Barack despre Michelle

5 June 2016

michelle obama

Viitorul  Președinte și viitoarea Primă Doamnă, la reședința lor din Hyde Park, în 1996. Foto credit: Mariana Cook, autoarea unui proiect despre cuplurile din America

Iată ce povestea Barack Obama, într-un interviu din 1996 despre cum e Michelle.

„Michelle este o persoană puternică, cu o pregnantă conştiinţă de sine. Ştie foarte bine cine este şi de unde vine. Dar, în acelaşi timp, îi poţi citi în ochi o urmă de vulnerabilitate pe care majoritatea oamenilor nu i-o cunosc, pentru că atunci când păşeşte printre ei, este acea femeie înaltă, frumoasă, încrezătoare. Însă o parte din ea este vulnerabilă şi tânără şi, uneori, speriată, şi cred că aceste contradicţii m-au făcut să mă îndrăgostesc de ea. Iar ceea ce stă la baza relaţiei noastre este faptul că sunt foarte fericit alături de ea. Îmi este atât de intimă, încât pot fi eu însumi cu ea, iar ea mă cunoaşte atât de bine şi eu am încredere totală în ea, însă, în acelaşi timp, într-un anumit mod, încă reprezintă un mister pentru mine.

Uneori, stau întins lângă ea şi îmi dau seama că este o persoană diferită, cu propriile amintiri, gânduri şi sentimente. Este acea tensiune între intimitate şi mister care stă la baza unei relaţii puternice pentru că, şi atunci când construieşti împreună cu cineva o viaţă de confort, încredere şi sprijin reciproc, e bine să păstrezi o urmă de surpriză sau mirare faţă de celălalt.”

Un posibil răspuns pentru cei care se întreabă ce face o relație să dureze.



Citiţi şi

Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)

Întoarcere în trecut? NO WAY!

Soacră-mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro