Probabil, în forfota de dinaintea acordării premiilor Oscar, rare și limitate au fost discuțiile despre Brie Larson pentru prestația actoricească din Room. Pelicula semnată de Lenny Abrahamson i-a purtat noroc celei care a interpretat rolul unei mame sechestrate, alături de fiul ei, într-o cămăruță, devansându-le pe celebrele Cate Blanchett, Jennifer Lawrence și Charlotte Rampling. La Gala pentru decernarea Oscarurilor, Brie Larson a fost sobră, la fel de emoționantă ca și atunci când pe chip i se citea disperarea, transpusă în filmul care i-a adus mult-râvnita statuetă. Room este o dramă bulversantă, adaptată după romanul omonim scris de Emma Donoughe, care, la rândul ei, s-a inspirat din situații reale similare (fapte diverse sinistre, precum cazurile Natascha Kampusch, Elisabeth Fritzl sau Jaycee Lee Dugard).
Precum ne anunță din titlu, filmul se derulează, în prima parte, într-o cameră ferecată. În interiorul acestei minuscule încăperi, sălășluiește o tânără mamă, aflată într-o stare aproape de agonie, alături de fiul ei, în vârstă de cinci ani. Micuțul s-a născut în acel spațiu și nu a avut niciun contact cu lumea exterioară. Cu o răbdare de zeu olimpian, Joy și-a exersat imaginația zi de zi și a creat minunate povești pentru a face suportabil traiul copilașului ivit pe lume în urma unei agresiuni. Cineastul irlandez glisează între melodramă și thriller psihologic și-i conferă poveștii de pe ecran o dublă reconstrucție. Așadar, Room este divizat în două părți: în prima parte, e prezentată viața cotidiană a tinerei mame captive, iar a doua parte e dedicată evoluției băiețelului de numai cinci ani, după eliberarea din captivitate. Jack n-a văzut niciodată lumea, el personifică închisoarea în care s-a născut pe care-o numește simplu… Room, fără articol. În acea cameră, totul are o semnificație aparte, fiecare piesă de mobilier, fiecare obiect utilitar are și-o funcție simbolică („Say bye to Room, Ma”). Dulapul îl ferește pe băiețel de contactul vizual cu violențele la care era supusă mama lui. În acel spațiu asfixiant, Jack crește învățând totuși despre lumea „de afară”. Mama sa nu trăiește decât pentru el, dar pare, totuși, să alunce ușor către abis. În fiecare seară, îl primește în… vizită pe Old Nick. Mereu, Joy îi ascunde lui Jack adevărul existenței sale. Copilandrul cu codiță (părul lung, strâns la spate) este rodul unui viol. Șansa de-a evada din acel mic infern depinde doar de umorile și dispozițiile lui Old Nick.
Lenny Abrahamson abordează un subiect delicat – răpire, viol, traume psihice – situații extreme, dar transcende teritoriul fragil și ajunge către punctele forte vizate: alienarea și frustrarea.
Cu minuțiozitate și cu mult tact, realizatorul evită sordidul și nu pică în plasa manipulării emoționale sau a voyerismului. Filmul începe cu prezentarea unor obiecte banale din camera în care Joy și Jack își duc traiul. Cu ajutorul gesturilor mici – pregătirea unui tort pentru aniversarea lui Jack – cineastul sondează relațiile dintre mamă și fiu. Spectatorul asistă la mișcările fine ale mamei care încearcă să-și țină puiul departe de acel infern și cum Jack devine singura ei rațiunea de-a mai fi. În pofida ororii din această poveste, Room caută să facă portretul unei speranțe, a unei voințe incredibile de a face față unui asemenea destin. Abrahamson construiește, din simple tăceri, speranța. Grație muzicii lui Stephen Rennicks și-a uimitoarei interpretări artistice (Brie Larson – Jacob Tremblay), Room deschide ușa emoțiilor profunde și stârnește un tsunami. Filmul nu eludează nicio dificultate, străbate toate nodurile dramatice din scenariul redactat de Emma Donoghue însăși (autoarea romanului-sursă). Cu toată tensiunea implicită, Room păstrează o notă decentă și evită dramatismul ieftin, având aportul naturaleții lui Brie Larson, secondată admirabil de Jacob Tremblay. Chiar și izolați între câțiva metri pătrați, privirile lor conțin o întreagă lume.
Californiana Brie Larson a reușit să uimească publicul datorită performanței sale antiglamour, de-o sobrietate luminoasă, într-o partitură dificilă. Fără fard, ea oferă o interpretare brută, seacă, dar eficientă și impresionantă. Nu este de mirare că Hollywood-ul i-a pus la picioare multe recompense: Oscar, Golden Globe și Bafta.Trebuie reținut numele lui Jacob Tremblay. Puștiul care i-a fost co-partener laureatei a suscitat o imensă empatie și-a oferit o mostră de talent și maturitate „extraterestră”, etalând sub un torent emoțional reale veleități cinematografice.
Deși prima parte a urmărit claustrarea și frustrarea, a doua parte vine să explice normalizarea vieții lui Jack, fiindcă revenirea mamei a fost mult mai grea. Micul erou din film își cedează, precum eroul mitologic (Samson)„puterea”, prin tăierea părului. În felul acesta, mama lui este salvată din abisul în care se aruncase. Admirabil de nuanțat și bine-măsurat, micul Jacob Tremblay conferă o densitate dramatică întregii pelicule.
Room aduce în prim-plan situația unei femei care uită de sine în dorința de-a salva copilul născut în urma unui viol, gravitatea situație sale este dată și de percepția pe care ceilalți o au asupra ei, chiar tatăl lui Joy acceptă cu greu ideea că nepotul său este conceput dintr-o agresiune. După tipicul filmelor de calitate din cinema-ul american independent, Room rămâne o mărturie emoționantă care evită pathosul, o bulversantă poveste de iubire. Epigraful filmului este din Corinteni: „Love knows no boundaries.”
Regizor: Lenny Abrahamson
Scriitor: Emma Donoghue
Sscenarist: Emma Donoghue
Coperator: Danny Cohen
Muzica: Stephen Rennicks
Producător: David Gross, Ed Guiney
Monteur: Nathan Nugent
Distribuţia:
Brie Larson (Ma)
Jacob Tremblay (Jack)
Sean Bridgers (Old Nick)
Sandy McMaster (Veteran)
Matt Gordon (Doug)
Amanda Brugel (Parker)
Joe Pingue (Grabowski)
Premii, nominalizări, selecţii:
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună actriţă într-o dramă: Brie Larson
Oscar (2016) – Cea mai bună actriţă: Brie Larson
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă: Brie Larson
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun film – dramă, nominalizat
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun scenariu, nominalizat: Emma Donoghue
Oscar (2016) – Cel mai bun film, nominalizat
Oscar (2016) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Lenny Abrahamson
Oscar (2016) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Emma Donoghue
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Emma Donoghue
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
