Suntem leșinați unul după altul. Dacă am putea, ne-am trage pe venă unul pe celălalt. Am plecat la douăsprezece noaptea, în celălalt capăt de țară, ca să mă prezinte părinților lui. Amândoi avem emoții. Eu, pentru că am cu câțiva ani mai mult decât el și, chiar dacă ştiu că nu se văd, sunt ușor „în gardă”. Mai târziu am aflat că el, până la douăzeci și patru de ani, nu dusese nicio fată vreodată să le-o prezinte părinților. Nu se afișase niciodată cu vreo femeie. Și prietenii lui fuseseră uimiți când m-au cunoscut. Îl adoram când vedeam cu câtă mândrie mă prezintă tuturor, în ciuda diferenței considerabile de vârstă, care mie îmi bântuia neobosit gândurile.
Era decembrie, înainte de Crăciun. Zăpada viscolea pe șosea formând un tunel de fulgi disperați, în derivă. Drumul era absolut pustiu. Eram singuri, joi noaptea, pe o asemenea vreme și la o asemenea oră, pe drum. Simțeam cum adrenalina îmi inundă toți porii. Îmi era frică să nu rămânem înzăpeziți și îmi și imaginam cum, până va ajunge cineva să ne salveze, o să murim înghețați ca „Fetița cu chibrituri” a lui Andersen. Dar ce mai conta? Dacă muream împreună, îmbrățișați, era perfect. Ne țineam strâns de mână, nu de frică, ci de nevoia de a ne atinge, de a fi mereu într-o formă de conexiune. Doamne, ce minunate clipe!
Pe la ora trei dimineața, în sfârșit, ajungem în curtea părinților lui. În toată casa, luminile erau aprinse ca la Revelion. Erau toți cu ochii-n gură de oboseală, cu masa pusă și îmbrăcați de duminică. Adică, maică-sa cu pantalonii de trening, papuci, două tricouri cu mânecă lungă și trei ilice croșetate din resturi, unul peste altul. Taică-su, era matrafoxat, dar acceptabil. Cred că nevastă-sa îl amenințase cu moartea dacă-i face băiatul de râs în fața fetei ăsteia de la București. Și el era dichisit. Avea o pereche de pantaloni cu trei numere mai mari, de căpătat și, desigur, două pulovere cu „serpișori ” pe piept, fes pe cap și galoși de cauciuc. Frati-su era de o bună dispoziție dubioasă. Singura imparțială și detașată era „cumnata”, care mă privea pe sub gene și care, probabil, se simțea ușor amenințată în ceea ce privește întâietatea în inima soacră-sii. Mai apoi am aflat că „mama soacră” nu ar putea iubi vreo noră niciodată în viața ei. Nici dacă era nor-sa Grace de Monaco, n-ar fi fost suficient de bună pentru „băietul” ei. Masa, recunosc, era plină de bunătăți și era așezată în bucătăria care le ținea loc și de dormitor, părinților lui. M-au primit cu căldură. Ne-am plăcut din prima. Ne-am străduit cu toții. Spre dimineață, când să ne ducem la culcare, mama lui mă întreabă dacă să-mi facă patul separat sau… dormim împreună. Mă uit la ea „ca curca-n lemne”. Îmi venea s-o întreb dacă nu putem dormi amândouă, așa, ca să mă simt în siguranță.
Continuarea, aici. Update: am dezactivat linkul, ne pare rău; după moartea autoarei, site-ul ei a fost desființat. 🙁
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
