Să-mi fie iertată adaptarea sloganului, dar între traducerea mot à mot a mesajului (Sub Podul Avignon spânzurăm toţi patronii) şi rimă, mi s-a părut mai demnă de respect cea de-a doua. Pentru a înţelege reacţia pe care a stârnit-o această fotografie şi răspunsul care i-a fost adus, iată câteva elemente de context.
De câteva luni, Franţa se confruntă cu o lungă serie de manifestaţii împotriva schimbării legii muncii, protestele extinzându-se în toată ţara. Fotografia de mai jos a fost făcută în timpul uneia dintre aceste manifestaţii, organizate în oraşul Avignon, oraş faimos pentru centrul său istoric (patrimoniu UNESCO) şi podul cu acelaşi nume. Sloganul afişat este un joc de cuvinte ce face referire la unul dintre cele mai cunoscute cântece pentru copii, Sur le Pont d’Avignon. Când această fotografie a apărut iniţial pe internet, ea a fost asociată cu Nuit debout (noapte în picioare), o mişcare de protest născută din manifestaţiile împotriva legii El Khomri (denumită dupa Ministrul muncii), dar care astăzi reuneşte mai multe cauze la un loc, mobilizând mii de oameni.
Fotografia am descoperit-o astă noapte, după ce mi-am terminat treaba. Cum că mitul celor 35 de ore lucrate în Franţa rămâne doar un mit, cu schimbarea legii sau fără. Dar ce m-a interpelat, dincolo de sloganul incalificabil, a fost comentariul unei anumite Sonia.
„Dragă manifestantă a nopţilor în picioare, aşezaţi, culcaţi, dragă fată zâmbitoare la ideea cadavrelor legănându-se la capătul funiei. Mi-a plăcut mult sloganul tău. Un simţ al rimei şi al apropoului extraordinar. O viziune cântărită şi gândită a societăţii care te înconjoară şi din care, mă crezi sau nu, faci şi tu parte ca orice alt cetăţean. Părinţii tăi trebuie să fie mândri de tine. M-a făcut să mă gândesc la dentistul acela american ce zâmbea cu toţi dinţii lângă cadavrul cald al regelui savanei. Frumoasă imagine. În fine, citindu-te şi văzându-ţi zâmbetul radios la această idee formidabilă care tocmai îţi venise, am plecat bineînţeles imediat să îmi cumpăr o funie de la Castorama. Se pare că s-a epuizat stocul după lansarea „50 Shades of Grey”.
Înainte de a pleca la Avignon pentru a mă alătura prietenilor mei, aş vrea doar să îţi zic ceva. Eşti tânără (norocoaso)… şi încă nu ţi-ai ales drumul. Ţinând cont că nu prea ai ierarhia la suflet, poate vei alege să fii independentă. Și atunci PAF! Vei fi propriul tău patron. Știu, e şocant, nu? Dar… vei fi propriul tău patron. Ale tale sunt funia, gudronul şi penele. Iuhu! Și atunci, imaginează-ţi coşmarul coşmarurilor… reuşeşti să te descurci ca un şef. Ai un concept inovator (de ce nu în publicitate, iată, slogane cât încape), idei, oamenii aderă şi ai nevoie să angajezi. Da, văd cum angoasa începe să îşi arate vârful nasului. Va trebui să angajezi… să devii un ADEVĂRAT nenorocit de patron. Unul care creează locuri de muncă, formează oameni, îi vede crescând profesional şi uman. Unul care poate nu va dormi noaptea pentru că se va întreba cum să plătească taxele şi salariile, după ce nu a reuşit să scoată propriul lui salariu de 6 luni. În fine, un tâmpit. Care totuşi va avea norocul să te citească de dimineaţă.
Știu, tânără floare de câmp, că nu lui i te adresai… ȘTIU că tu vedeai un grăsan cu trabucul lui gros, cu fundul mare într-un fotoliu enorm de piele, într-un zgârie nori, cu o paraşută de aur enormă la picioare (lângă asistenta lui). Dar crezi sau nu, în ţara noastră, întreprinderile foarte mici şi mijlocii (IMM-urile) sunt cele care creează cele mai multe locuri de muncă. Crezi sau nu, există patroni care îşi dau acţiunile angajaţilor. Da, milioane de dolari redistribuiţi. Sunt şi cei care îi obligă să poarte scutece pentru a nu pierde vremea în pauza de pipi. Sunt şi care delocalizează. Mi se suflă în cască „asta se numeşte umanitate, diversitate, diferenţă, nuanţă”. Cam ca manifestanţii care zâmbesc de prostia lor şi cei care chiar au citit proiectul de lege şi apără convingeri adevărate… înţelegi?”
La ora la care l-am citit, comentariul Soniei fusese deja share-uit de peste 40.000 de persoane, iar media (Le Figaro, Le Point, BFMTV etc.) a preluat informaţia, menţionând că, de la publicarea comentariului ei pe Facebook, Sonia a primit mii de add-uri şi mesaje private. Lucrul acesta nu m-a împiedicat să îi trimit un mesaj, la rândul meu, şi să îi propun un scurt interviu. La 7 dimineaţa, am găsit răspunsul Soniei care, citez, „ar fi fericită să împărtăşească cu mine nebunia care i se întâmplă”.
Câteva ore mai târziu, o voce caldă la celălalt capăt al firului, începe să îmi schiţeze povestea. Vizibil nedumerită de notorietatea câştigată peste noapte, îmi spune că preferă să îşi păstreze anonimatul în această „nebunie”. Se minunează şi ea de amploarea pe care au luat-o lucrurile. Face parte din categoria celor ce ar trebui spânzuraţi… Are propriul ei business, este deci patroană, dar, în acelaşi timp, este soţie şi mamă a doi copii. Reuşeşte să jongleze între toate aceste responsabilităţi datorită unui soţ extraordinar şi a unor prieteni formidabili. Nu face această acrobaţie din cauza copiilor, ci datorită lor! Și tot lor le pregătea micul dejun când, duminică dimineaţă, a dat peste (de-acum) faimoasa fotografie… Patroana şi mama din ea au reacţionat spontan, comentariul l-a scris dintr-o suflare:
– Sonia, ce v-a marcat cel mai mult în mesajul acestor tinere?
– Violenţa. Violenţa cuvintelor. Nu poţi dori moartea unui om. Niciunui om! Patron sau nu! Am fost indignată. Nu numai că este vorba de violenţă, dar mesajul violenţei e transmis cu zâmbetul pe buze! Poate nu şi-au dat seama… dar e grav.
– Vă aşteptaţi ca propriul dumneavoastră mesaj să stârnească atâtea valuri? Până la ora aceasta, mai mult de 50.000 de persoane au dat Share şi numărul este în continuă creştere…
– Nu mă aşteptam absolut deloc! De când l-am publicat, am primit sute de mesaje. 90% sunt foarte frumoase, pline de gânduri bune şi încurajări. 10% sunt mai puţin frumoase… Mi se reproşează faptul că sloganul nu îmi era adresat mie. Dar chiar şi aşa! Adresat mie sau nu, pentru mine nu aceasta este problema. O fiinţă umană a fost vizată.
– Copiii dumneavoastră sunt la curent cu ce vi se întâmplă?
– Nu. De aceea prefer să păstrez anonimatul.
– Dar nu riscă să afle de la şcoală?
– Nu, sunt prea mici. Dar dacă ar afla, ce părere şi-ar face despre meseria propriei lor mame?!
Pe tot parcursul discuţiei, s-au auzit voci şi telefoane. Fusese deja sunată de mai multe ori. Era evident că interlocutoarea mea dădea dovadă de o mare generozitate acordându-mi acele minute.
– O ultimă întrebare: dumneavoastră aţi fost vreodată salariată?
– Da, mulţi ani. Ba mai mult, am lucrat în mai multe ţări şi pe mai multe continente. Știu exact ce înseamnă să fii angajat şi patron. Dar dacă în loc de „patron” ar fi pus arab, evreu sau negru, toată lumea ar fi reacţionat. Aşa, lăsăm să treacă, pentru că patronii sunt „ăia răi”…
Cele două tinere nu au răspuns nici până astăzi mesajului Soniei. Rămâne de văzut cum se descurcă cu patronii lor, în cazul în care lucrează deja, sau cum îşi vor explica angajamentul fervent în cadrul manifestaţiilor, în cazul unui interviu cu viitorul patron. Păcatele tinereţii. Sau poate vor decide, cum spune Sonia, să devină propriii lor patroni şi abia atunci vom vedea ce părere au de sloganul „Sub Podul Avignon, spânzurăm orice patron”…
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Ce înseamnă să te simți copleșit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
