Am un amic care se iubește în secret cu bagaboante. Le consideră niște făpturi fragile, cu daddy issues, culante în fața masculului feroce, divorțat între timp de tradiția românească a femeii supuse cu capul plecat și cu fusta disponibilă în funcție de toanele sale. Tradiția renaște la bordel. Acolo se regăsesc adevărații bărbați în căutarea autenticității. Pe mulți îi înțeleg, cu toate că abordarea și alternativa urbană de escapadă sexuală nu mi se pare atrăgătoare. Pentru mine, bordelul este mai mult un subiect cu resurse infinite în materie de literatură. Practica mă omoară în cazul de față, însă fantezia mă ține în viață.
Corpul gol al unei femei, pregătit să deservească un trup de felină masculină, poate fi un lucru sacru pentru un simplu om al muncii care este defazat de tacticile moderne de seducție și vrea doar să facă sex în stilul clasic, murdar și mult. Pentru el, un sărut pasional de bagaboantă este tămăduitor! Aici regăsim toată chintesența unei iubiri solitare fără pereche. Sufletul unui bordel se hrănește cu această iubire și, la nevoie, devine și pruncul ei. Promiscuitatea e doar o interpretare unilterală. Nimeni nu înțelege prin ce chinuri trebuie să treacă un bărbat ca să simtă iubirea unei bagaboante.
El trebuie de fiecare dată când le curtează să-și amintească că este pe jumătate bărbatul care putea fi și această jumătate de bărbat, cu tradiția mai nou castrată, retrăiește drama unei iubiri neîmpărtășite. Nu este nimic mai urât decât să retrăiești de mai multe ori aceeași dramă. Poate la bordel femeile care practică această meserie (la sex mă refer) se aliază cu nefericirea lor și merg înainte, însă bărbații, chiar dacă nu trăiesc în bordel, pleacă cu el în suflet. Bagaboantele distrug zilele Așa este și amicul meu. Oriunde mă întâlnesc cu el, parcă este urmărit de un parfum specific, aparte. Parcă epiderma sa a fost contaminată și procesul este ireversibil. Pe lângă aceste detalii, în suflet poartă o mare tristețe apăsătoare. Mi-a mărturisit recent care este fetișul lui. Felul lui zglobiu de a povesti mă face să râd și acum. Cică el merge la bagaboante și le spune apăsat: „Eu vreau dragoste. Pentru asta vin aici, că dacă vroiam numai sex îl făceam doar cu mine!”. 90% din cazuri (și el are multe cazuri pe lună) sunt sensibilizate de aceste vorbe și, după spusele amicului meu, se chinuie pe cât posibil să-l pupe pe tot corpul și să mimeze cât mai bine un act de dragoste cu romanțe, erotism si preludiu. „Mai ceva ca acasă”, ar spune mulți bărbați pe bună dreptate. Așa consideră el că este bine să chinuie bagaboantele. E varianta inversă la o manea de prin anii ‘90 și ceva care sună de genul: „Bagaboantele distruge zilele!”.
În momentele de ebrietate (și acestea tot mai dese), când scrie poezii, se imaginează ca un adevărat salvator al bagaboantelor. Cică, într-un fel, acțiunile sale de la bordel au și o latură morală de educație spirituală și psihologică a doamnelor de acolo pe care le numește, cu toată dragostea sa sinceră, bagaboante. El iubește bordelul și făpturile care orbecăiesc pe acolo. Cam așa este și sufletul lui. Păcat însă că nu are dreptate! Multe suflete încercate de acolo au mai mult de dăruit decât multe ființe curate la trup și la suflet. Primenirea lui și a lor este și povestea mea, a ta, a noastră. Că dacă nu… vai și amar de zilele noastre!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
