Cam aşa vorbiţi voi, bărbaţii, între voi. În special cei însuraţi. Eh, nu toţi, majoritatea…
„Una”, aceea la care va referiţi, e puţin diferită de „altele”, că nici de alea nu duceţi lipsa. Mă rog, în funcţie de sezon, de parale, de concedii, de sărbători religioase sau naţionale, de aniversări „obligatorii” cu sau în mijlocul familiei… şi, desigur, în primul şi-n primul rând, de virilitatea voastră care variază şi ea de la caz la caz şi de la un anotimp la altul… Uneori vă vin erecţiile pe bandă rulantă, de vi se minunează şi nevestele cum de le blagosloviţi cu atâta patimă subită într-o singură noapte. Dar voi ştiţi prea bine că prea-plinul ăsta hormonal le va ţine pe consoarte „dulci” o bună bucată de vreme. Şi dacă vă însoţiţi prea-plinul de testosteron şi cu un buchet de flori venit aşa, din senin, vi le-aţi recucerit mai abitir decât în prima tinereţe.
Mă gândesc la tine, ce-mi ziceai odată:
– Frate-meu a divorţat şi a ajuns destul de rău… a început să bea, să umble brambura… şi-a tocat toţi banii prin cluburi de strip-tease… (şi ai oftat, compătimitor). Acuma, Slavă-Domnului, s-a mai adunat şi el de pe drumuri, că şi-a găsit pe una…
Reieşea atât de limpede din infexiunule vocii tale că 1: nu-ţi plăcea de loc de „una” 2: că o considerai nedemnă de el, deşi cu gura ta recunoscuseşi că „l-a adunat de pe drumuri” şi 3: toate cele care nu poartă verighetă sunt „una”, într-un fel sau altul.
OK, nu-ţi cunosc fratele, iar povestirea ta chiar nu mă interesa. Te-am lăsat să te confesezi, indulgentă. Fără comentarii.
Îţi mai redau altă confesiune de-a ta. Dialogul dintre tine şi soţia ta, aşa cum mi l-ai reprodus.
– Ea: Ai pe cineva?
– Tu: NU. (ar fi trebuit să spun DA, ai adăugat).
– Ea: Mă mai iubeşti?
– Tu: Nu ştiu. (ar fi trebuit să spun NU).
În momentele în care ascultam, magnetizată şi caramelizată de dragoste, această relatare, singurele cuvinte care m-au topit au fost cele din paranteze. Trăsesem concluzia, falsă bineînţeles, că, de fapt, ai pe cineva – pe mine-, şi că, de fapt, NU o mai iubeşti pe ea pentru că mă iubeşti pe mine.
Acum sunt atât de amuzată, încât am reuşit performanţă de a râde fără sarcasm şi fără durere, reauzind în minte şi rescriind frazele tale. Şi cred că cel mai spumos amuzament provine din faptul că şi conversaţia asta mi-ai relatat-o spontan, fără să te fi întrebat sau să-ţi fi cerut să o faci.
Păi, omule, de ce nu i-ai spus ce zici tu că „trebuia” să-i spui? Cum adică? La ce-mi folosesc mie completările tale? Ţi-e frică de ea? Şi dacă n-o mai iubeşti, ce mai cauţi acolo?
Sigur, ea e EA. Iar eu sunt „cineva”. Ai pe cineva? sună puţin mai decent. Dar, de fapt, înseamnă acelaşi lucru. Ai pe una?
Daaa, trebuia să strigi în gura mare. Am pe una! Ei şi?
Bine că n-ai făcut-o, dragule! Fiindcă de ai fi făcut-o, ai fi greşit enorm!
Pentru că eu nu sunt UNA! Eu sunt eu, şi sunt UNICĂ. E o diferenţă, pricepi? O diferenţă majoră. Şi n-aş fi renunţat la tine niciodată, dacă ai fi înţeles asta. Nu cineva, nu altcineva, nu una oarecare.
EU!
Ştiai că vreau totul sau nimic. Asta ţi-a şi plăcut, printre altele… Am dreptul ăsta şi n-o să mi-l compromit. Nici măcar de dragul tău. Sau al EI.
Mă îndoiesc că mai există vreo şansă să-ţi revizuieşti ideile referitoare la alb, negru şi gri. Să mă scoţi din cap şi din suflet ca fiind „altcineva” sau „una” şi să realizezi că sunt UNICĂ. Dar dacă totuşi se întâmplă vreodată minunea asta, dă-mi un semn.
Cine ştie? Dacă mă prinzi în toane bune, poate accept să ne vedem la o cafea, să-mi mai povesteşti despre fratele tău…
Guest posy by Lavender’s Blue
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
