Se îndrăgostise de ea fără preaviz. Întâi îi atrăsese atenţia figura ei micuţă si părul înfoiat ca o căpiţă de fân copt la soarele torid al verii. Era frumuşică şi plină de viaţă Any, n-ajungea la un metru şi jumătate şi el o răsfăţa chemând-o Bulina. Se supără ea la început, temându-se de apropouri legate de statură, dar el o linişti, spunându-i că se aşezase ca o bulină pe sufletul lui şi nu-şi dorea să se mai dezlipească vreodată. Şi ea se linişti şi scuipă în sân de trei ori, că dăduse norocul peste ea şi-i căzuse în braţe aşa, pe neaşteptate, mândreţea asta de bărbat, chipeş, înalt şi atent. O consideră o minune de la Dumnezeu şi se gândi că toate acatistele date de mumă-sa începeau să dea roade. Târziu, dar bine.
Trecuse de cinzeci de ani de-o bucată bună de timp şi frate-său îi spusese să-şi schimbe statutul pe facebook, că acum nu se mai putea considera single, intrase în rândul fetelor bătrâne.
Şi când pierduse Any (în buletin o chema Sultana) orice speranţă, na că apăru la orizontul din satul ei cocoţat pe un deal, mândreţea asta de mascul pe nume Marin. Ea îi schimbă repede numele în Mario, că adora tot ce se termină în O: Mario, Lucio, Alberto, Bruno, toate personaje după care lăcrimase ea prin telenovele şi soap-opere. Şi Mario o copleşi cu dulcegării şi mici atenţii care o dădură pe spate, şi la propriu, şi la figurat. Azi, o floare ruptă cu delicateţe de pe vreun mormânt când mergea în vizită la buna, Domnul s-o aibă în pază!, mâine – o prăjitură rămasă de la vreun client, când strângea vesela de pe mesele restaurantului unde-şi câştiga pâinea, poimâine – un pumn de cireşe rupte, cu inima în tumult şi ochii în şaişpe’, din grădina primăriei.
Într-o zi, o invită în oraş la un spectacol, aşa i-a spus el, în realitate erau artişti de stradă care câştigau un ban dansând pe muzica lui Michael Jackson, în piaţa veche.
Încercă Bulina să comenteze şi să-şi exprime dezamăgirea, dar Mario o anticipă cu invitaţia la masă şi ea începu să viseze cina la lumina lumânărilor, petale de flori pe faţa de masă imaculată, vin de calitate sau, de ce, nu şampanie, că tot simţea ea c-o să rămână doar un vis. Şi Mario nu-i înșelă aşteptările. O conduse la tarabă, după colţ, unde se vindeau mici, cârnaţi, crenvurşti şi bere rece.
După două luni, vui tot satul: Any, zisă Bulina, fugi cu vânzătorul de lubeniţă care de două ori pe săptămână poposea în sat şi nimeni nu înţelese cum se născuse idila între ei.
Marin, zis Mario, rămase dezorientat, n-avea pentru cine să mai rupă o floare, să mai fure o cireaşă, să mai ascundă o bucată de tort. Şi se întristă.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
