Ea e beată. Din nou.
Îmi place să fac dragoste cu ea, dacă e puţin tipsy, recunosc. Se mişcă mai flexibil, se aprinde mai repede, orgasmele sunt mai intense, mă încinge şi pe mine. I-am şi zis-o. Mă consider un bărbat destul de sincer şi dintr-o bucată, nu umblu cu cioara vopsită. De asta îi şi aduc o sticlă de whisky sau de vin roşu când ne vedem, pentru că ştiu ce efect are asupra libidoului ei.
Însă acum, când o văd aşa, desprinsă de restul lumii, în agonie, cu gura căscată hăpăind după aer în somnul de beţivă… despuiată, întinsă pe spate în patul mototolit, parcă mi se face silă… sau milă? Şi parcă totuşi ceva mă îndeamnă s-o mai iau o dată. Exact aşa cum e acum. Ca să nu-şi amintească. Ar fi secretul meu… am şi eu dreptul la secrete, nu? Ce, parcă ea nu le are pe-ale ei?
Săraca! De fapt, e femeie cumsecade, la locul ei. Bărbat, serviciu, doi copii. Când e sobră, e de nerecunoscut. Serioasă, pusă la punct, severă, când e cazul. Are o funcţie destul de barosană la o bancă, aşa că trebuie să facă faţă. Şi face, trebuie să recunosc.
A început să bea în neştire de când e cu mine. Aşa zice ea. Şi o cred. Zice că sunt primul ei amant, prima ei aventură. Odată chiar mi-a zis că mă iubeşte. Am zâmbit. Nu i-am râs în faţă, că nu se face, sunt un bărbat cu principii. Probabil se aştepta să-i răspund că o iubesc şi eu. Normal că n-am zis-o. Nu mai avem 15 ani.
Atunci şi-a turnat primul pahar de vin, din sticla aşezată pe masă, aşa, de formă, să fie atmosfera mai romantică.
Şi de-atunci nu s-a mai oprit.
Am cunoscut-o în calitate de client. Venisem la bancă cu nişte probleme şi ea se nimerise cea care trebuia să mă ajute. Mi-a făcut impresie bună. Am început să o privesc tot mai intens în ochi, în timp ce ea îmi explica detaliile dosarului, notând informaţiile de care aveam nevoie în computer. Pe urmă s-a ridicat ca să scoată exemplarele din printer şi i-am văzut fesele bine conturate sub fusta mulată pe corp. M-am încins brusc. Am decis că merită să lupt pentru ea, ca un războinic ce sunt, să văd cum aş putea-o cuceri, pe ce ton să-i cânt şi cum să o încânt.
N-a fost tocmai uşor la început, fiindcă a refuzat să dea atenţie privirilor mele cu semnificație. Mi-a înmânat dosarul pentru care venisem şi m-a dat pe uşa afară… Am ieşit pe trotuar, în lumina orbitoare a soarelui de vară, puţin excitat, puţin buimăcit… Mă întrebam dacă şi cum ne putem revedea. Ea desigur avea acum datele mele din acte, inclusiv nume, adresă, telefon şi email. Dar realizam că e prea puţin probabil să mă caute ea pe mine… Doar nu umblă după toţi clienţii cu care are de a face.
Trecuse cam o săptămână şi devenisem din ce în ce mai neliniştit. Fufele cu care umblam de obicei începuseră să mă cam plictisească… nu mai aveau trucuri noi cu care să mă surprindă… şi pentru prima oară în multă vreme nu mai aveam chef să caut alta din aceeaşi categorie. Mă gândeam la EA. Şi mi-am propus să o cuceresc, cu orice preţ.
Aşa că n-am avut altă cale decât de a mă reîntoarce la bancă, sub pretextul că mai am ceva de clarificat. Însă ea lipsea în ziua aia. Noroc că îi reţinusem numele de prima dată şi o colegă de-a ei, mai tinerică şi cam naivă se pare, mi-a dat numărul ei de telefon, după ce insistasem că e o urgenţă şi că doar EA mă poate ajuta.
Fătuca aia binevoitoare cred că era vreo stagiară cu caş la gură… Nu ştia că nu se face aşa ceva? Dar… nu mă plâng… gafa unuia, bafta altuia. Aşa merge-n viaţă.
Şi am sunat-o. Cu tupeu. Mi s-a umflat pipota – şi nu numai- când am înţeles, printre rânduri, că ştia cine sunt. Deci, nu mă uitase. Privirile şi-au făcut totuşi efectul. Ştiam eu! Sunt un vânător.
Am început să ne vedem iniţial într-un hotel. Dar mă costa prea mult. Nu învârt banii cu lopata şi chiar de-aş face-o, de ce să-i arunc aiurea? Sigur că ei nu i-am pretins niciodată să plătească camera. Sunt un bărbat cu principii, un domn în felul meu. Deşi cred că ar fi plătit. Era prea dezlănţuită la început, ar fi făcut orice. Galopa tot oraşul când o chemam eu, chiulea uneori în pauza de prânz de la serviciu pentru un quickie, un Afternoon Delight. Mai fugea uneori seara de acasă, după ce gătise şi luase cina cu familia, pe motiv că mai are de luat ceva de la Carrefour. Că bărbatul ăla al ei nu se mira cât durează să iei lapte sau morcovi pentru supă sau o franzelă mă amuză teribil. S-o fi întrebat, bietul de el… Ea nu mi-a vorbit niciodată despre asta. Mă bucur că nu sunt eu în pielea lui.
Acum ne vedem în garsoniera unui amic care e mereu pe drumuri e gratis, m-am mai folosit de ea cu fufele. De când sunt cu EA i-am oferit exclusivitate… însă nu ştiu cât va mai dura… începe încet-încet să mă plictisească şi ea…
În seara asta şi sticla de whisky şi cea de vin sunt goale.
Eu am luat doar o gură la început, ca să-i ţin companie, de formă. Restul l-a băut ea.
Îmi aprind o ţigară şi o contemplu gânditor, cu luciditate. Arată bine, clar. E sexy, chiar aşa machită cum e acum. Are pielea fină, nu s-ar zice că a născut doi copii şi nici nu-i dai vârsta. Şi are ceva înduioşător, pueril, aşa cum zace cu un braţ sub cap, ca un copil, şi şuieră uşurel pe nas, ca o pisică. Nu sforăie, e doar ecoul unei mici locomotive din depărtare.
Am decis să n-o trezesc. Treaba ei cât doarme. Are nevoie de odihnă. Când se va trezi, se va îmbrăca şi va trânti uşa după ea. N-are chei pentru că yala se blochează de la sine, la plecare.
Eu plec. Las lumina aprinsă. Am chef să dau o raită prin cartierul vechi. Poate mă văd cu nişte băieţi. Am poftă să ies în societate în noaptea asta.
Nu cred că mâine o voi mai suna. Am şi eu principiile mele.
Guest posy by Lavender’s Blue
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.