Xenocid. Cândva am citit o carte cu acest nume, care mi s-a părut fabuloasă. Nu atât povestea în sine, care e banală – omenirea intră în conflict cu o specie de extratereştri, omenirea îi extermină în buna tradiţie a conceptului „singurul extraterestru bun e un extraterestru mort”, omenirea se apucă să colonizeze Universul şi constată că suntem singurele creaturi inteligente, omenirea găseşte o specie inteligentă care se află într-o epocă de piatră timpurie. Şi omenirea află că inofensivii extratereştri, care abia s-au îmbarcat în călătoria evolutivă a inteligenţei, sunt cea mai cruntă ameninţare posibilă, fiindcă întregul ecosistem e clădit de un virus ucigaş.
Aşa că, încă o dată, omenirea trebuie să aleagă între răspunsul aparent genetic de a ucide tot ce nu înţelege şi răspunsul umanist de a încuraja specia soră.
Iar cel mai aprig avocat al răspunsului umanist nu este nimeni altul decât cel care purtase timp de trei milenii pe mâini sângele primei specii cu care omenirea a intrat în contact împreună cu geniala lui soră.
Iar blânda Valentine, cea care odată fusese Demostene, vine cu o clasificare a străinilor:
Framling
Un främling is „the stranger we recognize as human, but of another world.” Din suedezul Främling însemnând străin.
Raman
Un raman (plural – ramen) este străinul pe care îl recunoaştem ca uman, dar dintr-o altă specie, o fiinţă inteligentă cu care pot exista comunicări paşnice. Din suedezul r å + män însemnând om/ persoană nedefinită.
Varelse
Varelse sunt adevăraţii alieni. Fiinţe inteligente, dar atât de diferite, încât nu se pot identifica niciun fel de căi de comunicare. Din suedezul Varelse însemnând creatură.
Djur
Djur sunt fiinţe care nu pot demonstra inteligenţă aşa cum o înţelegem noi. Sunt capabile de gândire şi acţiune, dar comunicarea nu e posibilă deoarece acestor specii le lipseşte capacitatea de a gândi raţional şi de conştiinţă de sine „pre non-sentient beings”. Din suedezul Djur însemnând animal.
Singura eroare din clasificare este că se pleacă de la premisa că specia umană este Raman. Fiindcă comportamentul din ultimul an pe Bătrânul Continent mă face să cred că mai degrabă suntem Djur, câtă vreme suntem incapabili să purtăm un dialog civilizat cu fiinţe care aparţin aceleiaşi specii.
Văd pe Facebook triumful din vocea unor comentatori când relatează violurile pe care le comit imigranţii, mizeria în care stau, obiceiurile care intră în conflict. Văd adulaţia pentru extremiştii de dreapta care încep să urle „white pride” şi să predice că rasa albă are prerogativele divine de a conduce rasele de o altă pigmentaţie şi care sunt, evident inferioare. Văd cum oameni pe care ieri îi salutam şi cu care eram vecini şi poate schimbam reţete sau de la care împrumutam o cană de zahăr sau o lingură de mirodenii au devenit brusc duşmani pentru că îl venerează pe Dumnezeu unicul în alt mod.
Şi mă întreb cine câştigă de pe urma faptului că în Bruxelles un idiot trece cu maşina peste o femeie cu văl musulman. Poate că ea avea legături cu potenţiali terorişti, poate că nu. Poate că s-a gândit să aibă parte de cele 72 de hurii masculine mai devreme decât în mod normal, după o viaţă virtuoasă, aruncându-se în aer, poate că nu. Habar n-am. Nu-mi pasă.
Însă ce-mi pasă e că un idiot şi-a luat în mâinile proprii cu de la sine putere, dreptul de a fi judecător, acuzator şi călău şi a acţionat decisiv în această ultimă calitate. Fiindcă un astfel de gest va avea repercusiuni şi va fi folosit de către demenţii din tabăra opusă. Care îl vor amplifica şi îl vor folosi cu titlul de argument. Apăraţi-vă surorile şi mamele şi soţiile de demenţii albi care, în loc să se răfuiască cu bărbaţii, aleg calea laşului şi ne omoară femeile.
Şi mă întreb cine câştigă de pe urma faptului că trei puţoi din România agresează o musulmancă în Colentina ca să-şi demonstreze bărbăţia la un nivel de care s-ar simţi îngreţoşat ş-un babuin.
Mi-e dor de anii 2000, aşa cum erau ei visaţi pe la 1970. Cu flori în păr şi cu o mare comunitate de prieteni…
Citiţi şi
Am cunoscut-o pe cea mai nefericită femeie fericită
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
