Nu am nici iubit, nu sunt nici singură. Aşa a fost de când am prins gustul. Şi încă e o enigmă pentru mine dorinţa asta a oamenilor de a pune o etichetă pe tine. Nu, nu e nici amic, nici prieten, nici prieten cu beneficii, nici iubit, nici soţ, nici amant. E puţin din fiecare. E amic, când nu îmi înţelege o glumă. E prieten, când îmi ascultă problemele şi îmi dă un sfat. E prieten cu beneficii, când are o oră liberă şi îmi dă un mesaj prin care să înţeleg că o putem petrece împreună, dar fără prea multe cuvinte. E iubit, când sunt supărată şi mă alintă. E soţ, când îmi spune să mă îmbrac bine, că e frig. E amant, când îmi povesteşte despre întâlnirea de noaptea trecută, ştiind că nu o să mă deranjeze.
Aşa că eu nu sunt dispusă să pun etichete, nu le văd rostul. Pentru că nu vreau un om capabil să execute doar un singur rol. E ca un actor care nu se poate mula decât pe un singur tip de personaj. Actor pe care astăzi mulţi tind să îl considere a fi unul prost.
Şi nici eu nu vreau să am o etichetă pe frunte. Poate astăzi am chef să fiu pensionară, să completez o integramă, în timp ce el citeşte ziarul. Sau poate astăzi mi-am cumpărat nişte chiloţi roşii, cu dantelă, şi vreau să mă port ca o animatoare. Astăzi, poate vreau să îmi pierd trei ore în bucătărie, încercând să gătesc.
Unde e diversitatea aia pe care tot spunem că mizăm? Spui că îţi e ruşine să îi dai o palmă la fund nevestei, să fie mai piperată treaba, aşa că soluţia e amanta tinerică, dornică să încerce orice.
Bine, e şi asta o formă de diversitate, asta aşa, ca să nu fim răi. Totuşi, dacă ţi se par sexy actorii plini de muşchi, doar în salopetă, care transpiră de zor pe câmp, nu cred că o să te duci la agăţat pe şantier. Dacă îţi plac bărbaţii mai în vârstă, nu cred că o să te duci la agăţat la casa de pensii.
Adevărul e că nu vreau să le pun etichete, fiindcă nu vreau să fiu nici eu, la rândul meu, ceva anume. Vreau să ies cu fetele şi să fiu liberă să îi fac ochi dulci tipului de la bar. Vreau să nu fiu condiţionată, să fac ceva fiindcă vreau, nu fiindcă trebuie.
Păi, gândeşte-te cât timp îţi pierzi încercând să îţi dai seama dacă eşti iubita oficială, dacă are de gând să te ceară sau dacă e doar ceva temporar. La asta se adaugă prietenii, care mereu te întreabă dacă e ceva serios sau nu, ca să nu mai zic de părinţi, care nu ţi-au cunoscut niciodată un iubit, şi care parcă încep să se întrebe dacă nu ai alte înclinaţii.
De ce să facem ritualul în care ne prezentăm tuturor, ne jucăm de-a relaţia două luni, ca mai apoi să ne dăm seama că nu merge? De dragul unui titlu? Asta mă duce cu gândul la cele care îţi înşiră un titlu pompos, dar ele fac cafele.
Aşa că nu sunt singură, dar nici într-o relaţie. Sunt exact ce meriţi să fiu.
Guest post by Andreea Ruxanda
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
