Auzim, mai nou, că viitorul Consiliu de Administrație care urmează să conducă Televiziunea Română ar avea doar „nobila” misie de a gestiona procedurile și acțiunile generate de implementarea insolvenței TVR.
Adică, după mintea mea, acești oameni ar fi un soi de căpițe de fân care ar privi cum lichidatorul ar pune la pământ și poate în cine știe ce buzunare ceea ce a mai rămas patrimonial din TVR. Cu siguranța că nimeni niciunde și nicicum nu poate lichida conștiințe, deprinderi și meserii. Nimeni nu poate lichida istoria și palmaresul profesional al fiecărui profesionist care a tras din greu pentru ca de fiecare dată să se poată mândri cu munca proprie în folosul public. Dar iată că se poate lichida materia necenușie a unei instituții reper în orice sistem social contemporan.
Câți dintre parlamentarii sau guvernanții de acum și din trecutul recent știu ce emisiuni se difuzează la TVR?
CÂȚI DINTRE DUMNEAVOASTRĂ, domnilor parlamentari, știți să spuneți numele și prenumele a zece jurnaliști care lucrează în televiziunea publică?
Nu dintre cei pe care îi vedeți la întâlnirile de pe holurile palatelor din care conduceți, ci dintre aceia care simt glodul acestei țări sub tălpi, dintre aceia care fac transmisii cu apa până la genunchi când sunt inundații, dintre aceia care trag semnale de alarmă cu problemele reale ale acestei țări sau dintre aceia care stau uneori pe treptele sediilor unde cei care ar trebui să ne fie model sunt aduși în cătușe, încercând să ne explice că sunt nevinovați .
Ați ales să numiți președinți ai acestei instituții oameni care nu știu cum arată o casetă sau un disc de emisie sau câte becuri sunt necesare să fie aprinse nici pe holurile TVR, darămite într-un studio sau, mai rău, oameni care nu știu diferența între un reportaj și un documentar.
Aveam 21 de ani cănd am dat concurs de angajare în TVR. Am luptat pentru un loc în această instituție pentru a munci alături de oameni care reprezintă modele TVR.
Tot TVR a fost germenele dezvoltării întregului sistem de televiziuni private din România postdecembristă. Din Calea Dorobanți 191 au fost recrutați și ingineri, și cameramani, și jurnaliști. Pe profesionalismul unor colegi dinaintea mea s-au arătat performanțele de piață ale altor posturi de televiziune. Iar acum, nouă, celor care suntem în TVR, ni se vorbește despre lipsa de performanță și de profesionalism. Nu poți să ceri PERFORMANȚĂ când oamenii nu au mai fost instruiți de peste zece ani. Nu poți cere PERFORMANȚĂ când munca lor este tratată, în cel mai bun caz, cu indiferență. Nu ai dreptul să ceri PERFORMANȚĂ când aceasta este ultimul criteriu pe care îl promovezi în departajarea angajaților. Nu vei avea PERFORMANȚĂ atunci când interesele tale (dacă sunt cu adevarat ale tale) iți spun să dărâmi ceea ce merge bine. TVR nu este o simplă însumare de clădiri, studiouri, mașini și echipamente. Fără OAMENI, toate sunt inutile și fără valoare.
Situația limită în care suntem aduși de câteva luni încoace ca angajați ai Televiziunii Publice, care trebuie să informeze, să educe și să ducă mai multă cultură în casa românului, a plantat în cei mai mulți dintre noi dezămagirea și neîncrederea.
Sub ochii noştri, Televiziunea Naţională se năruie, după ce a fost ani de-a rândul jefuită de vremelnici clienţi politici. Mă uit şi nu-mi vine să cred… studiourile goale, la cabinele de montaj se mai asamblează din bucăţi vechi câte o emisiune „nouă” şi la oamenii cu priviri rătăcite care umblă pe culoare, derutaţi, neştiind ce va fi mâine.
Am fost tăcută și nu am făcut „publicitate” cu tot ce am realizat în această instituție. Mi-am onorat profesia de jurnalist de televiziune şi nu oricare televiziune, ci acea Televiziune menită să faca ceva constructiv pentru ambientul social românesc, Televiziunea Publică.
Am bătut ţara în lung şi în lat. Am cunoscut empatic, cu mult înainte ca sintagma să devină comună în presă, „România profundă”. M-am consumat pentru fiecare copil desculţ pe care l-a întâlnit. Am suferit pentru orice prunc născut aproape fără şansă în case sărăcăcioase, pentru orice şcolar care îşi făcea temele la lumina palidă a lămpilor cu gaz, pe caietele şterse ale fraţilor mai mari.
Și atunci, ca jurnalist, m-am intrebat: DE CE NU FAC NIMIC POLITICIENII pentru acesti copii?? Iar acum mă întreb la fel… DE CE NU FACEȚI MAI MULT SAU MĂCAR CEEA CE ESTE NORMAL PENTRU TVR? Purtăm oare vreo vină pe care nu ne-a spus-o nimeni?
Eu nu mă simt vinovată și sunt sigură că nici mulți colegi din TVR nu au nicio vină.
Însă cei care veți decide strâmb, judecând cu măsura dreptății arbitrare o MISIUNE de ordin public, veți avea o mare vină, chiar dacă nu va fi nimeni să vă spună în față acestă realitate și veți dormi lin și cu vise plăcute după ziua de vot.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
