Ziua Internaţională a Iei va fi sărbătorită anul acesta simultan la Baia Mare şi la Sibiu. Ia, cu simbolurile ei, cu legendele și poveștile ei și cu profundele ei semnificații, este sărbătorită în întreaga lume la 24 iunie, un eveniment inițiat, în urmă cu trei ani, de comunitatea online „La Blouse Roumaine”, condusă de Andreea Tănăsescu.
La Sibiu, evenimentele sunt organizate de comunitatea „Ia Sibiu”, în parteneriat cu mai multe instituții culturale și organizații, printre care Muzeul Astra și comunitatea Biciclete Cochete.
Sărbătoarea debutează vineri, de la ora 14.00, în Piața Mică a Sibiului, cu Hora de Sânziene – un eveniment care anul trecut a reunit peste 1600 de persoane, iar anul acesta sunt aşteptate peste 2000 de participanţi – şi cu legende povestite și cântate de Florin Vasilică, după care va continua în Dumbrava Sibiului, la muzeul în aer liber, iar, mai apoi, fie cu mocănița pe Valea Hârtibaciului, fie cu un picninc la Târgul de la Țară, care va fi organizat la muzeul Astra din Sibiu.
foto Rareș Helici
Noaptea de Sânziene este, în tradiţia românească, una dintre nopțile magice de peste an, un timp în care se deschid cerurile, lăsând să se întâmple cele mai năstrușnice lucruri, animalele vorbesc cu glas de om, înflorește feriga, o plantă care nu înflorește niciodată, dar a cărei floare rară îți poate schimba destinul, apare iarba fiarelor, căutată cândva de tâlhari, iar fetele de măritat se scaldă în roua din geana dimineții, să fie proaspete, fragede și iubite tot anul. Iar în prezent, această noapte este cinstită cu florile ce vor împodobi bicletele cu care fetele vor străbate piețele din Sibiu, cu iile purtate de copii în ultima zi de școală, cu portul popular în care femeile vor merge vineri la muncă.
Mai mult, „vor fi nenumăratre provocări online, printre care și aceea de a ne schimba fotografia de profil pe rețelele de socializare, măcar pentru o zi, pentru a sărbători astfel Ziua Iei care, iată, a devenit cu adevărat o sărbătoare internațională, recunoscută ca atare și de alții, de vreme ce primarul orașului Washington, Muriel Bowser, a proclamat, în urmă cu două zile, data de 24 iunie 2016 drept „Ziua Universală a iei“ în Washington, D.C, răspunzând astfel demersurilor Ambasadei României în SUA”, după cum a declarat Elena Lotrean, director al Companiei Future Capital din Sibiu, inițiator și coordonator al comunității „Ia Sibiu”.
Elena Lotrean Ia Sibiu
„De sărbătoare, de lucru sau de ceremonial, IA a însoțit femeia pe tot parcursul vieții. Ca orice veșmânt tradițional, IA constituie o secvență a memoriei colective iar purtarea ei, o manifestare spirituală ce străbate timpul și prin care se poate redescoperi istoria mitică a unui loc. Unul dintre lucrurile tulburătoare pe care le-am aflat în anii în care am făcut documentare pe teren a fost faptul că tot după semnele cusute pe ie te-ar putea recunoaște neamul, când va trebui să te reunești cu ai tăi în lumea de dincolo. Modelele iilor românești sunt obiect de studiu antropologic, arhitectura lor, sursă de creativitate a designerilor. IA a spart acum un secol hotarul satului, a devenit veșmânt regal grație reginelor României, apoi a ajuns să fie purtată de celebrități din toată lumea. (…) Este un risc major să descifrezi în cod urban, în cod actual, semnele de odinioară, pentru că poți să pici foarte ușor în artizanat, într-o poveste fără consistență. Poți fi păcălit de superficialitate, de povești ieftine, de suprafață. Cu inspirație, bucurie și respect pentru portul popular, însă, această translare este posibilă”, spune Iulia Gorneanu, reprezentant al Galeriei Galateca din București care va fi prezentă pe 25 iunie la Sibiu.
Iulia Gorneanu
Programul detaliat:
VINERI 24 IUNIE 2016
- Ora 1400-1600 – Hora Sânzienelor – invitați Florin Vasilică și Grupul Teleormanul – Piața Mică – esplanada din fața Casei Artelor
- Ora 1700 – 1900 – Conferința publică IA din Mărginimea Sibiului – Păstrarea tradiției ca element identitar – sala Auditorium, Pavilionul Muzeal Multicultural, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
- Invitați: Elena Găvan, muzeograf Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA, Maria Ciucă, meșter popular din Poiana Sibiului și Iulia Teodorescu, expert conservare – restaurare textile din cadrul Departamentului Conservare – Restaurare a Muzeului ASTRA
- Orele 1400-1800 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel
SÂMBĂTĂ 25 IUNIE 2016
Orele 1000-2000 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară
- 10:00 – 20:00 – Târg de ii și obiecte tradiționale
- 10:00 – 16:00 – Atelier de consultanță despre îngrijirea iei cu Iulia Teodorescu expert conservare –restaurare textile Muzeul ASTRA
- 10:00 – 18:00 – Atelier de împletit cosițe cu Braid Trends Sibiu
- 14:00 – 18:00 – Atelier de împletit cununițe de flori cu Gift Art Sibiu
- 10:00 – 20:00 – Atelier de confecționat păpuși cu Magdalena Dudău, meșter popular din Brezoi județul Vâlcea
- 10:00 – 20:00 – Atelier de țesut cu Sanda Țarog, meșter popular din Cincu, județul Brașov
- 10:00 – 20:00 – Atelier de decorațiuni cu Eticheta Handmade
- 12:00 – 20:00 – Obiceiuri de Sânziene cu Junii cetății din Rupea, județul Brașov
- 10:00 – 20:00 – Colecții și colecționari – expoziție
Orele 1000-1800 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Școala din Ticera – ateliere educative
- 10:00 – 13:00 – Semne cusute – atelier de broderie pentru copii
- 10:00 – 13:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
- 12:00 – 15:00 – Pauza de joacă – jocurile copilăriei de altădată : elasticul, coarda, șotron, sforicica, Mi-am pierdut o batistuță, Mațe-ncurcate
- 15:00 – 18:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
- 10:00 – 18:00 – Desene pe asfalt – observă și desenează motive tradiționale din Muzeul ASTRA
Ora 1200 – Plimbare în IE cu BICICLETE COCHETE
Plecare din Piața Mică, nr. 11 pe traseul Piața Mică – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și PICNIC în IE (poienița din preajma Târgului de țară)
Ora 2100 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Scena de pe lac
- Concert DOMINO, Sibiu
Orele 1400-1800 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel
Orele 1100– 1500 – Zilele vecinătății – Cartier Valea Aurie – Ateliere pentru copii pe Str . Ludoș
foto Rareș Helici
DUMINICĂ 26 IUNIE
Orele 1000-1800 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară
- 10:00 – 18:00 Târg de ii și obiecte tradiționale
- 10:00 – 16:00 Atelier de consultanță despre îngrijirea iei cu Iulia Teodorescu expert conservare –restaurare textile Muzeul ASTRA
- 10:00 – 18:00 Atelier de împletit cosițe cu Braid Trends Sibiu
- 11:00 – 18:00 Atelier de împletit cununițe de flori cu Gift Art Sibiu
- 10:00 – 18:00 – Atelier de confecționat păpuși cu Magdalena Dudău, meșter popular din Brezoi județul Vâlcea
- 10:00 – 18:00 – Atelier de țesut cu Sanda Țarog, meșter popular din Cincu, județul Brașov
- 10:00 – 18:00 Atelier de decorațiuni cu Eticheta Handmade
- 14:00 – 15:00 – De la folclorul copiilor la folclorul autentic spectacol cu elevii clasei pregătitoare B, Liceul teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, îndrumați de prof. Emilia Dragomir
- 14:00 – 16:00 – Concurs Cea mai frumoasa IE – (înscrieri începând cu sâmbătă orele 10 :00 până duminică orele 13 :30)
- 17:00 – 18:00 – 5 o’clock Tea – Acorduri de chitară cu Dorin Pitariu
- 10:00 – 18:00 – Colecții și colecționari – expoziție
Orele 1000 – 1800 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Școala din Ticera – ateliere educative
- 10:00 – 13:00 – Semne cusute – atelier de broderie pentru copii
- 10:00 – 13:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
- 12:00 – 15:00 – Pauza de joacă – jocurile copilăriei de altădată : elasticul, coarda, șotron, sforicica, Mi-am pierdut o batistuță, Mațe-ncurcate
- 15:00 – 18:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
- 10:00 – 18:00 – Desene pe asfalt – observă și desenează motive tradiționale din Muzeul ASTRA
- Orele 1000-1800–– Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – momente folclorice cu formația Fluier Verde și solist vocal Daniela Popa
- Orele 1300 – 1400 – Primăvara – Om și Natură în folclorul Mărginimii Sibiului – șezătoarea cu copiii Grădiniței cu program prelungit Nr. 43, îndrumați de prof. Simona Lavric și Grupul Junii din Cadrul Școlii Populare de Artă și meserii ”Ilie Micu” Sibiu, îndrumați de prof. Cosmin Verde
- Orele 1400-1800 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel
- Orele 1100– 1500 – Zilele vecinătății – Cartier Valea Aurie – Ateliere pentru copii pe Str . Ludoș
- Ora 2000 – Sânziene Party cu RYM în Vintage Pub, Str. Zaharia Boiu
foto Rareș Helici
Citiţi şi
Timișoara și Sibiul, două destinații de city break
De ce să puneți Sibiul pe lista de vacanță
Restaurant nunta perfect: 3 criterii pentru alegerea locului perfect
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.