“V’am zis că aici stau într-o casă cu 6 etaje, am mulţi amici dă tate naţiile. Io stau jos şi uşa mea dă la atelier dă chiar în bătătură şi cum până acu nu dădu neaua p’aici şi nici frig nu e aseară scosei chirostriili în curte şi pusei de’o mămăligă cu 3 pui fripţi pă jar cu usturoi, dă câte ori fac mămăligă miaduc aminte de nopţile pe care le petrecurăm în Mai la Măgura şi mă învăţă tanti Manda să las mămăliga să se lichească de fundu ceaunului.
Aşa făcui io aseară dă’i băgai pă toţi în draci, ieşiră pe la ferestre dă ziceai că’s lupi flămînzi. Le strigai să coboare da fie ce să aducă şi vreo două sticle de vin. S’apăi să fi văzut ce se bătea turcii la gura americanului ş’a italienilor de ziceai că nu mîncară de cînd îi fătară muică sa şi să’ncinse un chef pă cinste.
Mămăliga o făcui într’un tuci de o vadră să i satur şi să dusă fumu în tătă mahalaua Montparnassului. Dapăi când mă gândesc că vine Crăciunu şi tare îi ghini acolo la aldi matale mai că mi vine să sui în tren că e gara lângă mine s’aud trenurile fluierând zi şi noapte, dacă n’ar fi cu plecarea în America mai că aş fi venit.”
Fragmentul este dintr-o scrisoare-document trimisă de Constantin Brâncuși pe data de 3 decembrie 1914, la aproape zece ani de la sosirea sa la Paris, lui nea Vasile, fratele său mai mare – (frate vitreg, din prima căsătorie a tatălui) și lui nea Petrică, personaj despre care se crede ca era fratele soției lui Vasile Brâncuși.
Întreaga scrisoare, aici.
Citiţi şi
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Spiridușul din bradul de Crăciun
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
