Gara chiar strânge cele mai sincere emoții. Un bărbat așteaptă să plece trenul în care este soția lui. Îi face cu mâna. Voia doar să fie acolo, să vadă că pleacă în siguranță. O fiică a urcat în tren după mama ei numai ca să o pupe. Își vorbesc la telefon privindu-se în ochi, prin geamul vagonului 5.
Tu țineai palma pe geam, în timp ce mâna mea era de cealaltă parte. Ne țineam de mână prin geam. Fumai și zâmbeai, cu capul dat pe spate și privirea pătrunzătoare. Spuneai că iar te las singur. Și îți spuneam că, de fapt, tu mă lași să plec. Îmi spuneai că totul va fi bine și, că peste ani, cand vom termina facultatea, totul va fi fost un vis. O amintire. Că vei deveni insignifiant pentru mine. Dar că tu nu mă vei uita. Că iubirea e un act de voință. Cred că uitai cu cine vorbești.
Au trecut luni în care nu ne-am spus nicio vorbă, în care nici măcar nu ne-am privit atent. În care nu am vrut să o facem. Și, când o făceam, era o sete de nepotolit în noi. Să știm iar totul unul despre celălalt. Îmi răspundeai la întrebări nerostite. Îmi dădeai îmbrățișări neașteptate. Și apoi plecai. Tu nu te apropiai prea tare, iar mie îmi era frică să nu o faci. Să nu cumva să intri iar în sufletul meu.
Dar nu am șters și nu am uitat nimic. Era totul acolo. Amintiri. Emoții. Iubire. Parte din mine, parte din noi. Când mă așteptam mai puțin, când m-am deschis și ți-am oferit eu sinceritatea pe care o ceream atât de mult, când am înţeles că iubirea nu e despre tine, ci despre mine, ne-am regăsit. Mai întâi, pe noi înșine, apoi, unul pe celălalt. Acasă.
Mi-e frică. Mi-e frică de faptul că vei pleca. Fix acum. Dar nu aș vrea să îți schimbi decizia nici dacă de asta ar depinde viața mea. Poate că de asta și depinde. Vreau să îți urmezi visul. Noi mereu am făcut, rareori am spus. Mereu am simțit. Ne-am înțeles din atingeri și priviri. Zâmbete și săruturi. Dar acum trebuie să îți spun, iar tu trebuie să asculți.
O să te aștept și o să te iubesc. Asta nu înseamnă că voi renunța la mine sau la viaţa mea. Nu. Voi merge mai departe. Nu voi trece peste, nu am peste ce să trec. Ăsta nu este un eșec, noi nu suntem un eșec. Iar iubirea nu este despre a-l încătușa pe cel de lângă tine. E despre a-l lăsa să fie cine este cu adevărat, despre a-l lăsa să crească. Vom crește amândoi. Separat. Împreună. Nu avem de unde să știm. Important e ce simțim. Fiindcă iubirea nu ține cont de valori sociale, de țară sau de continent, de timp sau de obstacole. Ține doar de suflet. Și de sinceritate. Daca va fi să fie, va fi. Ne vom regăsi iar. Cândva.
Guest post by Casandra
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
