următorul spectacol, pe afiş numele ei era scris mic, pe ultimul rând. După spectacol, directorul i-a spus:
– Pe tine, Sălcioara, o să te trimit să studiezi la academia de balet, o să îţi plătesc eu toate cheltuielile, iar tu să îmi promiţi că te întorci aici când termini şcoala!
– Vă promit, a spus fata solemnă, convinsă că acum viaţa ei chiar are valoare.
L-a îmbrăţişat pe omul care îi oferise această şansă şi a adăugat:
– Domnule Director, îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi-am cunoscut părinţii, pentru că aşa am avut norocul să vă întâlnesc pe dumneavoastră. Promit să vă fac mândru de mine!
Au trecut mulţi ani, fetiţa cu ochii verzi este prim-balerină la teatrul din oraş, domnul Oleg a ieşit la pensie şi este uneori văzut mergând agale, în baston, condus la plimbare de tânăra balerină, prin parcul oraşului.
Sălcioara nu s-a căsătorit niciodată, dar a înfiinţat o şcoală de balet pentru copiii din orfelinat şi pentru copiii săraci care nu aveau cum să-şi plătească orele de dans.
Guest post by Maria Gabriela Ionescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
