La mine acasă îmbrăţişările se mănâncă pe pâine; dimineaţa, la micul dejun, seara, la cină, plus alte bonusuri când simţim nevoia. Nu plecăm la treburile noastre, şcoală, serviciu, până nu ne strângem inimile în îmbrăţişări şi nu ne salutăm cu „ai grijă de tine!”.
Îmbrăţişarea dintre mine şi soţ a fost un gest spontan, aşa am plecat la treburile noastre, plini de energia strângerii în braţe, aşa ne-am regăsit după o zi de muncă. Copiii au trăit acest gest ca pe o normalitate a familiei şi li s-a părut firesc să se lase îmbrăţişaţi şi, la rândul lor, să îmbrăţişeze.
Într-o îmbrăţişare stă atâta dragoste, atenţie, grijă, preocupare, dorinţă, îmbrăţişarea e soră cu iubirea şi strângerea inimii lângă inimă e afecţiune şi căldură.
A fost fondată chiar şi o mişcare, „Free Hughs”, cu scopul de a dărui îmbrăţisări celor care nu le-au mai primit demult, oamenilor pe stradă, celor dornici de un contact uman. Îmbrăţişarea eliberează oxitocina, hormonul fericirii care înlătură stresul, ajută memoria, creşte imunitatea.
Într-o îmbrăţişare te simţi protejat, înţeles, poţi să plângi, să râzi, să te pierzi fără să-ţi pese dacă mai găseşti strada, să tremuri de dorinţă, să-ţi doreşti să fie casă pentru totdeauna, odihnă, să fie cercul tău magic.
Când îţi îmbrăţişezi copiii, ştii că braţele tale n-o să mai fie niciodată goale, că multe din problemele tale şi ale lor o să-şi găsească rezolvarea şi-o să se dizolve în această împletire.
Când îţi îmbrăţişezi iubitul/iubita, simţi căldura şi freamătul dorinţei cum îţi traversează straturile cele mai profunde ale dermei, cum ţi se împrăştie în corp ca lichidul în vasele comunicante, apoi îşi lasă amprenta pe sufletul şi mintea ta, în aşa fel încât să-i recunoşti strâgerea la piept chiar şi într-o îmbrăţişare oarbă.
Îmbrăţişarea e cel mai bun comunicator; „nu te preocupa, sunt eu cu tine”, „o să treacă, timpul vindecă”, „am nevoie de tine”, „eşti tot ce-mi doresc”, „mi-ai lipsit”, „te-am aşteptat atât de mult”, „te-am căutat prin tot Universul”, „n-o sa te las sa pleci”…Şi toate acestea fără să scoţi o vorbă.
Citiți și Foamea de piele.
Unii oameni se tem să dea frâu liber impulsului de a îmbrăţişa, crezând că prin acest gest pierd din forţă, autoritate, că vor fi catalogaţi drept oameni slabi sau ridicoli.
Îmbrăţişarea nu discriminează, e pentru toate taliile, vârstele, genurile, pentru bogaţi, săraci, îmbrăţişarea e stare de bine, lungeşte viaţa, topeşte iernile din suflet.
Îmbrăţişaţi-vă mereu, obişnuiţi copiii voştri cu acest gest simplu şi tandru, trăiţi-l ca pe ceva firesc şi necesar şi-o să vedeţi câte conflicte, certuri, supărări se aplanează în familie!
Nu vă temeţi de îmbrăţişările viguroase, ele pot să vă repare inimile şi să vă doneze putere şi încredere în voi şi în oameni!
Îmbrăţişarea este un puternic anxiolitic şi cel mai ieftin. Serviţi, vă rog!
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Citiţi şi
Mama – în rolul principal al Eroului
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
