Între 5 și 15 mai 2016, centrul Bucureștiului devine centrul artei prin cea de-a treia ediţie a Pavilionului de artă București – Art Safari, cea mai mare expoziție de artă din România, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București, sub patronajul UNESCO și al Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor UNESCO
Peste 50 de galerii de artă din România și din străinătate, cu lucrări semnate de peste 800 de artiști din secolele XX și XXI devin realitate în luna mai, gazdă fiind clădirea monument istoric Palatul Dacia-România (1880) din Str. Lipscani nr. 18-20.
Timp de 11 zile, Bucureştiul va fi cucerit de artă, fie că vorbim despre artă de patrimoniu, modernă sau contemporană. Expoziţia Centrală a acestei ediţii va fi dedicată sărbătoririi centenarului mișcării Dada – născută din efervescența scenei de artă românească de la începutul secolului XX.
Evenimentul este completat de un program de conferinţe suţinute de specialiști internaționali precum Tom Sandqvist, Profesor, University College of Arts, Crafts, and Design din Stockholm (Suedia); Estelle Pietrzyk, Curator Șef al Muzeului de Artă Modernă și Contemporană din Strasbourg (Franța); Marina Vanci Perahim, Profesor Emeritus, Pantheon Sorbonne (Franța); Michael Finkenthal, Profesor, Johns Hopkins University, Baltimore (SUA) și Horia-Roman Patapievici (România).
Art Safari București 2015, a doua ediție. Detaliu din “Adam și Eva”, lucrare de Obie, Irlo și Homeboy
Pavilionul de artă București – Art Safari 2015 este câștigătorul secțiunii Arte Plastice din cadrul Galei BucureștiTu – Premiile Municipiului București, o gală ce îi premiază pe cei care dau suflet orașului și schimbă lucrurile în bine. Pentru cinci zile în mai 2015, arhitectul Attila Kim a transformat clădirea-monument Ciclop în hotspot-ul bucureștean, unde arta contemporană și cea de patrimoniu a adunat 19.716 de vizitatori.
Organizator: Fundația Centrul Cultural Art Society
Partener strategic: Primăria Municipiului București
Sponsor principal: BCR – Banca Comercială Română
Cu sprijinul: ARCUB, Ambasada Israelului în România, Camera de Comerț România-Israel, Federația Comunităților Evreiești din România Cultul Mozaic
Parteneri instituționali:Universitatea Națională De Arte București, Universitatea de Artă și Design – Cluj Napoca, Universitatea de Arte George Enescu Iași, Facultatea de Arte şi Design Timișoara
Citiţi şi
Această minoritate vulgară care ocupă toată scena
Antonia Pup refuză cei 3.000 de lei oferiți de Guvern elevilor de nota 10
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.