Nu îmbătrânim în ani, ci într-o oră

29 January 2016

 – Pactul de bună înfățișare în lume III –

Ne spunem că anumite semne vin din oboseală, din accident, din neatenție. Până-ntr-o zi, când ne trezim dimineața într-o ceață care nu mai trece. De unde au apărut atâtea riduri, deși am făcut tot ce scrie la revistă și tot ce spuneau la televizor? Asta e ora! Ora când ți se poate înșuruba definitiv în creier că totul e gata! Că ce viață să mai fie aia în care zilnic te ia frica să-ți mai pui ochelarii, să mai treci goală prin fața oglinzii, să te mai lași dezbrăcată de mâinile unui bărbat ori scăldată de lumină în văzul lumii?

picior

Și, la naiba!, pe lângă riduri mai sunt și vinișoarele de pe nări, bărbie, pomeți – acolo unde credeai că te îmbujorezi suav la cuvinte-cheie. Acum, le vezi în detaliu. Îmbujorarea aceea e o rețea de de vinișoare de parcă ar fi harta de la metrou. Și nu se șterge cu nimic. Ba, mai mult, iată-le și pe coapse, în spatele genunchilor, pe glezne. Suntem în realitate, acele vinișoare există, dar nu poți să le constați și să disperi à la longue. Ar însemna o grămadă de jale. Pe deasupra, nici nu e totul pierdut. Ai să vezi imediat.

Acum niște ani, după o perioadă de “doliu” sentimental, m-am trezit într-o vară indiană că deschid ușa următoarei iubiri. Și-am trăit întocmai momentul de panică descris mai sus: orice lumină mi se părea prea puternică, orice oglindă era un câmp de luptă. Dar am trecut repede, că n-aveam încotro, peste dezolări & altele asemenea. Și am găsit soluția, după mintea mea: am golit o jumătate de flacon de fond de ten și l-am întins pe picioare, de sus până jos. Arătau din nou apetisante. Până aici, bine. Rochia era albă, vaporoasă, sandalele – verde smarald, unghiile – roșii, în oglindă nu mai era niciun mort, niciun rănit. M-am dus la întâlnire, simțindu-mă frumoasă și deșteaptă, ceea ce nu-i puțin lucru. Doar că trucul a ținut cât vraja din povestea Cenușăresei: până la miezul nopții. Când, ce să vezi: peste tot, urme de fond de ten, inexplicabile pentru orice bărbat. Puțin ruj, un praf de pudră, mai merge, e obișnuit. Dar chiar peste tot – pantaloni, cămașă, cearceaf, nu mai spun de rochia albă, vaporoasă… un pic prea mult. A urmat dușul, care m-a readus față în față cu mine așa cum nu voiam să mă știu.

Dar povestea nu s-a încheiat aici, slavă Domnului! Cert e că, în următoarele luni, fondul de ten a dispărut dintre noi. Pentru că există și soluții durabile, doamnelor! Ai vinișoare sparte pe unde nici nu credeai, adică venectazii, te duci la doctor! Specialistul le poate face să dispară chiar ca-n basme.

Vremurile sunt bune, există remedii care prelungesc bucuria de-a trăi deplin. E-adevărat că nu e cazul ca o femei să înceapă de la 16-17 ani să se observe, să se aștepte să îmbătrânească, dar nici să nu-și treacă viața fără să se descopere la timp! Sunt două iluzii cu care ne apărăm – una este obsesia și cealaltă, negarea dublată de amânări nesfârșite. Piedici mai mari în calea fericirii nu-mi vin în minte. Trebuie să simțim valul, nu să proiectăm valul. El vine oricum.

Mai multe informații despre corecția venectaziilor cu laser sau cu injecții chimice găsiți aici

Pacienții care efectuează tratamentul cu IPL ND-YAG trebuie să știe că este nedureros. Lumina, cu o lungime de undă potrivită culorii și calibrului vascular, pătrunde prin piele fără să o ardă și țintește globulele roșii din vas, producând coagularea lor. Ședințele se repetă la 4-6 săptămâni până se obține închiderea vasului și dispariția desenului vascular din piele.

Pactul de bună înfățișare în lume (I)

Când mi-a spus că sunt prea bătrână pentru el, m-am năruit – Pactul de bună înfățișare în lume (II)



Citiţi şi

Cum să-ți păstrezi tinerețea fără să-ți pierzi identitatea – Mâini de artist, cu precizie de chirurg

Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro