Mă înşală. Sunt sigură. Mă rog, aproape sigură. Încă nu am dovezi… palpabile, dar ştiu. Privirea lui e languroasă chiar şi când duce gunoiul. De fapt, ăsta este primul indiciu, faptul că a început să mai facă una-alta prin casă. De exemplu, săptămâna trecută şi-a călcat singur pantalonii şi, de trei ori – atenţie! de trei ori! –, şi-a pus singur farfuria murdară în chiuvetă. Cum să nu intri la idei? Nu mai zic că s-a ras, tuns şi frezat a doua oară luna asta. Când un bărbat începe să fie atent la el, dar şi cu tine, cauza este, de cele mai multe ori, aceeaşi – te înşală şi se simte vinovat! Probabil că sunt la început, că nu se simte chiar atât de vinovat încât să renunţe la „bericioaica” de vineri seara care se prelungeşte până sâmbătă la prânz… Aoleu, sau poate chiar că a renunţat şi a înlocuit-o deja… Vă spun eu. Am pus de cafea acum. La ibric. O să dea în foc, ştiu, că n-am răbdare să o păzesc. Niciodată. Atât merit, ce să fac. Dar măcar, după ce o beau, zbang!, ceaşca cu fundul în sus. Zaţul nu minte niciodată. Vai de sufletul lui, dacă văd vreo inimă – ruptă sau întreagă, nu contează, că am explicaţie pentru ambele – , sau două siluete de mână, plimbându-se în fapt de seară, pe străzile pustii. Nu râdeţi, zaţul poate fi uneori exagerat de explicit.
Şi aşa s-a şi întâmplat!!! Prăpăd în ceaşcă… S-a spulberat şi ultimul procent de îndoială.
Aşa că, seara, când a venit acasă cu flori şi o cutie prin al cărei ambalaj transparent se ghiceau linii argintii, roşii şi negre, desenând silueta inconfundabilă a unei dorinţe mai vechi, şi bălmăjind ceva La mulţi ani, i-am aruncat florile în faţă, dar am oprit cadoul. Mă fulgerase că parcă era aniversarea noastră, aşa că darul rămânea, dar asta nu înseamna că-i scădea cumva lui vina. Dimpotrivă. Anii trecuţi nu şi-a adus aminte nici măcar de ziua mea, d-apăi de aniversarea noastră? Se simte vinovat, e clar!! Şi, acum, apare cu promisiuni de arome şi delicii matinale frumos ambalate într-o cutie Philips, crezând că o cafea bună (fără zaţ, deci fără posibilitatea de a mai şti adevărul despre partenerul de viaţă) este suficientă pentru a fi iertat şi primit în casă? Aşa sunt bărbaţii. Vinovaţi, dar optimişti.
Of… aş vrea să vă spun că l-am trimis la mumă-sa pachet şi că i-am închis uşa în nas. Dar nu a fost aşa. Nu m-a lăsat inima. Cum să dau eu afară un bărbat aşa sensibil la gusturile mele într-ale cafelei? Ştiu că a vrut să-şi asigure liniştea şi să mă priveze de ghicitul în ceştile murdare… dar nu m-am putut împotrivi… l-am iertat după primul cappuccino…
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
