Vecinii ştiu foarte puţine despre doamna Tulia, doamna în vârstă din căsuţa cu grădină de la colţul străzii. Că este văduva, că are copiii plecaţi în străinătate şi că ţine o mulţime de pisici. Căci doamna Tulia vorbeşte doar cu mulţimea ei de pisici şi atât. Câte o vecină mai îndrăzneaţă a tot încercat să o tragă de limbă despre viaţa ei, dar nu a obţinut nicio informaţie. Nici măcar ce nume e asta, Tulia, de unde vine femeia asta, cu ce s-a ocupat în viaţa ei şi cum de umblă pe stradă atât de ponosit îmbrăcată, copiii ei nu-i trimit bani? Şi de ce îngrijeşte atâtea pisici?
În dimineaţa aceasta de august, doamna Tulia iese din casă cu aceeaşi sacoşică croşetată de mână. Este deja destul de cald, bine că şi-a luat pălăriuţa de soare! Se întreabă aproape cu voce tare de ce Chiţa nu-i mănâncă nimic de câteva zile şi ce cărţi să împrumute azi de la bibliotecă. Doamna Tulia nu ştie că pentru acest obicei de-al ei de a vorbi pe stradă, vecinele o numesc, în taină, nebună. Iar vecinele nu ştiu că ei nu-i pasă deloc ce cred ele, aşa-i place şi aşa face. Aşa că îşi continuă în linişte şi pe căldură conversaţia. Solilocviul.
Nu era chiar hotărâtă între proză scurtă chineză şi proză scurtă japoneză, când privirea i-a căzut pe un domn aşezat pe o bancă, cu capul în mâini. Nişte mâini muncite, dar şi foarte fine şi un cap cu păr alb şi cam lung pentru gusturile ei. Iar pe bancă, o valiză. O fi plecând undeva în vizită la copii, ce ştiu eu, dar de ce să se gândească aşa mult? Şi doamna Tulia intră în magazin, îşi cumpără ce avea de cumpărat, ieşi din magazin, iar domnul tot pe bancă şi tot cu capul între mâini. Nu era deloc o femeie comunicativă, dimpotrivă, stătea departe cât putea de mult de oameni. Dar pentru o întrebare, nu cade cerul. Domnule, nu vă supăraţi, la ce va gândiţi aşa de mult?
Domnul îşi ridică privirea destul de uimit, aşa doamna Tulia i-a putut citi imediat tristeţea din ochi. Doamne, cât de bine cunoştea această tristeţe parcă ar fi a ei, dar cum să-ţi vezi propria tristeţe în alţi ochi? Aşa ceva nu s-a mai pomenit.
– Mă gândesc unde să mă duc, doamnă. Fiul meu m-a gonit şi nu ştiu unde să mă duc.
Doamna Tulia a înţeles imediat că marile ei necazuri sunt mai mici decât ale acestui om. Ea, care alege greu între pălăria neagră şi pălăria albă, între săndăluţele cu toc şi cele fără toc, ea, care gândeşte îndelung la o vorbă, la o idee, la o carte, absolut surprinzător şi pentru ea însăşi se auzi vorbind.
– Domnule, eu am o căsuţa şi o grădiniţă şi locuiesc doar într-o cameră, este loc şi pentru dumneavoastră. Vă rog să vă luaţi valiza şi să mă urmaţi, casa este aceea, ultima de pe stradă.
Vecinele de după fereastră priveau lung şi se mirau. Ce femeie ciudată! Şi omul ăla cine ştie cine o mai fi… Şi tot inventau şi ţeseau vorbe şi idei aceste vecine.
Aşa a început povestea de iubire dintre doamna Tulia şi un domn minunat, exact pe sufletul ei. Sunt de cinci ani împreună, dimineaţa el are obiceiul să-i aducă un bucheţel de flori, seara au obiceiul să meargă la colţ să-şi cumpere îngheţată. Primăvara îi vezi pe sub cireşii înfloriţi, ţinându-se de mână, vara pe sub teii parfumaţi, toamna, dând cu piciorul în frunzele aramii incredibil de frumoase. Iar iarna, zgribuliţi, grăbindu-se acasă cu o sacoşă croşetată plină cu cărţi, căci doamna Tulia a trebuit să croşeteze una mai mare. Grădiniţa este cu mult mai îngrijită, iar el nu mai are părul aşa de lung, căci ei nu-i place lung. Vecinii şi în ziua de azi sunt cu ochiul pe ei şi se întreabă cine sunt şi ce fac aceşti oameni.
Cine să fie? Doi oameni, un bărbat şi o femeie, care se iubesc. Eu, poştaşul care le duce lunar pensiile, asta văd.
Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
