Stau pe balcon și-mi beau cafeua. Din cana mea preferată din căsuța mea călduroasă. Căsuța pe care am cumpărat-o cu atâtea greutăți, făcându-mi visuri și speranțe că vom locui împreună. Încerc să alung orice gând care duce spre tine. Dar nu pot! M-am trezit cu aceeași durere în suflet pe care o aveam și ieri. Și cu o puzderie de întrebări: „de ce nu mă iubești?”, „de ce nu am fost eu cea pentru care să lupți sau absența căreia să îți dea dureri de cap?”. Mi-e greu. Enorm de greu.
Știu că mă vei suna astăzi, că vei avea nevoie de mâncarea mea caldă și de prezența mea zglobie. Ți-e greu și ție singur. Dar atât. De ce nu ai nevoie de iubirea și de planurile mele de viitor? Mi-am făcut prea multe visuri. Mi-am imaginat de prea multe ori că mă vei duce la altar și că-mi vei jura iubire veșnică. Am proiectat excesiv imaginea noastră, împreună, ținându-ne de mână. Cred că asta mă doare, de fapt!
Știu că nu mi-ai promis nimic, dar de ce m-ai ținut atâta timp lângă tine? De ce m-ai lăsat să visez că totul va fi bine și că nu am investit atâtea sentimente degeaba? Da… Și câte am mai investit! M-am schimbat complet pentru tine! Ți-am oferit toată viața mea, toate resursele mele materiale și spirituale. Pentru ce? Ca tu să fii în continuare nehotărât? Ca tu să-mi spui că mă iubești, dar că nu poți dormi liniștit lângă mine? Nu mai pot! Știu că am spus-o de 1000 de ori în ultimii doi ani de când te iubesc. Dar ce să fac? Să vin și astăzi să am grijă de tine doar pentru că am sufletul mare și nu te pot lăsa la greu?
Chiar nu mai pot! Mi s-au epuizat toate resursele.
Știu că am tot ce-și poate dori o femeie la 26 de ani: un apartament, o mașină, o funcție bine platită, un statut în societate si toate calitățile unei bune soții. Și un suflet mare. Prea mare. Pe toate astea mi le-am făcut singură, pentru ca sunt puternică! Dar de ce nu sunt puternică și când vine vorba să te las de tot? De ce mă încăpățânez să te iubesc dacă tu nu simți pentru mine decât dragostea ca pentru o soră mai mare?
Și mă uit la ea, cea căreia i-ai oferit tot! Nu are nimic din ce am eu. E doar o anonimă care te-a făcut să te simți vinovat că ai părăsit-o și că și-a dedicat un timp din viață ție, nerealizându-se. Păi, nu e normal ca într-o relație să dai tot ce ai mai bun persoanei iubite? Ce nu e normal e că nu și-a făcut o carieră și un loc al ei în tot acest timp. De ce îți reproșează ție că a rămas pe drumuri la 31 de ani? De ce toate neputințele ei au ajuns să te facă să te simți dator? Și eu te-am îngrijit și am renunțat la multe detalii importante din viața mea. De mine de ce nu ți-e milă? Pentru că sunt puternică? Mi-ai spus că ai trecut peste faptul că am avut o viață tumultuasă înainte să te cunosc și că nu te mai deranjează că ești al optulea…
Mă doare. Și mă doare tare. Și nu știu ce să fac! Să te mai aștept până îți dai seama că nu poți trăi nici fără mine? De șapte ori te-ai întors de la ea, spunându-mi că doar eu te înțeleg. Știu că te vei întoarce și acum. Dar nu mai pot! Mă doare prea tare! Și plâng. Plâng prea mult! Cred că înnebunesc…
Citiți Cum e Adeline după cinci ani
Guest post by Adeline
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.