Cum să citești o femeie

2 August 2016

adrian luca okDin filă-n filă și printre rânduri. La început e greu, mereu e greu la început, o citești pe silabe, gângurind cuvinte noi, fără profesor lângă tine care să îți zică dacă o faci bine sau nu. Singurul răspuns e dacă te lasă să o mai citești în continuare.

Dar citește-o! Dacă e o lectură plăcută pentru tine, citește-o. Fără saț și fără rețineri! O femeie adevărată e o carte bună ce nu se termină niciodată. Dacă vrei să fie mereu o lectură de calitate, nu o trata ca având la un moment dat un sfârșit, când tu vei căuta altceva de citit.

Nu încerca să îi citești gândul, nu fi încrezut și absurd. Fii altfel: citește-i în zâmbet, citește-o când tace. Citește-i emoțiile, citește-i încrederea în sine și independența.

Citește-i lungimea fustei, citește-i modul în care salută, tonul vocii, accentul și tensiunea acumulată pe frunte. Citește-i tocurile: sunetul, lungimea și eleganța lor. Mișcările șoldurilor, de obicei știm să le citim, dar citește-i atent tot mersul.

Citește-i mâinile! Nu le place când un bărbat nu știe să înțeleagă ce reprezintă o verighetă sau un inel cu diamant. Citește-i machiajul, citește-i rujul șters, citește-i cerceii, colierul și pielea vers cu vers. Citește-o cu voce tare, dar să nu te audă nimeni. Nu te sfii să o faci cu enfază, patos, emulație. Citește-i bluza perfect călcată și felul în care își prinde părul. Nu te gândi că ceva e la întâmplare, o femeie spune ceva cu fiecare centimetru din ea… dacă știi să înțelegi.

femeie ok

Citește-i supernovele din ochi când este fericită. Asta e cea mai frumoasă lectură pe care poți să o ai în viața asta! Nu cred că vei ști cum să o faci corect, doar ele când sunt mame știu, dar încearcă să îi citești ochii umezi, asta e cea mai înduioșătoare lectură pe care poți să o ai în viața asta.

Dacă ești norocos și ajungi la paginile alea, citește-i foarte, foarte atent lenjeria asortată, vibrațiile corpului, respirația, dezinvoltura, curajul și dorința sau, după caz, timiditatea cu care la început, sfioasă, încearcă să se acopere. Acestea sunt, de asemenea, niște lecturi superbe, oferă-le timp și atenție, nu citi în grabă.

Dacă e deja femeia ta, citește-i și temerile, fricile, blocajele. Citește, înțelege, bandajează și vindecă. Apoi ea va crește ca femeie și tu vei citi o carte mai bună, din altă clasă, ce se învață în anii superiori și așa vei crește și tu ca bărbat.

Spor la citit femei extraordinare!

Pe Adrian îl puteți găsi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!

Soacră-mea

Să ne mai lăsăm și duși de val…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Georgiana / 12 August 2016 0:06

    Chiar o lectura placuta!

    Reply
  2. Alexandra / 8 August 2016 17:14

    Fain
    Stiam ca scrii frumos si vesel si cu intelepciune subtila- dar aici ai depasit un prag si ai trecut dincolo- somewhere above others .
    Bravo Adrian.
    Go one! 😉

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro