Sunt Ana, ajută-mă să-l găsesc!

13 March 2016

“Bună Catchy, numele meu este Ana. Sunt în clasa a 12-a, în Lazăr, şi te urmăresc de mult timp. Ieri am avut o conexiune cu un băiat cu cei mai frumoşi ochi albaştri, la metrou, la Unirii. Ai putea, te rog, să postezi mesajul meu în speranţa că va vedea şi ne vom regăsi? Iată cum s-a întâmplat.

Metrou Piaţa Unirii, M2. Eu urcam scările rulante, EL cobora. Un simplu schimb de priviri şi două zâmbete m-au făcut să simt că ar putea fi o poveste. Avea 18-19 ani, părul vâlvoi pe spate, înalt, corp atletic şi cei mai frumoşi ochi albaştri – ah, să fiu oare atât de norocoasă?

Am întors capul după el şi, da, şi el se uita după mine. Când am ajuns sus, un scenariu dintr-un film sau poate instinctul m-a trimis înapoi pe scara de coborâre. Încercând să îmi fac loc printre oameni, am observat metroul ce se apropia de staţie. Speram din tot sufletul să nu fie al lui. Aproape ajunsesem înapoi pe platformă, după ce mă lovisem de câţiva călători, puțini în comparaţie cu dorinţa mea imensă de a-l cunoaşte, când am auzit implacabilul: „Atenţie, se închid uşile!”. L-am văzut în metroul aglomerat. Am fugit spre el, a întors capul direct spre mine, de parcă ştia că sunt acolo şi… uşa s-a închis!

tanar

De obicei nu cred în poveştile de dragoste la prima vedere, dar cei mai frumoşi ochi albaştri mi-au întors lumea pe dos, de vineri după-amiază, de când metroul de la Unirii, contrar denumirii, ne-a despărţit, după ce ne-a intersectat drumurile, că e prea mult spus vieţile?! 🙂

Ceva îmi spune că acea chimie pe care am simţit-o e o lecţie pe care trebuie să o învăţăm împreună.

Aşa că tu, cu ochii tăi albaştri ce mi-au furat inima, dacă te recunoşti, te provoc vinerea viitoare să ne revedem în acelaşi loc, la aceeaşi oră.

Am făcut şi o pagină de Facebook pe care mi-a postat povestea, sperând să fie share-uită şi să îl găsim: Băiatul de la Unirii.

Ajutaţi-mă,vă rog, să îl găsesc pe băiatul aceasta. Nu pot să nu mă întreb „ce-ar fi dacă”, dacă ne-am regăsi. Share-uiţi povestea. Faceţi ceva!

Mulţumesc frumos,

Ana

P.S. Nu încerca să dai „attend event”, dacă nu eşti cel în cauză. Nimeni nu poate păcăli destinul…



Citiţi şi

Cu ce m-am ales în viață

Rebelul, semețul an 44

41

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Alexandra / 17 July 2016 23:35

    Buna…aceeasi poveste…cu un baiat ce a coborat la statia Eroilor dupa ce amandoi am pornit de la statia Pacii. Ne-am uitat unul la altul..am zambit…dar parca nu aveam curajul niciunul sa faca pasul. Cand a coborat..mergea cu capul plecat, incet, de parca astepta sa cobor dupa el…Avea o geanta sport cu galben si purta un tricou si o pereche de pantaloni scurti negrii…iar la genunchiul stang avea o banderola ( ca si cum era accidentat). Intamplarea a avut loc duminica (17.07.2016) la ora 14:35 sau ceva de genu’. Nu am facebook…dar cumva sper sa ajunga “mesajul” la el. 🙂 Oricum..duminica viitoare voi incerca sa fiu la aceeasi ora..poate ii va da si lui prin cap.

    Reply
  2. Robert / 17 May 2016 17:05

    Buna Catchy, numele meu este Robert,iar astazi am intalnit o fata superba. Ma grabeam sa ajung intr-un anumit loc si desi nu eram 100% decis cu ce mijloc de transport sa ajung acolo, “ceva” m-a impins sa iau metroul. Mai exact spus , am luat Dristor 2 ,iar la statia Crangasi(nu mai stiu exact, dar parca aceasta era statia) a urcat o fata simpatica. Era imbracata in negru, si cand spun asta ma refer ca avea o pereche de blugi negri si o geaca de piele de aceeasi culoare. Blonduta, cu o inaltime cuprinsa intre 1.60 si 1.68 , ce avea o carte in mana. Am avut norocul de a stat chiar langa mine, amandoi tinandu-ne de aceeasi bara. Datorita acesti mic detaliu, am reusit sa observ ca unghiile ei aveau aplicate niste pietricele stralucitoare, aurii. Eu aveam un tricou albastru si o geaca rosie. Din greseala mi-a atins mana si am vazut-o cum din statie in statie era din ce in ce mai emotionata.La 13:30, cand am ajuns la Piata Victoriei, din pacate, locul in care am pierdut-o , am vazut-o ca se uita pentru prima data in ochii mei. I-am descoperit acei ochi superbi , de o nuanta nemaivazuta de mine, un albastru spre gri. I-am facut usor cu ochiul, moment in care aceasta a zambit. Eram pierdut de moment si o vedeam cum se uita dupa mine atunci cand parasea metroul, am incercat sa ies si eu, dar a fost prea tarziu. M-am intors 5 minute mai tarziu,insa la Piata Victoriei pe peron nu am mai gasit pe nimeni. Nu stiu daca a schimbat magistrala, nu stiu daca a iesit direct pe acolo, nu ii stiu numele. Doar imaginea ei mi-a ramas adanc tiparita in minte.
    Te rog mult, daca ai placerea sa postezi asta si sa ma ajuti sa o gasesc. Am de gand sa ma duc in fiecare dimineata la Crangasi si in fiecare zi in jurul orei 13 la Piata victoriei, sa o gasesc!

    Sper din tot sufletul ca postarea sa fie share-uita si sa ma ajutati!

    Reply
  3. Eveline / 14 March 2016 23:07

    Eu consider ca daca simtea acelasi lucru ca si tine,ultimul lucru la care se gandea era sa se urce in metrou…bafta totusi

    Reply
  4. britta / 13 March 2016 19:25

    eu cred ca a vazut ca fugeai disperata dupa el si daca era interesat nu lua metroul..daca arata asa misto cum ai zis, e probabil obisnuit sa dea gata usor fatucile, o sa-l intereseze intr-o zi una care, fiind atat de preocupata de persoana ei nici n-o sa-l observe pe el…eu zic ca vei astepta degeaba in statia de metrou…data viitoare sa fii mai isteata..

    Reply
  5. Andreea / 13 March 2016 17:31

    Eu nu-ti doresc doar multa bafta sa-l gasesti, ci mai ales, iti doresc multa bafta sa si aprecieze ceea ce faci tu acum pentru el.

    Reply
  6. Gabriela / 13 March 2016 16:04

    Sa ne tii la curent, Ana! Esti o fata curajoasa, bravo!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro