Nu știu dacă să-i zic domn e potrivit, pentru că acest personaj de vodevil, acest crai din fundul curții, a apărut de niciunde în viața mea și mi-a făcut-o praf. De niciunde e un fel de-a spune, că, într-o disperare de moment pe care n-am vrut s-o las să-și facă veacul în mintea și sufletul meu, m-a pus naiba să intru pe un site de dating. Și ăla, nu, că e prea scund, ăla, nu, că scrie ca o cizmă, ăla, nu, că nu știe unde-i Phnom Penh-ul, ăla, nu, că tot dracu’ părea mai frumos chiar dacă știa el vreo cinci limbi, ăla, iar nu, că are vocea pițigăiată, și tot așa până am dat de mister perfect. Vă pare că scriu în glumă, dar încă mă frige amintirea nenorocirii care-a intrat odată cu el pe ușă.
Întâi s-a culcat cu mine, firește, n’așa? Mândră, nevoie-mare, cu ochii cam închiși de la beția simțurilor – pauzele lungi nu-s bune, fetelor! -, la puțină vreme am început să-l prezint, ușurel, în stânga și în dreapta, că, deh, nu mai eram singură, lumea trebuia să afle despre fericirea mea. Prietene, colege, vecine, verișoare, mătuși… era adorabil cum nu se plictisea el ca toți ceilalți bărbați, mai puțin Creangă, și nu fugea de compania femeilor. Băiatul plăcea. Înăltuț, avea cuvintele la el (cu timpul aveam să constat că nu prea multe), zâmbea (mai târziu am aflat că enigma din zâmbet, aerul hollywoodian, era de la vreo doi dinți lipsă), mai spunea un banc (încetasem deja să mai râd, dar tot îl priveam cu drag, doar era al meu, ce să fac?). Al meu, pe naiba! În naivitatea mea inexplicabilă, că nu mai eram chiar junincă, gândeam că sunt invidiată de toată lumea și, cum nu era frumos s-o arate, doar zâmbeau. Fără subînțeles îmi părea mie, buimaca. Or, ce subînțeles?, înțelesul de-a dreptul era clar ca lumina zilei. Când s-a făcut, firește, și în capul meu.
Pe scurt, s-a culcat, până în preajma nunții care n-a mai avut loc tocmai de aceea, cu tot ce mișca în jurul meu și era purtătoare de p… pardon, fustă. Mai scurtă sau mai lungă, n-a contat. Prin lungimea fustei rog a se face legătura cu vârsta păcătoaselor. Niciuneia nu i-a păsat de mine. Toate au vrut să testeze minunea de bărbat despre care mă mâncase undeva să le spun, umflând realitatea, după cum bine știți că facem când suntem îndrăgostite. Un quickie, nu neapărat împărtășit, dura pentru urechile lor juma’ de oră, o partidă de amor se prelungea până în zori (acu’, dacă te culci la 4 jumate, vara, zorii vin degrabă), cum dracu’ să nu cedeze ispitei de a încerca. Aproape că le înțeleg, cum să n-aibă fantezii, dar nu le pot ierta.
Și au tot încercat, pe rând, fără excepție. Pardon, o excepție a fost bună-mea, pe care odată mister f*te-tot doar a pișcat-o, cred, de fund, făcându-i cu ochiul și zicându-i “Frumoasă și futeșă ai fost la viața matale, coană mare, se vede de la o poștă! Trei ai îngropat!” (pentru corectitudine istorică, numai doi). Iar bună-mea cea pioasă i-a răspuns, deloc ofensată, cam cu juma’ de gură, ce-i drept: “lasă, maică, nu-ți fă griji, că io mi-am trăit traiul, vezi de cele tinerele…”. Și a văzut!
De prietene am scăpat repede, de colege, verișoare și mătuși, mai greu, dar la reuniuni de familie nu mai contează pe mine de vreo doi ani. De când m-am deșteptat și eu. Că prea știa tot satul și eu, cu capul în traistă. Și cum credeți că am aflat? Din târg? Să vorbească vreuna? Să-mi spună că nu fac bine dacă mă mărit cu el? Aș! Ți-ai găsit! Să vă povestesc cam până unde se ajunsese.
Frate, nu se mai terminau vizitele, ofertele de picnicuri și vacanțe împreună, bilete la specatcole, că nu mai puteam vedea un film fără încă două-trei pupeze pe lângă no! Și, până nu au început să se gelozească între ele, eu am dormit liniștită. Abia când au început cu atenționările – vezi că M. se uită cam lung la bărbată-tu, ai grijă că i se cam scurg ochii după L., ce naiba ești așa de bleagă, nu vezi că O. încearcă să ți-l sufle, sau cu invitațiile suspecte – mamă, veniți mai des pe la noi, la Constanța (asta era mătușă-mea căreia îi plăcea vinul bun și înghesuiala de la 2 mai), am găsit niște bilete ieftine, chilipir, în Grecia, v-am luat și vouă (erau la 5*, ieftine my ass, pe urmă am aflat unde era chilipirul), s-a aprins în sfârșit și beculețul de avarie: ce naiba lipici aveam dintr-odată la toate aceste femei?
©Andrea Boyer
Nu eu aveam lipiciul, firește. El le invitase pe rând la zbenguială și niciuna dintre muierile din jurul meu nu s-a dat în lături. S-au activat pe rând ca apăsate direct pe punctul G. O figură de stil, firește, că domnul f*te-tot n-avea asemenea rafinamente. Și când, în sfârșit, am pus lucrurile cap la cap și mi-a dat un tablou grotesc în care eu eram proasta satului, le-am făcut-o!
N-am zis nimic, nu m-am trădat, deși eram varză pe dinăuntru, că-l iubeam… Și-am pus mâna pe telefonul lui pentru prima dată într-o noapte și, ce să vezi?, grămada era și mai mare. Pe lângă cele cunoscute mai erau tot felul de alte mândre cu care schimba aceleași mesaje fierbinți de transpira și telefonul. Era bolnav, clar, dar asta nu-mi rezolva mie problema. Eu aveam nevoie de o compensație rapidă pentru toată mocirla în care mă băgase fără voie, fără știre. Vreo trei ore am stat atunci și le-am trimis tuturor fufelor același mesaj incitant de pe telefonul lui, invitându-le pe fiecare la o întâlnire, dar cu rugămintea expresă să nu cumva să sune sau să răspundă a doua zi că nu pot, din motive de parteneră, adică eu. Apoi le-am șters, grijulie să nu las vreo urmă care să ne strice regia. Dimineață m-am pisicit cum am știut eu mai bine și l-am convins să ne întâlnim seara la restaurantul nostru pentru ceva foarte… altcumva. A acceptat, că-i plac provocările fantelui.
Nu vreți să știți cu ce emoții am stat până seara, deși știam că ziua lui era una atât de încărcată, încât șansele să mai aibă timp de vreo conversație erotică erau aproape zero. Emoții, emoții, dar între timp mi-am strâns toate lucrurile, noroc că nu multe, că abia ne mutaserăm împreună într-un apartament al unei darnice… mătuși, ați ghicit, le-am cărat acasă, și, cu gândul să mai dau o șansă măcar celor pe care le crezusem cele mai apropiate, le-am sunat să le invit pe la noi. Dar, natural, toate aveau câte o treabă în seara aia… No, bineee!
La ora stabilită, el era la o masă, părea ușor obosit, dar și nerăbdător. La fel cum, am băgat seama, erau și muierile care au început să curgă, una după alta, uneori chiar ciocnindu-se la intrare. N-ați văzut atâția ochi și guri căscate laolaltă. Unele se așezau, încă nedumerite, mimând cu chiu cu vai o nepăsare nefirească în context, altele se opreau, apoi înaintau spre masă, e clar că nu voiau să se facă de râs și curiozitatea câștiga. Nu cred că vreuneia i-a trecut prin cap ideea unei capcane, dar el a înțeles și trebuia să-l fi văzut! Fața îi era tot mai roșie și mai transpirată, iar ochii fulgerând mă căutau peste tot. Nu auzeam de unde priveam, dar spectacolul făcea toți banii. Și, până să se dezmeticească adunarea, a mai venit una: chelnerul s-a apropiat, a cerut un moment de atenție și le-a transmis ceremonios mesajul “Am plăcuta misiune de a vă anunța că toată consumația din seara aceasta va fi trecută în contul doamnei X… Ce doriți să comandați?” Spre uluirea lui, aceste cuvinte au golit instantaneu singurul pahar cu apă – verișoara Iuliana, cea mai aproape și mai iute de mână, i l-a aruncat în față domnului f*te-tot – și, foarte rapid apoi, și masa…
Și nu, n-a mai urmat nimic. Am schimbat de atunci cam tot ce se poate schimba în viața unui om, mai puțin ceea ce chiar n-ai cum – familia. Dar, departe fiind, îi văd mai răruț, că-i mai drăguț. Și încă ceva: dintre toate, pe prietena mea cea mai bună și mai veche n-am putut-o nicicum înțelege. Trădarea ei m-a durut cel mai rău…
O pățită pricepută
Și tu poți scrie pe Catchy! Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.