Adică, în concret, cum le spui pe rând tuturor că ești suspectă de cancer? Că în corpul tău s-a dezvoltat o formațiune nodulară care prezintă risc de malignitate din cauza formei, texturii, durității ei, undeva la nivelul unui sân… și din cauza căreia trebuie să-ți reanalizezi viața, să începi să mergi prin spitale, alea grozave de la noi, unde se face dezinfecția cu substanțe diluate de până la 10 ori, să mai ceri o părere, să faci operația de înlăturare a corpului străin, să aștepți cu groază rezultatele analizelor de țesut.
Bun, tu poți accepta lovitura asta. Dar ceilalți cum o vor accepta? Cum o vor primi și cum te vor privi de aici încolo? Cum reușești să-i faci să nu se panicheze? Să nu sufere de fiecare dată când te privesc? Cum îi conștientizezi că tu ești împăcată cu ideea, că oricui i se poate întâmpla, că în zilele noastre o persoană din patru are cancer și că în perimetrul familiei voastre tu ești aceea persoană din patru.
Pe bune, a avea azi cancer e ceva foarte comun. Unii se vindecă, după ce trec printr-o perioadă grea, alții nu se vindecă, deși trec și ei printr-o perioadă grea sau foarte grea. Iar dacă e ceva sigur în viață e că la un moment dat se termină. La unii mai târziu, la alții mai devreme.
Nu știu ce urmează, nu știu la ce să mă aștept, nu știu dacă voi fi la fel de tare și peste o săptămână și mai târziu. Știu însă că e foarte importantă starea mea de spirit. Sunt conștientă că, dacă mi s-a întâmplat asta, înseamnă că urmează o luptă pe care ar fi bine să o câștig. Am oare armele pregătite pentru lupta asta?
Încă mi se pare că nu e mare lucru, pentru că încă nu simt nimic fizic. Am o mărgea, un sâmbure de cireașă, care vreau să cred că a rămas sub piele de când am mâncat ultima dată cireșe și s-a nimerit fix în zona decolteului spre sân. Ce știu medicii ăștia? N-o fi mare brânză de situație, am să fac operația de extirpare și am să aștept rezultatele în stres. Doar stresul nu doare. Oare după asta mă va durea?
Ce ți-e și cu elastografia asta, te face să nu-ți mai placă nici culorile, căci gradul de risc de malignitate îl cuantifică în intensitatea culorii. Asta nu e o utilizare artistică a culorii, e chiar un afront la adresa culorilor. Ele erau lăsate pentru a bucura oamenii vizual, nu pentru a-i speria.
Mi-e groază și să merg la medicul specialist, pentru că deocamdată mă pot detașa de subiect. Pentru că încă am speranța. Dar după ce merg, dacă se trezește și ăsta să confirme suspiciunea ecografistului și îmi spulberă speranțele?
Cum spui zbuciumul ăsta cuiva ? Cum îl spui părinților, socrilor, fraților, angajaților, prietenilor? Cine poate să se adune așa rapid ca să reacționeze cum ai vrea tu la o astfel de veste? Cum să-i spui prietenei tale care nu mai are timp nici să-ți răspundă la telefon de când are bebe că te macină ceva, că s-ar putea să fie nevoie să-ți analizezi altfel viața? Cum să-i spui prietenei tale că ai primit o ispită de o așa intensitate și vrei să poți să treci bine de ea?
Cum să le spui tuturor să nu mai spună cu atâta siguranță că n-ai nimic, pentru că asta nimeni nu o știe, iar siguranța lor spusă de disperare nu te ajută, ci te enervează ?
Cum alegi medicul cel mai bun? Adică unde întrebi de medici oncologi, poate cel care ți s-a recomandat nu e cel mai cel…
Nu mi-e atât de greu să mă gândesc cum gestionez situația, pe cât îmi e de greu când îmi imaginez cum va fi când va trebui să dau vestea asta tuturor. Să văd șocul pe care ei îl au când le spui că la 33 de ani ești suspectă de cancer. Când se uită toți cu milă înspre tine și spre cei doi copilași care nu știu nimic din zbuciumul tău. Atunci încep să plâng și să mă dărâm. E bine că încă n-am ajuns acolo, încă nu e nevoie să șochez pe nimeni… eu încă am speranța și credința că Dumnezeu știe de ce a îngăduit să trec prin asta și că, alături de El, voi fi bine, cumva, cândva.
Sănătate vă doresc!
Pe Gloria o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
