Suntem în 1960.
Angela împlinește peste puțin timp 30 de ani. E deșteaptă, elegantă și plină de haz, dar pân-acum n-a prea avut noroc în dragoste. Ultimul pretendent pare să fie însă alesul mult așteptat – dl. Romică Săpunaru e de familie bună, militar de profesie, înalt și frumos, și vine cu flori la orice întâlnire. Se cunosc de vreo trei luni și tânăra e convinsă că peste puțin timp se vor logodi. Nu la fel gândesc și nașii Angelei, protectorii ei bucureșteni, care nu-l plac deloc pe Săpunaru, au auzit că-i fustangiu și că fina lor preferată n-ar fi singura lui slăbiciune din oraș.
Ca să le facă pe plac, Angela le promite nașilor că nu-l va invita pe Romică de ziua ei, dar îl cheamă pe ascuns la aniversare. Pregătește tot felul de bunătăți cu nășica, împrumută de la ea tacâmurile de argint și vesela de porțelan, pune o masă de zile mari, totul ca să facă cea mai bună impresie. Petrecerea începe, musafirii se simt de minune, dar cineva sună pe neașteptate la ușă. Ce să vezi? Nașii s-au gândit să-i aducă Angelei un cadou surpriză: un coș mare de răchită plin cu lemne, să aibă ce băga în sobă, că pe-atunci lemnele se găseau tare greu. Când îl văd la masă și pe dl. Săpunaru, cei doi pleacă val vârtej, trântind ușa după ei.
Angela e disperată. Și-a supărat nașii mult iubiți, care, în plus, o vor spune și părinților. Cum să iasă din beleaua asta? Orice, numai să nu dea ochii iar cu nășica, să-i facă morală. Dar trebuie să-i înapoieze tacâmurile și coșul de lemne. Cel mai potrivit ar fi să i le ducă duminică dimineața, când și nașul, care e preot, și nășica sunt cu siguranță la biserică.
Ajunsă în curte, ocolește casa tiptil, hotărâtă să lase coșul impricinat la intrarea din spate și să plece fără să întâlnească pe cineva. Brusc, ușa se deschide și nășica, cu mâinile în șolduri, începe să țipe:
– Bine, Angelo, ce credeai? Că dacă vii azi, nu ne găsești acasă nici pe mine, nici pe părintele? Noi nu mai știm ce să facem pentru tine și tu ne minți și-l chemi la ziua ta pe neseriosul ăla de Săpunaru?
– Nășelule, iartă-mă, am greșit, ai dreptate! Am venit acuma tocmai pentru că mi-era rușine să dau ochii cu dumneavoastră. Totuși, nu înțeleg ce nu vă place la Romică, zău că e băiat serios, mi-a promis că luna viitoare ne logodim.
– Bine, Angela, eu te-aș ierta. Dar așteaptă să vină părintele și-ai să vezi de ce nu ne place de el…
Se-așază Angela pe-un fotoliu din antreu și se pune pe-așteptat, cu inima cât un purice. Întors de la biserică, părintele îi face și el morală creștinească, înfierând minciuna și neascultarea, apoi pune mâna pe telefon și-l sună pe preotul din parohia în care locuia Romică, ținând receptorul în așa fel încât Angela să audă toată convorbirea.
– Bună ziua, părinte Visarion, ce mai faceți?
– Bine, părinte, ce să facem, sănătoși să fim, cu ajutorul Domnului le rezolvăm pe toate!
– Așa, așa, foarte bine. Ia spune-mi, ce cununii mai sunt la dumneata în parohie zilele astea?
– Duminica viitoare se cunună Ionescu Cristian cu Vasilescu Maria.
– Și peste două săptămâni?
– Atunci îl avem pe Săpunaru Romică, care se cunună cu Vărzescu Elena.
– Aha, mulțumesc, asta voiam să știu. Duminică plăcută și sărutări de mâini coanei preotese!
Angela rămâne împietrită pe fotoliu. Ca prin vis, se gândește: Ia te uită ce-am pățit! Mai bine n-aduceam înapoi blestematul ăla de coș de lemne…
Pe Smaranda o găsiţi cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
