“My super tips” by Guerlain. Şi nu numai!

1 June 2016

Cât de tare s-a lăsat aşteptat, cât de mult am jinduit după el, nici nu vreau să mă mai gândesc, acum, că a venit! Sprinţar, mai tânăr decât mi-l aduceam aminte, făcându-mi nevinovat cu ochiul (nu că ar fi), mă regăseşte neschimbată. Ba nu, întinerită. Soarele verii mă îmbrăţisează iar cu razele-i fierbinţi şi mă las pradă acestei plăceri. Şi fac şi eu cu ochiul. O, nu lui, desigur. Ci specialiştilor Guerlain care m-au pregătit temeinic pentru această vijelioasă reîntâlnire… Ştiam că nu voi fi cuminte, aşa că m-a înarmat cu „My super tips” şi cu secretele lor aferente, aliaţi imabatabili, uşor de înţeles, uşor de utilizat. Şi ce ştiu ce să facă? Să îmi ofere câte o soluţie pentru fiecare problemă, în timp ce completează ritualul de îngrijire al pielii. Atât de simplu!

My-super-tips-GUERLAIN

MIDNIGHT SECRET

Obosită?  – Secretul de la miezul nopţii șterge semnele vizibile de oboseală atunci când odihna e pe apucate. Cum e la mine de obicei. Dar tenul meu nu ştie să arate asta. Cu ajutorul unui cocktail echilibrat de opt ingrediente, printre care cel de bază este Gingko biloba (arbore de origine din China, frunza de Ginkgo biloba este un adevărat rezervor de substanţe active şi acizi organici), microcirculaţia şi procesul de detoxifiere sunt stimulate, începând astfel recuperarea accelerată a tenului. Se aplică înainte de culcare, parfumul discret de lavandă având rolul de a calma şi relaxa pielea pe tot parcursul nopţii.

SUPER LIPS

Vântul nu-ţi este prieten? Mie îmi place să-mi fluture părul, să-mi mângâie faţa. Exact! Nu mă tem că mi-ar putea usca sau crăpa buzele! Pur şi simplu pentru că am „super lips”! La propriu, datorită produsului cu acelaşi nume, cu textură lejeră, dar bogată şi ingrediente active (diferite unturi specifice cu ulei din seminţe de struguri şi parfum discret de bergamotă) care netezesc, hidratează şi oferă efect de plump în orice moment al zilei – cu aplicare recomandată dimineaţa şi seara -, acţionând ca un substitut pentru filmul lipidic şi la figurat, căci nu mă mai satur privindu-le şi ştiu pe cineva care nu se mai satură sărutându-le 🙂

CRÈME SOS

De câte ori te-ai aflat într-o situaţie limită privindu-te în oglindă? Într-o situaţie în care singurul strigăt era unul de ajutor? Un fel de S.O.S., am nevoie să înving vremea, să-i mut capriciile într-o altă dimensiune, acolo unde aş goni şi stresul! Şi asta pentru că schimbările bruşte de temperatură, precum cele din primăvara de care tocmai ne-am despărţit, dar şi agitaţia continuă cotidiană îmi agasează tenul, sensibilizându-mi prea mult pielea, cu zone de roşeaţă la nivelul obrajilor – neprovocate de emoţii cu gâdilici la inimă! Noroc că strigătul meu nu e în van. Formula „Creme SOS”, pe bază de ceramide, creată pentru tenul sensibil, restabileşte funcţia de protecţie a pielii şi creşte toleranţa acesteia, cu condiţia aplicării ei dimineaţa sau seara, pe zonele cu probleme.

RADIANCE IN A FLASH

„Strălucire. Stop. Luminozitate. Stop. Vitalitate. Stop.” Cam aşa ar suna telegrama pe care tenul meu mi-ar trimite-o, dacă ar putea. Iar răspunsul meu ar veni cât de poate de rapid şi la obiect: „Formulă magică. Stop.  Ingrediente active extrase din planta Artemisia (planta miraculoasa folosită în medicina chineză) şi Ruscus. Stop.” Noroc că mie îmi plac mai mult faptele decât vorbele, aşa că nu mă opresc la telegrame imaginare, ci la „Radiance in a flash” a cărei textură lejeră răsfaţă, mixul de particule roz şi aurii redând prospeţimea şi vitalitatea tenului. Pentru că merit, desigur!

STOP SPOT

Hai să lăsăm falsa pudoare la o parte şi să vorbim pe şleau şi despre problemele care ne dau adevărate dureri de cap. Între hormonii scăpaţi de sub control şi un dezechilibru chimic, pielea reacţionează prompt, umplându-se de… pete sau coşuri. Şi nu, nici soarele mult aşteptat şi nici stratul gros de fard nu sunt soluţiile menite să ne scape de necaz, ci „Stop Spot”. Cu o formulă purificatoare ce are la bază un amestec de ingrediente cheie: camfor (răşină albă care se recoltează de la arborele de camfor, recunoscut pentru proprietăţile sale antimicrobiene), zinc, alantoină (calmează roşeaţa şi ajută la reducerea petelor roşii), „Stop Spot” corectează şi tratează zonele cu probleme specifice. Quod erat demonstrandum!

Acestor Super Tips-uri le stă tare bine în companie selectă – a mea, a ta, dar şi a Colecţiei de vară Terracotta!

MASU16-250

Pudra compactă, în ediție limitată, „Terracotta Pause d’Été” este partenerul perfect pentru vară. Formula infuzată cu semnătura olfactivă Terracotta, note de flori albe, accente de iris și bază senzuală de mosc alb încântă simţurile.

Ambalajul elegant din lemn, protejează conținutul decorat cu un motiv nautic în jurul siglei Guerlain, iar capacul magnetizat ascunde oglinda care facilitează aplicarea rapidă a produsului.

„Terracotta Pause d’Été” combină cea mai vândută nuanță Terracotta powder 03 cu nuanța verii – roz cu indicii aurii. Se pot folosi ambele tonuri pentru a încălzi și reda strălucirea tenului sau separat, pentru a crea intensitatea dorită.

METE16-230

„Meteorites Pearls Carousel” – mix de perle magice cu parfum discret de violete: Fuchsia – pentru împrospătare, Mov soft – captează lumina naturală, Auriu – corectează aspectul tern, Mini perle albe – reflectă lumina şi oferă radianţă. Un produs prețios în ediție limitată ce relevă lumina invizibilă pentru a scălda pielea în strălucirea cea mai pură.

Ambalajul feminin și elegant dezvăluie curcubeul de perle atent selecționate pentru a reda instant radianța și prospețimea tenului.

…Şi acestea fiind zise, declar deschisă sesiunea #feelthesun!!



Citiţi şi

Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine

Legătura surprinzătoare între iubire și sănătatea pielii: fluturii din stomac se oglindesc pe chip

Surprinzătoarele tendințe din lumea frumuseții în 2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro