„Maria, dacă un bărbat ridică un deget la o femeie, ea trebuie să îl lase” îmi spusese naşa mea cu o voce fermă, dar caldă. Naşa mea este o femeie de poveste… de fapt, toată viaţa ei este de poveste. Ne întâlnim din când în când la cafea şi vorbim. Într-o garsonieră mică şi cochetă din Bucureşti, o doamnă doctor veterinar, trecută de 70 de ani şi cu o poveste demnă de scenariile de film mă aştepta să ajung “să stăm ca fetele”. Din când în când, stăm, ca fetele, de vorbă.
Mirosul de gogoşi de casă şi cafea proaspătă la ibric se simţea de pe casa scării. Intru, o pup şi ne aşezăm la discuţii. Naşa mea este o doamnă care a avut mereu demnitate, prestanţă şi e foarte elegantă. Mereu pe tocuri, mereu cu pălăria pe cap, la costum şi, mai ales, mereu cu zâmbetul pe buze.
– Maria, dacă un bărbat ridică un deget la o femeie, ea trebuie să îl lase. Trebuie să ai, dragă, coloana vertebrală!
– Să înţeleg că primul soţ te-a bătut de ai divorţat?
– Nu, scumpo, l-am lăsat că era beţiv şi cartofor. Iubito, ştii, în viaţă vei da peste bărbaţi care nu vor şti să aprecieze la tine decât frumuseţea. De fapt, bărbaţii de astăzi vor doar femei de consum şi este păcat să ajungi o femeie consumabilă (de consum însemna doar pentru sex). Eu nu am fost o femeie de consum şi mereu am ținut la demnitate. Maria, e concepţie tâmpită pentru unii, dar sănătoasă pentru alţii!
– Bun, dar ai fost căsătorită şi a doua oară! Ai avut o căsnicie minunată, naşul a fost un om bun, un soţ bun, un tată bun, un bunic bun…
– Da, Maria, el a fost un tată nu bun, ci extraordinar de bun, un socru şi bunic la fel. Soţ a fost, doar că ştii, niciodată să nu mai spui că cineva a avut o căsnicie fericită atâta timp cât nu ai fost în casa lor! Eu m-am căsătorit forţat, ca să spun drept. Ştii povestea?
– Nu i-am spus eu, sorbind din ceaşca de cafea.
– Prima dată m-am măritat în ’68 pentru că au venit ruşii, iar el, un inginer, a venit şi mi-a zis să ne căsătorim ca să nu plece pe frontul ruşilor neînsurat, iar a doua oară m-am măritat pentru că m-am trezit cu naşul tău la 1 noaptea la mine la uşă că, dacă nu mă mărit cu el, el nu mai are de ce să trăiască.
– Păi, îl iubeai?
– Auzi, Maria, l-am iubit după. Iubirea vine pe parcurs. Şi încă ceva, naşul tău se împrietenise de ceva timp cu fiul meu. Când eşti femeie divorţată, cu copil, nu mai alegi pentru tine, ci te gândeşti la copil când alegi bărbatul. El trebuie să îţi iubească copilul şi după aia pe tine…
– Naşa, e greu acest lucru. Azi, bărbaţii nu mai sunt ca pe vremea ta, i-am zis eu cu oarecare îndoială în glas.
– Eheee, ba mai sunt, dar vor apărea la momentul potrivit!
Ea, o doamnă de şaptezeci şi ceva de ani, trecută prin două căsnicii, prima cu un inginer, a doua cu un medic chirurg, are o poveste de viaţă demnă de scenariu de film. A luptat să ajungă medic veterinar, plecată de la țară, a avut ghinion în dragoste, dar şi-a trăit viaţa cu demnitate şi, mai ales, cu zâmbetul pe buze.
Când să ies pe uşă, îmi spune:
– Ştii, ai 27 de ani şi trebuie să îţi refaci viaţa! Ce dacă eşti divorţată cu un copil? El trebuie să te iubească pe tine, nu tu pe el!
Am pupat-o şi-am ieşit pe uşă. Câte lecţii de viaţă în doar trei ore de stat ca fetele de vorbă şi câtă dreptate are…
Doamnelor şi domnişoarelor, are dreptate: ei să ne iubească pe noi, nu noi pe ei! Şi să ne merite!
Guest post by Ella-Maria Marin
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
