Nu îmi e ușor. Cred că mă așteptam să îmi fie. Era mai frumos să cred asta. Dar e mai ușor acum decât în urmă cu o săptămână. Și am atâția oameni care mă iubesc. Oameni din cei care nu dau sfaturi, știu și ei că ar fi inutil, oameni care mă întreabă „Ești bine?”.
Nu știu cum sau de ce, dar mereu mă retrag să îmi vindec rănile, să le vindec definitiv și să mă întorc în forță să o iau de la capăt. Acasă. Acasă e un sentiment. Credeam că Acasă e el, până când… Îmi dau seama că nu a fost niciodată. Doar mi-a plăcut să cred că el e Acasă. Acasă e la mama, acasă e la tata, acasă e acolo unde e iubire, în zona de confort. Acolo unde când am zis „Merg acasă!”, m-am liniștit instantaneu. Acolo unde sunt calmă, liniștită, în care marea agitată îmi dă aripi. Acasă e unde vreau eu să fiu… iar la tine în brațe nu va mai fi nicicând.
Știu că sufăr, știu că îmi va trece, știu că trebuie să îmi revin, de fapt, încep să simt cum îmi revin pas cu pas. Uneori mi-e dor de tine…
Şi-mi vine să fug… de tine, de bariere și de ziduri care s-au ridicat și care nu mai pot fi dărâmate niciodată. Nu fiindcă nu se poate, ci fiindcă… nu mai vreau. Mă cufund în durerea mea și ea îmi dă putere şi nu mă lasă să mă întorc. E ca un reminder.
Nici tu să nu te întorci. Ți-am zis că e ultima dată când mai lupt pentru tine. Să lupt pentru tine nu înseamnă numai să încerc să te aduc înapoi, ci să te și primesc înapoi. Nu te întoarce. Ai demnitate!
Iar eu… dacă o să am dubii, dacă o să cad, dacă o să plâng… o să mă întorc Acasă.
Guest post by Casandra
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Doamne, nu am înțeles niciodată de ce. Acum înțeleg”
Da, dragostea este un accident!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
