Ai fost cald. Atât de cald. Și aproape. Atât de aproape de mine și de sufletul meu. De tot ce am fost și am însemnat noi. De tot ce suntem și am fi putut fi. Apoi te-ai bagat iar în carapacea ta. Parcă nu poți altfel. Nici eu nu știu dacă poți altfel. Așa ești tu. Așa vrei să fii. Iar eu nu înțeleg. Și probabil că nu voi înțelege niciodată. Și știi bine că nu pot accepta sau trece peste lucrurile pe care nu le înțeleg. Nu știu altfel. Și nici nu vreau. Așa sunt construită și așa îmi place să fiu. Nu știu cum aș putea trăi fără a găsi motiv sau scop lucrurilor ce ni se întamplă. Nu neaparat de natură rațională. Dar să existe un scop. Unul cu care, chiar dacă nu sunt de acord, să îl înțeleg. Cred că e mai important să înțelegi decât să aprobi.
Vreau să te bat. Să îți sfâșii carnea și să te zgârii. Să te mușc și să te fac să suferi. Să te doară. Ca și când, dacă te-ar durea pe tine, nu m-ar mai durea pe mine. Ca și când așa s-ar elibera durerea din mine. Să îți las urme roșii, puțin umflate. Urme de unghii și de dinți. Urme de durere. Și apoi să te mângâi sau să te dau cu cremă de mâini, așa cum am făcut atunci, când te-am zgâriat prima dată. Ai avut dreptate, sunt și mă comport ca un animal sălbatic. Nu știu și nu vreau altfel. Fiindcă iubirea și toate lucrurile care contează, sentimentele sunt animalice. Dragostea, ura, sexul, foamea, setea. Sunt animalice și primordiale. Fac parte din noi și ne fac să existăm. Da, ai auzit bine. Eu nu pot să trăiesc fără dragoste. Nu pot și nici nu vreau. E ceea ce îmi face sufletul să zâmbească. Și dacă asta înseamnă să și plâng, asta e! Până la urmă, și durerea e animalică. Îți vine să îți smulgi părul din cap de durere. Să te tăvălești pe jos și să plângi până nu mai ai aer, numai să nu mai simți greutatea care te apasă pe piept. Să nu mai simți cum îți e smulsă inima din piept și apoi cusută la loc, pe viu. Numai ca să îți fie smulsă din nou.
Aș vrea să te zgârii și să te mușc și să fac să te doară. Dar ar fi doar durere fizică. Nu aș vrea să te doară nicicând sufletul așa de tare încât să te tăvălești pe jos. Cu genunchii la piept. Cu mâinile strâns în jurul lor. Cu dinții muşcându-i.
Deși durerea te ajută să crești, tu rămâi mic…
Guest post by Casandra
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
