Am un chef nebun să scriu. Mi-e greu să mă hotărăsc asupre unui singur subiect, însă. Momentan, în mintea mea e un haos total. Nevoia de a-mi elibera sufletul e atât de mare încât mâna nu mi-e la fel de rapidă.
Cele petrecute în ultimele săptămâni în context social, politic şi economic şi-au pus adânc amprenta pe starea mea de spirit. A fost ca şi cum un nor negru şi-a făcut sălaş deasupra fiinţei mele şi a început să-mi hrănească spiritul cu durere, tristeţe şi frustare. E greu să nu te laşi afectat, mai ales când crezi cu tărie că se poate încă să fim buni, miloşi, omenoşi.
Oamenii sunt diferiţi (subliniez evidentul!) însă, spiritul nostru, al fiecăruia dintre noi, într-un fel sau altul este şi va fi mereu conectat cu natura, mereu atât de benefică şi tămăduitoare. Să îmi liniştesc sufletul şi să îmi îmbogăţesc spiritul, aleg mereu să mă aventurez în lume. Nu neapărat departe, însă şi cele mai scurte călătorii, excursii, mă învigorează şi îmi lărgesc orizonturile.
Fără să plănuiesc, am fost împinsă în ceea ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai eliberatoare experienţe – o tură cu barca, nu oarecare însă, ci ceea ce se numeşte “fast blast”. Este rapidă, pe alocuri dureroasă (poziţia pe scaun, când barca loveşte puternic valurile ☺ ), apa te pălmuieşte din plin, te lasă fără respiraţie.
În prima parte a călătoriei, când barca se lupta vitejeşte cu valurile, am crezut sincer că va pierde bătălia, că va sfârşi în mii de bucăţele şi îşi va găsi liniştea eternă pe fundul întunecat al apei. Mi-am imaginat că valurile ne vor îmbrăţişa şi ne vor purta dansând către adâncurile misterioase, sublime şi terifiante. Când barca se scufunda între valuri şi tot ce vedeam în jur era doar negru ud dominant, mă simţeam mică, vulnerabilă, contemplam măreţia pământului şi locul omului în univers.
Omul are un simţ al grandorii incredibil de prezent şi impregnat în fiecare por. Uită cât de puternică e natura şi că el este, de fapt, musafir aici şi datorează respect.
Am râs cu poftă pe întreaga călătorie cu barca, un râs împletit cu frică, veneraţie şi recunoştinţă, însă un râs atât de eliberator.
Într-o lume atât de nebună, uneori e necesar să învăţăm din nou cum să trăim frumos şi responsabil.
Recunoştinţă ţie, cititorule,
Andreea P.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Andropauza (menopauza masculină)
Tu ce faci când te doare ceva?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
