Vă place parizerul? Mai bine zis, vă plăcea parizerul? Deşi astăzi există pe piaţă nenumărate sortimente, niciunul parcă nu mai seamănă cu parizerul simplu şi gustos pe care unii ni-l amintim de acum 30 de ani. Majoritatea producătorilor nu fac decât să imite această reţetă tradiţională folosind alte ingrediente, unele dezgustătoare, și prea mulţi aditivi, unii recunoscuți pentru nocivitate. Gustul ca gustul, dar cât este de sănătos parizerul de azi, aceasta-i întrebarea. La care a răspuns conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte al APC România.
„Din păcate, parizerul comercializat în hipermarketuri nu mai are nimic din consistenţa, savoarea, gustul şi elementele nutritive ale acestui tip de preparat aşa cum era fabricat în urmă cu câteva decenii. Dintr-un preparat cu o structură fină care se obţinea numai din carne de vită de calitatea I, slănină de porc, piper şi sare, astăzi cele mai multe sortimente se fabrică din emulsie de şorici/piele de pasăre, tendoane, cartilagii, amidon, soia, apă şi chimicale din belşug. La alegerea unui sortiment de parizer trebuie să aveţi în vedere cantitatea de carne din respectivul produs şi principalii nutrienţi menţionaţi în declaraţia nutriţională, respectiv cantitatea de proteine, grăsimi/acizi grași saturați, conținutul de sare, evitându-se acele sortimente de parizer care au în compoziție aditivi alimentari, cum ar fi monoglutamatul de sodiu, caragenanul, carminul și nitritul de sodiu. Totodată, trebuie evitat parizerul obținut din carne separată mecanic (resturile rămase după îndepărtarea manuală a cărnii de pe oase, respectiv țesut muscular, cartilagii, vase de sânge, nervi şi țesut conjunctiv) cu adaosuri de piele de pasăre, zaharuri, colagen și amidon, care de fapt maschează calitatea scăzută a produselor. Totodată, verificaţi termenul de valabilitate şi condiţiile de păstrare din spaţiul de comercializare. Din cauza conţinutului ridicat de sare şi a unor aditivi alimentari cu risc carcinogen, parizerul nu trebuie să facă parte din alimentaţia copiilor și a adulților cu afecțiuni cardiovasculare.”
În cadrul Campaniei Naţionale de Informare şi Educare „Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”, o echipă de experți a APC a achiziţionat din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri) 52 tipuri de parizer fabricate/distribuite de către: Facos, Meda, Agricola, MegaFood-Com, Aldis, Reinert, DiaVist, Recunoştinţa Prodcom, Pick Ungaria, Ifantis, Perfect Poultry Slovenia, CrisTim, Zimbo Ungaria, Auchan, AIA Italia, Cora, Lidl, Penny, Kaufland, Fox, Carrefour, Perutnina Slovenia, Matache Măcelaru, Caroli, Goodies Meat Production, Rewe și Arterimpex.
Sortimentele analizate au fost fabricate din următoarele ingrediente: emulsie din piele de pasăre, emulsie de şorici, carne de pui, carne de pui şi de curcan separată mecanic, carne de pui dezosată mecanic, carne de pasăre separată mecanic, piept de pui, carne de curcan, piept de curcan, piele de curcan, piele de pui, grăsime de pasăre, grăsime de pui, carne de porc, pulpă de porc, carne de vită, slănină, șoric de porc, colagen, cașcaval, apă, făină de grâu, fibre de soia, fulgi dezhidrataţi de ardei, fibre de mazăre, fibre vegetale din soia şi sfeclă de zahăr, izolat de soia, amidon cartofi, proteină animală din porc, proteină vegetală din soia, proteină vegetală hidrolizată, amidon, proteină din lapte, lapte praf, proteină din soia, sirop de glucoză, dextroză, lactoză, glucoză, zahăr, maltodextrină, proteină din soia, sare neiodată, sare cu nitriți, extract natural de boia dulce, extracte vegetale, ardei roşu, condiment de ardei, condimente, extracte din condimente.
Aşadar, din cele 52 de produse analizate s-au identificat 48 aditivi alimentari și alte substanțe, după cum urmează: aromă de fum, arome, difosfat de sodiu, polifosfați de sodiu, izoascorbat de sodiu, nitrit de sodiu, acid ascorbic, eritorbat de sodiu, carmin, iodat de potasiu, monoglutamat de sodiu, acid citric, acetat de sodiu, citrat de sodiu, glucono-delta-lactona, citrat trisodic, lactat de potasiu, diacetat de sodiu, caragenan, gumă de guar, gumă de xantan, gumă Tara, gumă Konjac, gumă locust, gumă de caruba, di-polifosfați de sodiu și potasiu, acid lactic, lactat de calciu, tartrați de sodiu, guanilat disodic, inozinat disodic, alginat de sodiu, citrat de sodiu, acid citric, sulfat de calciu, 5-ribonucleotide disodice, acizi graşi vegetali, esterii acidului lactic, trifosfaţi, diacetat de sodiu, carbonat de sodiu, acetat de sodiu, acid eritorbic, fosfat de calciu, clorură de potasiu, lactat de sodiu, polifosfat de sodiu şi potasiu şi azotit de sodiu.
În concluzie, toate produsele analizate conțin aditivi alimentari (E-uri), de la 3 până la 19 aditivi alimentari per produs analizat.
La 85% din produsele analizate s-a folosit nitrit de sodiu, un conservant suspect.
La 79% din produsele analizate s-au folosit difosfaţi.
73% dintre produsele analizate sunt colorate cu carmin/E120/acid carminic, un colorant roșu strălucitor obținut dintr-o specie de insectă numită coșenilă.
La 73% dintre produsele analizate, gustul și aroma au fost potențate cu monoglutamat de sodiu.
La 54% dintre produsele analizate s-a folosit carne de pasăre separată mecanic (carne de pasăre separată mecanic, carne de pui și curcan separată mecanic, carne de pui separată mecanic și carne de curcan separată mecanic), iar la 38% dintre acestea nu se precizează cantitatea de carne de pasăre separată mecanic folosită la realizarea acelor sortimente.
La 50% dintre produsele analizate s-a folosit caragenan, un agent de îngroşare suspect de apariția anumitor afecțiuni medicale.
La 37% din produsele analizate s-a folosit eritorbat de sodiu.
La 33% din produsele analizate s-au folosit trifosfaţi.
La 27% din produsele analizate s-a folosit acetat de sodiu.
La 25% din produsele analizate s-a folosit ascorbat de sodiu.
La 23% din produsele analizate s-a folosit gumă guar, respectiv polifosfaţi.
La 19% din produsele analizate s-a folosit acid citric.
La 19% din produsele analizate nu apare menționată în lista ingredientelor cantitatea de carne folosită la fabricarea acelui sortiment de parizer.
La 18% din produsele analizate s-au folosit citraţi de sodiu.
La 15% din produsele analizate s-a folosit gumă xantan.
La 13% din produsele analizate s-a folosit izoascorbat de sodiu.
La 12% din produsele analizate s-a folosit tartrat de sodiu, respectiv lactat de calciu.
La 8% din produsele analizate s-a folosit alginat de sodiu, respectiv mono şi digliceride ale acizilor graşi.
La 8% din produsele analizate s-a folosit sulfat de calciu.
Top 10 mărci de parizer după conţinutul de carne:
- Kaufland Classic (parizer de porc. Delicatesă germană Lyoner) / Germania cu 84% carne de porc și 4 aditivi;
- Zimbo (parizer ţărănesc cu ardei) / Ungaria cu 80% carne porc şi 6 aditivi;
- Apetit (parizer porc / 5 aditivi, parizer cu ardei / 6 aditivi) cu 63% carne de porc;
- Apetit (parizer pasăre / 4 aditivi / 60% carne de pasăre; parizer ţărănesc piept de pui /6 aditivi / 60% carne piept de pui), Baroni (parizer de pasăre / 9 aditivi / 60% carne pui)
- Auchan (parizer piept de pui / 8 aditivi / 57% piept de pui);
- Casa Gustului (parizer cu ardei / 8 aditivi / carne porc 55%);
- Gustoso (parizer ţărănesc cu piept de pui / 9 aditivi/ 54% piept de pui), Baroni (parizer ţărănesc cu piept de pui / 9 aditivi / 54% carne din piept de pui), Casa Gustului (parizer de porc / 8 aditivi / 54% carne de pui);
- Baroni (mini parizer cu pui / 8 aditivi/ 52% carne de pui; parizer cu ardei / 9 aditivi/ 52% carne de porc; parizer cu carne de porc / 9 aditivi / 52% carne de porc);
- Facos (parizer cu pui /5 aditivi / 51% carne pasăre), Aldis (mini parizer cu pui / 4 aditivi / 51% carne de pui)
- Pick (parizer de porc / 5 aditivi / 50% carne de porc) Aldis (parizer porc / 4 aditivi / 50% carne de porc), Facos (parizer cu porc / 6 aditivi / 50% carne porc).
Top 10 mărci de parizer după numărul de aditivi alimentari:
- DiaVist (parizer cu şuncă) conţine 19 aditivi;
- DiaVist (parizer cu pasăre şi porc) conţine 16 aditivi;
- DiaVist (parizer cu carne de pui; parizer cu carne de curcan) conţine 15 aditivi;
- Fox (parizer mini) conţine 13 aditivi;
- Matache Măcelaru (parizer ţărănesc), Carrefour (parizer feliat, parizer cu ardei) conţin 11 aditivi;
- Reinert (parizer feliat) conţine 10 aditivi;
- Gustoso (parizer ţărănesc cu piept de pui), Baroni (parizer cu ardei, parizer cu carne de porc, parizer ţărănesc cu piept de pui, parizer de pasăre), Pofta Bună (parizer cu carne de pasăre) conţin 9 aditivi;
- Auchan (parizer piept de pui), Carrefour (parizer cu pasăre), Casa Gustului (parizer cu ardei, parizer de porc), Baroni (mini parizer cu pui), Meda (parizer ţărănesc, parizer ţărănesc cu piept de pui) conţin 8 aditivi alimentari;
- Campofrio (parizer cu pasăre), Caroli (parizer cu pasăre), Fox (parizer cu piept de pui), Benedek (parizer cu ciuperci), Poftă Bună (parizer cu carne de porc, parizer Familia), DiaVist (Suprem. Parizer favorit) conţin 7 aditivi;
- Cris-Tim (miniparizer cu pui), Auchan (parizer cu carne de pui, parizer cu carne de porc), Alpinia (miniparizer cu pui), Apetit (parizer cu ardei, parizer ţărănesc piept de pui), Matache Măcelaru (parizer cu vită), Zimbo (parizer ţărănesc cu ardei), Ifantis (parizer cu carne de curcan), Facos (parizer cu porc).
Studiul complet poate fi citit aici.
Citiţi şi
Nu se pot interzice greierii de la consum, dar nu ne obligă nimeni să-i mâncăm. Are cine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.