Că imaginația, jocul și fantezia pot ține timpul pe loc și, totodată, te pot ajuta să retrăiești farmecul copilăriei – la orice vârstă – o dovedește și povestea micuţei Alice. Minunatele personaje – create de Lewis Carroll – sunt, astăzi, repere în cultura populară şi le întâlnim în mai toate produsele de divertisment, de la filme, piese de teatru, adaptări pentru TV, muzică, modă, chiar şi artă. Volumul Alice in Wonderland a dezlănțuit imaginaţia cititorilor de pretutindeni, cu isprăvile ciudatelor personaje exotice şi cu destule bizarerii, oferind o altă perspectivă în literatura pentru copii. Continuare a cărții Alice in Wonderland (1865), Through the Looking -Glass (1871) – prelungește vizita tinerei Alice în lumea Reginei Roșii, unde totul este inversat.
În 2010, Tim Burton a regizat o versiune 3D a filmului Alice in Wonderland, peliculă care a ajuns rapid un blockbuster. De data aceasta,Tim Burton i-a cedat locul de regizor lui James Bobin, dar a păstrat rolul de producător al noii pelicule, realizată de studiourile Disney.
Se poate vorbi despre o nouă adaptare? Greu de spus, mai ales că aventurile fantastice sunt mult mai greu de stăpânit, având în vedere doza de absurd care predomină în opera lui Carroll și care face ca orice „minune” să fie dificil de adaptat. Ca în orice franciză, se purcede la identificarea temelor și-a personajelor, apoi se trece la… simplificări. Anumite personaje secundare (Absolem, Regina Albă) sunt sacrificate, iar nonsensul atât de drag lui Lewis Carroll este mai puțin exploatat, însă spectacolul suprarealist și duetul Helena Bonham Carter & Sacha Baron Cohen suplinesc orice neajuns, iar divertismentul capătă un caracter aproape familial. Dacă cele două regine (Roșie și Albă) se regăsesc în ambele romane, iată că în noua versiune, sunt total diferite, așa cum și Alice este schimbată. Noua producţie transcende romanul de la bază, într-o ecranizare adaptată tehnologiei cinematografice şi publicului de astăzi.
În noua peliculă Disney, o reîntâlnim pe Alice Kingsleigh (Mia Wasikowska), care şi-a petrecut ultimii ani păşind pe urmele tatălui ei, navigând pe mări. Alice a crescut și a devenit căpitanul navei care se întoarce la Londra după un periplu la celălalt capăt al lumii, tocmai în China. Se trezește în fața unui conflict. Când se reîntoarce la Londra, ea găseşte o oglindă magică şi aşa revine pe tărâmul fantastic, unde îi regăseşte pe prietenii săi: Iepurele Alb (Michael Sheen), Asbolem (Alan Rickman), Pisica de Cheshire (Stephen Fry) şi Pălărierul Nebun (Johnny Depp), care nu e în apele sale. Sub imperativul Timpului, plonjează într-o lume magică, plină de emoții. Pălărierul și-a pierdut dispoziția și voia bună, așa încât Alice se vede silită să înfrunte Timpul pentru a-i putea readuce amicului său familia și, odată cu aceasta, pofta de viață. Astfel, Mirana (Anne Hathaway) o trimite pe Alice într-o expediţie pentru a împrumuta Cronosfera – un glob metalic din camera Marelui Ceas – care controlează întregul timp. Reîntorcându-se în trecut, ea se întâlneşte cu prieteni şi duşmani în diferite momente ale vieţii lor, intrând într-o cursă contracronometru pentru a-l salva pe Pălărier, totul, înainte ca timpul să se scurgă. Majoritatea echipei de filmare şi a distribuţiei din blockbusterul din 2010 s-a reunit pentru realizarea acestui sequel, inclusiv scenarista Linda Woolverton, producătorii Joe Roth, Jennifer Todd şi Suzanne Todd, creatoarea de costume Colleen Atwood şi compozitorul Danny Elfman. Atât Johnny Depp, cât şi Mia Wasikowska şi-au reluat rolurile, în timp ce Sacha Baron Cohen s-a alăturat distribuţiei, interpretând rolul… Timp.
Așadar, în vreme ce trebuie să facă față noilor obligații – de a păstra corabia de la părintele său, precum și statutul de căpitan de navă, Alice este chemată în Țara Minunilor de către fluturele Absolem (ultimul rol interpretat de regretatul Alan Rickman). Ceva nu e în regulă, deoarece Pălărierul e tulburat: de când și-a regăsit, întâmplător, prima pălărie, este convins că familia sa mai este încă în viață. Deși aceștia au pierit de mult din pricina blestemelor maleficei creaturi Jabberwocky, bietul Pălărier este convins că ei nu sunt pierduți. Disperată la ideea că prietenul ei bun ar putea muri din pricina acestei suferințe, Alice se hotărăște să îl roage pe Timp să modifice trecutul. Dar, așa cum însuși Timpul spune:„Nu putem schimba timpul, dar putem să desprindem învățături din trecerea sa.”
Un noian de imagini-sinteză și un întreg univers ultra-numeric vor invada ecranul timp de 113 minute și îi vor înspăimânta pe spectatorii amatori de imagini realiste. Această feerie modernă, sublimată de muzica semnată de Danny Elfman, te învăluie instantaneu, ca într-un abur amețitor. Așa cum apele învolburate ale oceanului se dezlănțuie în primele secvențe, la fel și privitorul va simți nebunia plină de culoare a personajelor și-a peisajelor. Încă din primele minute, intriga este anunțată, iar acțiunea se derulează într-o înlănțuire plină de frenezie. Acesta este efectul ritmului inițiat de blockbusterele hollywoodiene căci, din punct de vedere estetic, această nouă peliculă rămâne o continuare a operei semnate de Burton, în 2010. Regăsim, acum, referințe clare la expresionismul german: mecanismul Marelui Ceasornic ne trimite cu gândul la Metropolis (Fritz Lang), iar costumele și machiajul evidențiază influența capodoperelor lui Murnau și ale lui Wiene; totul pare gândit pentru două ore de vis. Scena din deschidere, când Alice evită naufragiul, în timp ce nava sa este amenințată de furtună și de pirați, rămâne una memorabilă. Arhitectura gotică a Castelului Timpului și pendulele care îl populează ne trimit către opera lui Edgar Allan Poe. Costumele somptuoase, culorile acidulate (îndeosebi părul și ochii personajelor) contribuie la textura ilustrativă a filmului realizat de studiourile Pixar, demne continuatoare ale tradiției, la care se adaugă o forță inovatoare.
Dacă James Bobin a rămas fidel univesului creat de Burton, scenarista Linda Woolverton s-a supus spiritului romanelor lui Lewis Carroll, în care dimensiunea fantastică servește drept suport multor reflecții metafizice: timpul care trece, familia (Pălărierul voia să o regăsească pe a sa, deși conflictele continuă între dușmance) și căutarea de sine, care este – fără îndoială – rațiunea de-a fi a eroinei lui Carroll. În actuala adaptare pentru ecran, i se dă șansa pulicului tânăr de-a le sesiza ori ba. Disney, Bobin și Burton au optat pentru un delir vizual, în care personajele dau probe grele. Din punct de vedere vizual, Alice Through the Looking Glass este plină de imagini numerice/concepții vizuale cu aspect pop-up. Grafica ne trimite cu gândul la desenele fraților Hildebrandt, care-au ilustrat numeroase volume de povești. Toți actorii reuniți în distribuție sunt expresivi și oferă momente unice în această cursă contracronometru, cu regie perfect rotundă. Acest blockbuster în toată regula evidențiază, totuși, umanismul personajelor și bogăția de idei a fabuloasei opere semnate de Lewis Carroll.
Regizor: James Bobin
Scenarist: Linda Woolverton
Operator: Stuart Dryburgh
Muzica: Danny Elfman
Monteur: Andrew Weisblum
Producător: Tim Burton, Joe Roth, Jennifer Todd, Suzanne Todd
Distribuţia:
Mia Wasikowska (Alice Kingsleigh)
Johnny Depp (Pălărierul Nebun)
Helena Bonham Carter (Regina Roşie)
Anne Hathaway (Regina Albă)
Alan Rickman (Omida Albastră voce)
Sacha Baron Cohen (Timpul)
Michael Sheen (Iepurele Alb (voce)
Toby Jones (Wilkins (voce)
Stephen Fry (Cheshire Cat (voce)
Rhys Ifans (Zanik Hightopp)
Timothy Spall (Bayard (voce)
Citiţi şi
Aceste fotografii, aceste momente în timp…
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
