Între 12 septembrie şi 9 octombrie are loc la Cluj‑Napoca a doua ediţie a concursului caritabil WALKING MONTH, desfăşurat sub sloganul „Pășim pentru ca ei să poată păși”. Conceptul concursului este pe cât de simplu, pe atât de ingenios: echipe de patru persoane concurează, timp de o lună, încercând să meargă cât mai mult pe jos în timpul activităților cotidiene, pentru a câștiga premiile oferite de organizatori și parteneri. Taxele de înscriere în concurs sunt donate, în proporție de 100%, către Grădinița Specială Malteză din Cluj‑Napoca, care va folosi fondurile pentru a asigura terapia de care au nevoie copii cu dizabilități neuromotorii pentru a putea merge și a avea o viață independentă.
Grădinița Specială Malteză din Cluj‑Napoca
Campania îşi propune astfel să suţină adoptarea unui stil de viață mai sănătos prin încurajarea mersului de jos, dar şi să reducă aglomerația și poluarea din oraș într-una din perioadele cu vârfuri de trafic: începerea anului școlar și a celui universitar.
Înscrierile se pot face deja aici. După înscriere, fiecare participant va primi o brățară inteligentă cu pedometru care va măsura toți pașii făcuți în timpul competiţiei. Sumele strânse prin plata taxelor de înscriere sunt virate direct în conturile Serviciul de Ajutor Maltez în România, care le va folosi pentru a acoperi parte din cheltuielile Grădiniței Speciale Malteze care are în grijă 22 de copii cu dizabilități neuromotorii, 10 dintre ei provenind din centrele rezidențiale de servicii sociale.
În 2015, aproape 600 de clujeni s-au înscris în competiție și au făcut împreună aproape 173 de milioane de pași. Distanța parcursă de aceștia ar fi acoperit de 3 ori circumferința Pământului, dar a făcut ceva mult mai important: a adunat 42.000 de lei care au fost donați pentru dotarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgență pentru copii din Cluj-Napoca.
Citiţi şi
Pensionarii din Cluj au propria instituţie de învăţământ superior: Universitatea Vârstei a 3-a
Din nou, despre tehnologia 5G: de fapt, cât de mari sunt radiațiile?
“L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition” 2019 – câștigătorii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.