Provin dintr-o familie modestă. Însă părinţii mei mereu au avut acea distincţie cu care te naşti şi pe care bunul simţ continuă să o cultive indiferent de venituri. De situaţie. De vremuri. Şi pe care o transmit urmaşilor ca pe cea mai de preţ moştenire.
Tata purta mereu pălărie. Aproape sclipea de atâta lustruit, iar, pe dedesubt, căptuşeala începuse să se roadă. Dacă îmbrăca costumul negru, mereu asorta o batistă roşie, de mătase, la buzunarul de la piept, batistă ce avea acelaşi model miniatural precum cravata. Şi niciodată nu ieşea din casă cu pantofii nefăcuţi. Nu conta dacă afară era noroi, zăpadă sau caniculă, pantofii lui păreau proaspăt luaţi de pe raftul magazinului. Ca scoşi din cutie. Păreau mereu noi.
„Eleganța stă în detalii” mă învăţa şi mama. Pantofii ei pe care mi-i amintesc cel mai bine avuseseră mai multe culori de-a lungul timpului. Pielea rezistentă permisese acest artificiu. De pingeliri, nici nu mai vorbesc. Taioarele ei păreau că nu se vor demoda niciodată, iar puţinele accesorii – printre care şiragul lung de perle, parte din zestrea ei – îi dădeau un aer regal. Păşea mereu dreaptă, uşoară, luminoasă, perfectă…
„Când cunoşti un om şi acesta priveşte podeaua, să nu crezi că este timid. O, nu, el îţi priveşte încălţămintea. Aceasta este cartea de vizită a fiecăruia. Măsura eleganţei şi a respectului. Indiferent cât ar fi de sărac. Căci asta nu costă bani, fata mea, asta înseamnă să ai clasă.”
Învăţasem de la ei să apreciez simplitatea, armonia, curăţenia. Ingeniozitatea prin care prindeau viaţă hainele nu tocmai noi, nu tocmai moderne, însă surprinzător de bine asortate. Liniile hotărâte, culorile complementare – poate prea sobre pentru gustul meu, dar, mai ales, calitatea şi grija pentru încălţăminte. „Sănătate pentru picioare, dar de ea depinde şi prestigiul tău. Lasă c-o să înţelegi tu mai târziu” îmi spunea tata, care n-a încetat să mă mustre blând încă de când eram mică și mai umblam cu sandalele julite sau cu pantofiorii de lac stropiţi cu noroi.
Poate de aceea, din primul meu salariu, nu am cumpărat prăjituri sau şampanie, aşa cum făceau prietenii mei. Ci am cumpănit şi m-am socotit îndelung până când i-am ales mamei o elegantă şi comodă pereche de sandale. I-aş fi luat şi lui tata, găsisem – fără să căut – pantofi care ştiu că i-ar fi plăcut, pe care acum i-aş fi putut cumpăra într-o clipă de aici, însă el, de ceva timp, ne veghea dintr-un loc unde nu-i mai trebuie nimic. Mi-l imaginez umblând desculț prin iarbă…
De aceea eu, de fiecare dată înainte să ies din casă, ultima privire o arunc încălțărilor – pantofi, sandale, cizme, nu contează -, pentru a fi sigură că sunt impecabile. Iar ultimul gând i-l dedic mereu lui…
Citiţi şi
Ce mâncăm pentru a ne controla greutatea
Testele genetice – soluția pentru o viață lungă într-o stare bună de sănătate
Cum să gătim și să mâncăm sănătos, chiar și dacă ne plac fripturile și grătarele
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.