Citesc şi mă doare. Citesc şi mă mistui, la rându-mi, sub povara amintirilor. Citesc şi îl simt încarnat, cumva, într-un mod ciudat, în cord. Citesc şi îl inspir, pentru a milioana oară, fără a vrea să-l mai scot din mine.
N-am mai vorbit de câteva luni bune de povestea de iubire care a reorganizat puzzle-ul din care-i făcut sufletul meu. Astăzi, citindu-te, mi-am amintit şi-am retrăit, resimţit, redorit, redisperat.
Am o vârstă onorabilă, 30 de ani mai exact, sunt o femeie singură, inteligentă (nu deşteaptă) şi frumoasă. De ce n-aş recunoaşte?! Nu, n-aruncaţi cu piatra şi nu mă acuzaţi că mă laud, dar chiar sunt. Mi se zice că-s inabordabilă, puternică şi determinată. Sunt pe naiba! Vara trecută, eu, femeia cu toate adjectivele apreciative pe care le car după mine, s-a-ndrăgostit bocnă, flenduri, sfâşietor de intens de un bărbat (bărbat? are doar 21 de ani, dar e bărbat, ştiu eu!). Dacă eram deşteaptă, n-o făceam, de aceea spun că-s doar inteligentă. Clar, relaţie imposibilă, pornită dintr-o prietenie frumoasă, un fresh, un folk şi multă nebunie. Poveşti spuse în seri lungi de iunie, melodii ascultate la radio-ul din maşină cu scaunele rabatate şi ţigările la purtător, nopţi întregi cu filme şi popcorn. Seri cuminţi, liniştite cu parfum de… Cupidon. N-aş fi crezut că o să mă îndrăgostesc de-un… puşti! De fapt, nici nu am ştiut că m-am îndrăgostit până nu s-a sfârşit toată povestea.
El este omul care m-a alintat într-un fel pe care l-am simţit foarte sexy, My Lady. Tonul grav, pronunţia scurtă, bărbătească, îmi ajungea-n oase. Tot alături de el am avut parte de cel mai erotic prim-sărut al existenţei mele, precum şi de cele mai pasionale îmbrăţişări pentru că, evident, inevitabilul s-a produs. A fost o vară plină de… el. O vară în care s-a rugat de mine să accept să formăm un cuplu, să ne afişăm, să înfruntăm lumea din orăşelul nostru de provincie. Nu am putut… diferenţa de vârstă, meseria mea, faptul că undeva, în trecut, îi îndrumasem paşii m-au făcut să fug. Şi l-am alungat. Mi-a spus că n-am să trec aşa uşor peste ce am trăit noi şi a avut dreptate. La naiba!
Am mai suferit aşa când a murit mama. Jur! Mă trezeam noaptea şi mă uitam buimacă la telefon, poate-poate a mai scris ceva. Iar dacă scria, îmi imaginăm cum i se plimbau degetele graţioase pe taste scriindu-mi „My Lady, mi-e dor de tine”. Îmi frângeam mâinile să nu-i răspund. Îmi lipsea pasiunea lui, nebunia lui, îmbrăţişarea lui, mirosul pielii lui, el TOT. Închideam gura ca să nu dau formă tuturor gândurilor care aveau să iasă clocotind afară. Le transformam în necuvinte pe care el nu avea să le afle vreodată. Am crezut c-o să treacă când am aflat că va pleca din ţară. Dar n-a fost aşa.
„Copil drag, mi-e dor de tine… de tine tot mi-e dor. Dincolo de toată filosofia pe care o debitez, mi-e dor de tine, simplu şi constant. De zâmbetul tău şugubăţ, de vocea ta, de fresh-ul băut cu tine pe bancă, în parc, de plimbările cu tine, de momentele în care dansam împreună, de ţigară fumată împreună, de fuga noastră cu maşina spre nicăieri, de îmbrăţişarea ta fermă, care mă făcea să mă simt cel mai mic copil al lumii. Îţi mai aminteşti cum am stat o noapte întreagă în maşină şi am privit oraşul de sus? Dar cum săream speriată de pe scaun când am fost la acel film 3D? Să ştii că nu am uitat că nu ţi-a plăcut piesa de teatru aleasă de mine. Şi nici faptul că m-am ales cu o entorsă în acea seară în care am alergat noi pe coclauri, cu păru’-n vânt.
Eşti undeva înfipt în mine, în viscerele mele, în aerul pe care-l respir şi-mi îmbată celulele cu oxigen; în sângele care-mi circulă prin vene şi-mi hrăneşte trupul; în diafizele şi epifizele oaselor mele; locuieşti în mine şi ai partea ta distinctă din sufletul meu. Încă-ţi simt respiraţia, încă-ţi aud vocea, încă te văd stând pe bancă, cu cotul sprijit şi cu cartea în mână, aşteptându-mă. Uneori parcă te văd în cei de pe stradă, dar nu, mersul tău nu-l are nimeni! Nimeni! Te port cu mine, copile, pretutindeni, chiar dacă tu nu ştii asta.”
Aşa i-aş scrie!
Au trecut deja mai multe luni de când nu mai ştiu nimic de el. Din când în când, îmi mai scrie, îi răspund simplu, distant, rece. Las impresia că sunt bine, că l-am uitat. De fapt, nici nu ştie că, după mama lui, eu sunt următoarea care ar alerga desculţă până la el. Cum să-l uit? Cu timpul. Aşa sper. La fel şi tu.
Comentariul lui „Memory” la articolul De iubirea pentru el m-a vindecat o ea…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.