Intru în baie să mă spăl pe mâini și, în lumina rece a neonului, mă uit în oglindă. Îmi șoptesc, îngrozită: Nu sunt eu asta, sunt eu peste douăzeci de ani! Palidă, desfigurată de oboseală, fără nicio culoare în obraji, abia mai semăn cu mine. Părul mi s-a lipit de cap, fără formă, buzele s-au transformat într-o linie albă, îngustă. Picioarele-s de plumb, gleznele s-au umflat, parcă mă dor toate oasele.
Vin spre tine, că m-ai rugat. N-am avut curaj să-ți spun că n-am chef azi, de tine, de mine, de noi. Fără niciun motiv anume, în afară de toate motivele de până acum.
Intru în casă. Ai ajuns înaintea mea. Mă strângi în brațe, dar eu n-am încă putere să-ți răspund la îmbrățișare, mâinile îmi rămân rigide, pe lângă corp. Mi-a fost dor de tine, îmi zici, mi-ai lipsit. Și oftezi adânc, tremurând.
Ah, și-atunci simt, încep să simt. Și brațele se ridică și te cuprind, iar ridurile mi se șterg de pe față, talia mi se îngustează, mușchii îmi freamătă sub piele. Ochii-mi strălucesc de fericire și buzele abia așteaptă să sărute. Respir din ce în ce mai repede și simt, simt, simt. Sunt frumoasă, frumoasă cum n-am fost niciodată, sângele-mi curge din ce în ce mai repede prin vene, un suflu nou îmi umflă plămânii, trăiesc, sunt vie iar. Ca foile de ceapă arunc de pe mine toți anii din urmă. Zboară prin aer și-mi dispar în neant amintirile, tot ce-am trăit până azi.
Iată-mă. Sunt eu, așa cum eram la început. Cu tine sunt cum trebuia eu să fiu, întreagă. Am douăzeci de ani acum, în clipa asta.
Tu ești tinerețea mea.
Pe Smaranda o găsiţi cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Țara în care nu te poți compromite
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
